Alexandru Nemoianu: Între “loc” și “lume”

10 Jul 2017 by admin, Comments Off on Alexandru Nemoianu: Între “loc” și “lume”

Omul, ca entitate nerepetabilă, ca persoană unică, făcută după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, este condamnat la libertate, care înseamnă unirea, cu libera voie, cu Dumnezeu. Acesta este un adevar simplu și cutremurător, în egală măsură. În această înțelegere se cuprinde și faptul că în eternitate, în vecii vecilor, timpul nu există. Mereu ne aflăm într-un prezent, într-o actualitate, fără sfârșit. Printr-o foarte ciudată alienare omul  “acestei lumi”  trăiește în trecut, în amintirile sale, ori în așteptarea și pregătirea unui viitor despre care nu are habar. In ce privește momentul prezent, clipa singura asupra căreia are stăpânire, el caută să evadeze, folosește chip și fel pentru a ucide  “timpul”. Acest om nu trăiește de fel aici, el trăiește în reverie și închipuiri care, cel puțin până la un punct, sunt bântuite ori inspirate de haosul ce vrea răul. Ori sensul trăirii este, ori s-ar cuveni să fie, ceasul actual. Datoria pe care ți-o faci acuma și modul în care îl tratezi pe omul pe care îl întâlnești tot acuma sunt cele mai importante clipe din viața fiecăruia dintre noi și de ele depind împlinirea ominității noastre, care este și a mântuirii noastre. Cuvântul asupra judecății de pe urmă impresionează prin simplitatea lui. Singura acuzație este aceea de a nu fi fost cu grija, de a fi fost nesimțitori la prezența lui Hristos în orice ființă suferindă, în orice ființă umană. Aceasta este singura recunoaștere pe care o cere Hristos fiecăruia dintre noi. Iar cu aceste gânduri voi cauta să adresez și problema relației dintre “loc” și “lume”.

În Statele Unite trăiesc un numar destul de mare de anabaptiști care, pentru societatea majoritară, sunt o ciudățenie. Acești oameni, ”amishii”,  dincolo de ce va fi fiind învățătura lor de credință, trăiesc dupa modele din veacul al XVIII-lea; îmbrăcăminte, tehnica de lucru, comfort casnic, etc. În plus ei observa reguli stricte, foarte stricte, morale; se ajută între ei, sunt fanatic monogami, vorbesc dialectul german al întemeietorului sectei, etc.Interesant este faptul că ei nu își “forțează” copiii să urmeze acest fel de viață.

La 16-18 ani tinerii primesc o suma de bani și sunt trimiși să trăiască “în lume”. Ei viețuiesc acolo doi, trei ani (unii mai mult, iar alții mai puțin). Mulți dintre ei ajung să facă directa cunoștință cu aspectele cele mai sordide ale vieții americane. Ceea ce este interesant este faptul că în proporție de 90% ei se reîntorc și se alătură comunităților din care au plecat. Nu “lumea” este importantă pentru ei ci “calea”. Între consumarismul deșănțat și tradiție ei aleg tradiția. Este în această cifră statistică o învățătură despre relația dintre “lume” și “loc”.

Dragostea și atașamentul față de un anume “loc” înseamnă iubirea și respectul pentru tradiție și eternitate  (personificată, ori reprezentată, prin mormintele strămoșești și căile înaintașilor). Dar atunci când acest atașament pentru un “loc” devine lăcomie și dorință de posesie el încetează să mai fie semn de bine și se arată ca patima întunecată, mândrie și lăcomie. Se cuvine deci să fim cu luare aminte și să exercităm dreapta măsură.

Atunci când știm că frumusețea (care este arătarea lui Dumnezeu prin lucrul mâinilor Lui) este în tot locul și se arată doar iubirii, s-ar cuveni sa fim mereu recunoscători și bucuroși.

Lăcomia pentru a “poseda” (pentru o clipă repede trecătoare)  un “loc” este idolatrie și se cuvine să fugim de ea. Inima noastră trebuie să fie deschisă cu dragoste spre întreaga “lume” facută de Dumnezeu și acțiunea noastră să fie gata pentru locul și omul care se găsesc “acuma” lângă noi. Sa iubim “locul” unde ne-a așezat Dumnezeu dar să nu uitam o clipă că aceasta înseamnă a iubi și a te simți direct responsabil pentru lumea întreagă și încă mai vârtos pentru răul din ea. Responsabilitatea aceasta, în chip minimal, ar trebui să însemne refuzul de a fi complici la rău și asta poate fi realizat fiind mereu, măcar sufletește, alături de cei slabi, alături de cei care “pierd”. Atunci vom primi făgăduința din veac, ”Cele ce ochiul n-a văzut și urechile omului n-au auzit și la inima omului nu s-a suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce îl Iubesc pe El” (Sf.Pavel,I Corintieni,2-9).

———————————-

Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

10 iulie 2017

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii