Gheorghe Constantin NISTOROIU: Cinstire purtătorilor numelui Sfântului Mare Mucenic Gheorghe

24 Apr 2017 by admin, Comments Off on Gheorghe Constantin NISTOROIU: Cinstire purtătorilor numelui Sfântului Mare Mucenic Gheorghe

Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor,

neputincioșilor doctori, împăraților ajutător,

purtătorule de biruință, mare mucenice GHEORGHE,

roagă pe Hristos – Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre !

În Iconografia divină a Cerurilor, două Nume strălucesc prin simbolul Vitejiei lor absolute: IISUS HRISTOS-BIRUITORUL, Cel Care a biruit Lumea, Răul şi Moartea şi Dacul nostru, Sfântul Mare Mucenic GHEORGHE-PURTĂTORUL DE BIRUINŢĂ. Sf. M. Mc. Gheorghe este Unul dintre cei mai iubiţi Fiii ai Cerului şi unul dintre cei mai apropiaţi Prieteni ai Maicii Domnului şi ai Mântuitorului Hristos. În cinstea Numelui său s-au scris acatiste, cărţi, imne, psalmi, poezii, legende, s-au realizat cele mai frumoase icoane, s-au ctitorit biserici şi măreţe catedrale în întreaga lume ortodoxă. Fiind de viţă princiară dacică din Cappadocia şi mare Comandant de oşti, Sfântul Gheorghe a dat demnitate monarhiei creştine, dând nume unor distinse dinastii engleze: de Hanovra, de Saxa-Coburg-Gotha, de Windsor; elene şi sârbe.

Prinţul capadocian Gheorghe a dat nume de voievozi: Gelu; domnitori: Ghica, Bibescu, Ştefan; principi: Cantacuzino-Grănicerul, Manu, Brătianu; boieri ca Eminovici; mari generali: Magheru, Avrămescu, Arsănescu, Băgulescu, Costandache; martiri: Doja, Manu, Clime, Furdui, Jimboiu, Luminosu, Popovici, Niţescu, preoţi-martiri: Dragomirescu, Guţescu, Şerban, Tarcea, Tomescu, Ungureanu, Anastase, Beju, Calotă; mistici mărurisitori: Brânda, pr. Calciu-Dumitreasa, pr.  Drăgulin, Popescu-Glogoveanu, pr. Opriş, pr. Ramba, Uscătescu, Ionescu, Jijie, Grecu, Gheorghiu; mari muzicieni: Enescu, Georgescu, iluştrilor dascăli şi gânditori: Lazăr, Asachi, Golescu (Iordache), Longinescu, Uscătescu, Racoveanu, Constantin; celebrilor pictori: Tattarescu, Ioanid, poeţilor de geniu: Coşbuc, Gregorian, Lesnea, Bacovia, Ţărnea, Stanca, Năstase, Olteanu, Popescu-Vâlcea; renumiţilor istorici: Bariţiu, Brătianu, Ionescu-Gion, Buzatu, Iscru, Jipa Rotaru etc; marilor artişti-rapsozi: Tudor, Zamfir, Zamfira, Turda, Roşoga, Gheorghe, Săracu, Gherghina Stancu; artizanilor culturii: Roca, Stroia ş.a.

Sf. Gheorghe, dând nume curajului, dreptăţii şi demnităţii a devenit ocrotitorul vlăstarelor voievodale, regale, imperiale, al Angliei, Daciei, Georgiei, a numeroase ordine cavalereşti. A încreştinat-o pe împărăteasa Alexandra soţia prigonitorului Diocleţian, devenită martiră. Icoana sa a devenit Flamura creştină de biruinţă care a întărit braţul marilor noştri Domnitori: Mircea cel Bătrân, Radu de la Afumaţi, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Dimitrie Cantemir, Tudor Vladimirescu ş.a.

Sf. M. Mc. Gheorghe a dat numele oraşelor Giurgiu, Gheorghieni, Sfântul Gheorghe, unui braţ al Dunării la vărsarea în Marea Neagră,  statului caucazian Georgia, statului din S-E S.U.A., Georgia, arhipelagului din Sudul Oceanului Atlantic, Georgia de Sud.

Tot Sfântul Gheorghe a dat culoare, simetrie, mireasmă şi savoare florii numite Gherghina.

Purtătorilor de nume sfânt Gheorghe,vă urez să purtaţi pe chip, curajul, credinţa, adevărul, nobleţea, geniul, arta, poezia, mirajul, mistica, frumuseţea, bunătatea, cântul, sensibilitatea, răbdarea, demnitatea, râvna, nădejdea, dar mai ales biruinţa SF. M. Mc. GHEORGHE !

Întru mulţi ani aleşi şi binecuvântaţi!

HRISTOS A ÎNVIAT !

——————————–

Gheorghe Constantin NISTOROIU

Brusturi, Neamţ

23 Aprilie 2017

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii