Constanța-Doina Spilca: Poeme din Antologia ,,Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni…”
Dincolo de lumea înghețată în amăgire, de suficiența sinelui gâfâind în diez sau crispat în bemol, clepsidra cerne lumina tremurândă de dincolo de real irizând muzicalitatea cuvintelor în vibrația versului.
Versu-i alb, e vers de viață care nu-i rimă – armonie.
Poezia-i caleidoscopul zborului lin, îngeresc, e emoția purificării!
***
„Deși noi mai avem zile,
Nu mai avem parte
S-o (să-l) admirăm
pe doamna (domnul)…
Studiind o carte!”
(Dimitrie Spilca, 16 decembrie 2009, ora 8:08)
„Robul anonim”
„Am colapsat precum un rob
Citind la calități infinite
Referitoare la al meu job
Și la traseele-mi finite.
Am fost și rămân un Anonim
Pe care viața asta capitalistă
L-a exploatat cu mult senin
În zona pașnică și tristă.
Morala:
Niciun om nu e divin
Atât timp cât mai există
În lumea prădalnică capitalistă.
(Cacofonia e intenționată)”
(Dimitrie Spilca)
***
Gânduri pentru Trie
(Dimitrie Spilca)
Doina de dor de dragul ce-i stea
Sunt lacrimă de stea,
sunt lacrimă de vise triste și clinchete de dor de bucurii,
sunt lacrimă de soare și negură ghiulea,
sunt lacrimă de viață și adio-mbrățișare,
sunt lacrimă de-apus și dragă înviere,
sunt lacrimă ce picură în metronom de veșnică iubire!
Nostalgie de 13, de răsărit pământean
Surâs de amintire
de omul ca macul roșu,
de la o extremă la alta,
de la fragilitate la rezistență,
de la sălbăticie la tihna unduirii,
de la roșul dragostei pătimașe
la roșul războinic,
de la solitudine
la cromatica armonie
a lumii pieritoare.
13, fir de nisip
lăcrimând din clepsidră,
… uneori numărătoarea-i junețe,
alteori,
senectute,
uneori,
jale de bucium,
alteori,
„Capriciile” lui Paganini,
uneori,
floare roșie de câmp,
alteori,
pin de piatră,
… iar mărgelele abacului
înșiră anotimpuri sufletești
repetitiv armonice
ori dizarmonice,
în zbatere efemeridă,
primăvară de mugur verde,
arșiță de galben strălucitor,
lacrimă ruginie de frunză tristă
și pustiu de alb înghețat.
Cuvintele-s dor,
cuvintele dor lăcrimând
într-un vârtej haotic
și nu știu a se orândui
în înțelesuri pentru alții.
Viața se citește într-o altă cheie,
mult mai rafinat,
fără dantelării inutile,
cu multă putere de a iubi
cât pentru doi.
Duioșie de repetabilă finită!
Speranță de infinită luminoasă stea!
… iar verdele-n patru foi
ursește pe-o ramură de măslin!
Îmi apăr visul – speranță
Binețe arămie
de toamnă văratică
în nuanțe de inimi ruginii
cu lacrimi de puf de păpădie!
Mă-nfioară
picurii de frunze căzătoare
în nostalgia petrecerii spre amurguri
de adio.
Nu tulbur taina,
las misterul atârnat în ramuri
ce vor prinde flori și foșnet
de frunze-n primăvară…
… timid,
îmi apăr visul – speranță
ce va să-nmugurească!
Cine sunt?
Sunt un pământean efemer
în echilibru
între adolescență și matusalemic,
între fata verde cu părul pădure
și muma pădurii,
între Bach și Rammstein,
între senin și negură.
De regulă,
sunt un echilibru de antonime.
Urăsc doar Patul lui Procust.
Macule!!!
Macule,
Cum e la tine?
Te ninge raza de soare?
Te plouă albastrul senin?
Te luminează negura nopții?
Macule,
Știi ce e anul?
Cronos ticăie
în zgomot asurzitor
de praf de stele?
… ori …
doar palpită
în lacrimi de abac…
ce fost-au?
Macule,
însinguratule,
ascultă-mi tânguirea de spice de gheață!
… aici
amintirile-s semne de carte
pentru fiecare filă de suflet.
E iarnă-n april
Se-nfrigurează nădejdea
primăvăratic tremurândă
în cocon mașter
de alb glacial.
Mă tem să nu uit
Lacrima timpului
se petrece-n apus.
Lasă-mi amintirile vii
nu le încețoșa în toamnă!
Mi-e teamă
să nu se risipească
în plumburiu
la cea mai mică adiere
de suflet.
Măicuță!
Țară Măicuță,
Râurează fierea pe prund,
Plouă neghină pe miriști,
Pârjolu-nfioară pădurea,
Pustiul seacă suflarea!
Țară Măicuță,
Nu risipi Unirea,
Nu învrăjbi Omenia,
Nu adăsta depravarea,
Nu hingheri Iubirea
pe-arginți
de la lotru!
***
„Foaie verde măr rotat
Ce e furat de la stat
Rămâne în veci furat
Domnul fie lăudat!”
(Dimitrie Spilca)
Colaj frânt
„Din esență-n suprafață
Ea-i tovarășă de viață
Și are supremul gaj
Să mai facă un colaj!”
(Dimitrie Spilca)
***
Macul,
toiag printre amintiri
în zi de „da” al veșniciei.
…dar…
eternitatea are și ea
… piatră de hotar!
Macule,
Păcălește-mă că ești,
Păcălește-mă că-mi zâmbești
… din ROGVAIV!
————————
Constanța-Doina SPILCA
(Din Antologia ”Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni…”, Târgovişte, Editura Singur, 2017, coordonator: Mioara Hususan)
