Adrian Botez: Sacre disoluții (poeme)
SUPREMUL PARADOX
sunt
atotdistrugătorul: Dumnezeu
m-a pictat până şi-n
icoane
când am vrut să
distrug şi icoanele – Dumnezeu mi-a
zis: “aici este centrul
distrugerii a toate : nu poţi să
distrugi centrul atotdistrugerii – şi să rămâi
atotdistrugător”
am înţeles – deşi
cu amărăciune – privesc – mereu
la povestea dubioasă a
icoanelor: ştiu acum că
acolo mi-e atotputerea – că acolo e
de acolo mi se trage – acolo se
opreşte – la
hotar – atotdistrugerea – supremul
paradox
SACRE DISOLUŢII
ce rânduială strâmbă şi câtă suferinţă!
să fie sus – El – zeul – bolnav de neputinţă?
florile-s scrum pe ramuri – stelele-atârnă strâmb
soarele-i ros de şoareci: un vechi – plesnit carâmb…
iubirea-i doar hidoasă-nnodare de reptile
reci solzi se-ating în mlaştini – părelnice feştile
se-aprind printre noroaie – se umflă printre scorburi
de-ai zice că e nuntă: de fapt – e-un stoc de morburi!
dizolvă-se mii forme în hârbul de-ntuneric
nădejde ori voinţă prelingu-se holeric:
latrină-i universul – duhoare moare versul
aici – în lumea asta – dispar urma şi mersul…
…a devenit obscenă căutarea de soluţii:
soluţii tu zici…la ce? – la sacre disoluţii?
SINGUR SĂ FII – DAR SĂ NU-NNEBUNEŞTI
singur să fii – dar să nu-nnebuneşti
în tine – mereu – alte lumi zugrăveşti:
de-arta dragostei să fii mai presus
schimbat să te laşi în Eroul Iisus
iubeşte pe liră – fulgeră-ţi biciul
nimicnicia – trădarea şi viciul
ucide-le-n vârful de spadă arzândă:
în braţe tu strânge şi arta flămândă
şi-astrala sibìlă – în veci delirândă…
…iubeşte şi cântă – iubeşte şi luptă
ţâţâna-astei lumi degrab’ s-o văd ruptă
deschide ferestrele – larg – spre Lumină
Grădina de Crini răstigneşte-o senină:
Crin-Hristosul – de-atât cântec – suspină!
AUTODEFINIRE
…ţărână din
ţărână – nisip adevărat din
nisip adevărat…
…m-am preschimbat într-o stranie
străveche poveste – pe care màmele
noaptea târziu – ca pe-o
armă – le-o descântă copiilor
mici şi care nu-s
cuminţi – amânând – mistic
s-adoarmă
…nu vorbim despre
niciun fel de
prinţ: oglinda Ceasului de la
mâna stângă mi s-a
crăpat – dar tot este curtat – El
nemuritorul – care-a ţintuit până şi
cerul – pe o
perniţă făcută din – lugubre
àcele lui – Ceasului – este asiduu
curtat – de
stele bolnave – de ciumate
grotesc încununate
vise trândave…
…îl văd pe Nero dat pe
spate – plin de tot soiul de
zornăitoare salbe – şi
smiorcâindu-se-n izmenele-i
albe – că eu i-s doar
preaieftină arătare – iar nu viu
frate:
imperatòr de
abatòr – eu n-am venit să
mor (asta exersez
singur – paiaţă – de-o
viaţă!) – am venit la tine doar să
facem spiritism: ştiu că ai un
spor nebun – când îţi reglezi amintirile-n
bătrânul tău – decalibrat
tun
TOATE REGISTRELE SUNT LA EL
toate registrele sunt la El: poate
să mă şteargă
definitiv – ca şi cum nu m-aş fi
născut – n-aş fi
apărut vreodată – cumva – pe
undeva – sau poate
să m-adauge – aşa – doar de-o
fantezie: „şi eu
pe-acolo”…
…am încetat – de mult – deci – să-mi
mai fac griji cu
rugăciunile: eu le
spun – eu
le-aud – care-i
farmecul?
ia şi
dă – dă şi ia – după chef şi
ureche: nu e rău – nu e
bun – măcar nu-L
„răzgâià-tămâià” – măcar
nu te umili
degeaba: pe-aici s-a cam terminat
treaba
m-am plictisit – mi s-a
urât cu toate eternităţile – şi
cu toţi ştabii ăştia
celeşti…
oricum – El – din veci în veci
face totul cum îi trăsneşte Lui prin
cap: ghiveci
marioneta – niciodată
nu-i întrebată
recunosc – nu-s pios – şi cred că
înţelegeţi de ce nici măcar
radios: de-altminteri – dacă n-ar fi
aşa cum este – ar fi chiar
caraghios…
EXCES
de-atâta sănătate – a
plesnit
de-atât urat – l-au
sufocat
mai staţi cu urările – până
vin ‘mormântările
IARNA LUMII
a pătruns iarna în măduva lumii
primăvàra e iarnă – în verdele-i pal
poticnindu-se-n valul şi-n spumele strunii
trece-ngânat şi rânjind o mârţoagă de cal…
bat vânturi polàre prin pulberi de regi
vârtejind şi smulgând – coroana şi capul…
toţi sòrii din ceruri – o spuză de negi…
butucul se zguduie: el e casapul
izbind cu satâru-n risipi de rubine…
degeaba-ţi întrebi şi acuzi dumnezeul:
dugheana de sloiuri n-ascunde vreun bine
şi-abia de acuma se lăfăie greul…
…n-am vorbe de rugă – dau demoni pe goarnă:
e iarnă…e iarnă…e iarnă…e iarnă…
AFLAT-AM CARTEA LUMII
aflat-am Cartea Lumii – care întrece zarea
îşi lăfăi’ diamantul – în tihni – străfulgerarea:
prin cântec şi versete – neamurgind pe zei
dau viu şi fast luminii: Trufiile de Lei!
desfrâul de cuvinte se-nşiruie pe căi
prefac în torţe-albastre pe visătorii răi
în coacerea-aburindă sùflec arìpi de îngeri
atunci când tu citi-vei – bogat în duh să sângeri
o lume-aleasă ninge – duhneşte lumea veche
iar tot ce e nevolnic – e-mpuns cu bold de streche:
în straturi de lumină nevremea-alintă pâini
poveştilor din stuhuri le cresc arìpi şi mâini
cu care ne frământă văzduhul de tămâie
ca dintre torţe toate – doar Cristul să rămâie…
NOU IMN CREAŢIUNII
ostenit de-atâta cale
şi de-atâtea osanale
vine Cristul prin haznale
paşi-I scriu stihuri finale
epopei de mahalale –
bârfe-iscate pe binale…
schit şi munte şi poiană
nu-I mai înfloresc sub geană
a trecut vremea de-altare:
sori se-nmoaie-nspre culcare
catifea de beznă lină
tot foşneşte prin Grădină
…şerpuieşte-un şarpe nou…:
nouă e zugrăvitura
de-nceput roagă-se gura
duhul însă bine ştie
că la fel totu-o să fie…:
dimineaţă pentru noapte
spintecând fructele coapte…
*
inorogi erup albi dinspre umbra poienii
luminile-n trepte ne cântă făptura:
raze plodesc – printre sfinţi – mirodenii
miresmele vieţii în rai umplu-ţi gura
cu viers de vădire-a minunii banale…
stepe de cântec roiesc – nu-s zăbale:
taifas e-n pădure – Sfânt Duh – haimanale…
…refren ţi-este gestul şi lună privirea
Crist veşnic îţi scrie în suflet psaltirea…
pe firul de iarbă azi şuieră roua
(e-un şarpe în vis – altu-n steaua Virgoua!)
vestind între firi neschimbarea plămadei…
…ne fi-va spre pururi Icoana Pleiadei:
durerea din rază se-nchipuie „noua” –
o lume ce-i zicem – mereu – că-i „de-a doua”…
HRISTOASE – VEŞMÂNTAT ÎN PATRIA ŞI-N ZAUA DREPTĂŢII
de ce să trăieşti şi să mori cu spaima-n suflet – mereu
că-ţi vor răpi Patria – numele tău – numele meu?
de ce să trăieşti şi să mori o viaţă – mereu tremurând
că pân’ şi privighetoarea minunii-o să tacă-n curând
că nici ciocârlia cerească nu va reveni pe pământ?
unde sunt diavolii – cine sunt diavolii care mă chinuiesc
ce-mi vor Patria oarbă – şi-mbrâncită în groapa de vânt?
unde sunt diavolii – cine sunt diavolii care mă prigonesc
ce-mi osândesc flori şi păsări să intre-n mormânt?
unde sunt diavolii – cine sunt diavolii care mă canonesc
martirii – strămoşii să-i lepăd şi să nu-i mai cinstesc
care vor Lira Patriei s-amuţească şi-o frâng
şi-mi iau vatra – nu-mi dau nici odaie – în voie să plâng?
unde sunt diavolii – cine sunt diavolii care – pe treizeci de-arginţi
îndeamnu-ne azi pân’ şi sugacii să-şi muşte cu dinţi
şi fraţii – părinţii – strămoşii sfinţi din morminţi:
să dea raportul despre tot ce-ocroteşte Hristos
duşmanul lor cel dintâi şi cel mai periculos?
spuneţi-mi degrabă – degrab’ să-i supun şi zdrobesc
ca-n veci de toate Sfinte-ale Neamului să-mi amintesc
spuneţi-mi degrabă – degrab’ să-i supun şi zdrobesc
să rămân cu Grădina – cu Patria – cu tot ce iubesc!
Hristoase – veşmântat în Patria şi-n Zaua Dreptăţii
cu moarte calcă moartea – năpasta Neamului Cetăţii!
——————-
Adrian BOTEZ
Adjud, Vrancea
7 iulie 2017
