Lavinia Bud: Poeme din Antologia ,,Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni…”
Cu toții scriem o poveste… reală, după puterea sufletului și a minții. Vibrația așezată acolo, în ființa noastră, de o înțelepciune pe care nu o putem descifra îndeajuns, descrie un cerc care ne definește pe fiecare în parte, într-un anume fel.
Mai rămâne ca noi să ridicăm conștientizarea într-un mod, care construiește ceva folositor, durabil și curat, ca o răsfrângere în afară, asemenea luminii în curcubeu…
Vis cu flori
Cunună împletită din florile de câmp
Te port în suflet ca pe o icoană
Am apărut din ierburi ancorate-n timp
Și alergăm cu vântul, fără de prihană.
Mă logodeam cu cerul și pământul
Ca zână a pădurii ivită-n luminiş
Când soarele-şi cernea arzând sărutul
Prin albe porţi de vise, deschise pe furiş.
Eu am primit lumina în potir
Când floarea se-nchina să mă alinte
Și ploaia de mătase mă învelea cu mir
Sfinţită să rămân, să îmi aduc aminte
Să nu mă vadă niciodată zburătorii
Când vin să fure suflete de fată
Eram a florii, a păcii şi-a pădurii
Cu fâlfâit de aripi, cu inima curată.
Ca să te chem, eu am venit din vis
Cunună de lumină să îţi aduc în dar
Te-am plăsmuit ca dorul din abis…
Azi, clopotul iubirii sună în zadar.
Tot zburător erai, purtând o altă mască!
Te-am dezlegat de taina fiorului din zori
În luminiş fac roua să zâmbească
Şi mă întorc la visul meu cu flori…
Acorduri de vioară
Acorduri de vioară mi se înalţă-n suflet
Ce vin din armonia unui vis cu flori
În timp, ca să formeze marele duet
L-am repetat de prea puţine ori.
Cât am dorit pe coardă să vibreze
Balada începută cu şoaptele de dor!
Pe portativul vieţii prin noi să se aşeze
Cu note de iubire, cuvinte ce nu mor.
La două mâini arcuşul a început un vals
Şi paşi de iarbă crudă în inimă zburdau
De ce ai pus diezuri care sună fals
Pe liniștea din maluri ce-n zâmbet se scăldau?!…
Cu mâna vindecată de tristul menuet
Azi, cânt o notă din liniştea ce vine
Şi-am învățat că-n viaţă ce sună desuet
Înalţi pe altă gamă şi cheia e la tine.
Să nu vorbim despre tristeţi
Să nu vorbim despre tristeţi
Petale de lumină jertfite în amurg
Am pregătit altarul altei dimineţi
Chiar dacă lacrimi înroşite curg.
Eu am venit la poartă cu un zâmbet
Când ai trezit în mine mugure de dor
Chiar am crezut că-l vezi şi-n colţ de suflet
Va înflori… căci florile nu mor.
Pe ramura iubirii o frunză am lăsat
Podoabă să îmi fie, statornic adăpost
Credinţă și miresme și roade eu i-am dat
Sub cerul nemuririi să ne găsim un rost.
În vântul ce aduce ecoul altui cântec
Tu, te-ai desprins și ai ales să cazi
La poala amăgitoare din descântec
Ce-a ofilit petala obrajilor mei calzi.
Şi a venit un timp cu întrebări de soartă
Să cauţi câte-un dor, lumină pe alei
De mână cu mirarea tu te opreşti la poartă
Din amintiri și frunze un zâmbet ca să iei…
Poeme nescrise
Cuvintele s-au rătăcit…
N-au mai ajuns să hrănească
Ţipătul mut din privire
Prin care lacrima ar fi învăţat
Să scrie primele versuri
Despre tânguirea umerilor căzuţi…
Ceasul trădării bătea a întuneric
Fără să auzi literele cum se sting
Nearticulate prin inima mea.
Am lăsat vulturii să scrie poeme
Până când fiecare pană
Smulsă din aripi
Se înnoieşte
Prin pecetea sângerie
Lăsată pe stânci
Datori să se înalţe-n lumină
Cu încă un zbor…
Nu voi închide poarta
Aşază-mi-te-n palmă, rândunică,
Nu-ţi voi închide nici o poartă
Vreau doar să-ţi mângâi neodihna
Şi lacrima din aripile-ţi laolaltă.
Mă amăgesc că învelindu-te cu ochii
Voi vindeca durerea din aripa ta frântă
Cu vântul neprielnic și cu norii
În ochi privindu-i, tu te-ai luat la trântă.
Gingaşă şi curată şi plină de iubire
Ai străbătut ştiutul din văzduh
Ca să ajungi acasă! În tainica zidire
Eu ţi-am păstrat căsuţa, în palmele căuş.
Mai ai de străbătut atâtea ceruri
Și vei privi vreun munte de pe creastă
Când te întorci din zborul plin de doruri
Eu sunt aici… nu voi închide nicio poartă!
Apropie-te
Apropie-te de toamna mea
Cu paşi de iarbă crudă
Care respiră sub frunzele veştede
Ieşirea din moarte…
Să mă înalţi în lumină!
În altarul iubirii
Fiecare culoare a curcubeului
Se răsfrânge peste dorurile
Din sufletele noastre ciuntite
De câte o lacrimă a deznădejdii
Şi luminează deasupra noastră
Ca să putem respira încă un anotimp
Al durerii, al uitării
Sau al iubirii…
Dacă
Dacă mă acoperi, mare,
Învaţă-mă să respir prin alge
Şi să fiu o unduire
Care însoţeşte
Cântecul de sirenă…
Sau poate lumina
Care țâşneşte
Deasupra pământului
După un ropot de ploaie.
Dacă mă acoperi
Cu dragostea ta,
Iubitul meu,
Cinsteşte soarele
Că te-a umbrit
Lângă un curcubeu…
În faţa mării
Sunt în faţa ta și valul se revarsă
Ca o chemare mută din luciul argintiu
Îţi ceri ofrandele de inimă albastră
Pe care ochii… doar ochii mei le ştiu.
Tăcută, te privesc și cald surâsul
Prin tălpi se-nalţă, se deschide larg
Şi mă feresc să nu mă-nece plânsul
Când te aşezi în suflet, cu doruri la catarg.
Tu mare, cu oglinda străvezie
Nu mă învingi! Şi-acum, ca altădat’
Am pregătit Corabia Speranţei, nu-i târzie
Să o pornesc pe valul ce vine înspumat.
În liniştea-nserării rotită prin turelă
Şi trece-n zbor un tainic pescăruş
Mai zămisleşte-adâncu-ţi câte-o perlă
Îţi las ofrandele şi-ncep un alt urcuş.
Toamnele nu mor niciodată
Toamnele nu mor niciodată!
Ele trăiesc în căuşul frunzelor
Cu formă de inimă
Purtate de vânt în mici popasuri
Prin amintirile de vară
Atunci când cad pe pământ.
E atât de caldă lumina
Ce vine să mângâie
Zâmbetul împăcat
Cu fiecare culoare
Din roadele coapte.
Toamnele nu mor niciodată!
Sămânţa cade pentru a se înălţa
În celălalt anotimp cu ploi
Mai calde decât lacrima mea
Dacă pământul se îndură
Şi lasă să crească rădăcina
Însoţind câte o fâlfâire de aripi…
Toamnele nu mor niciodată!
Şi toamna mamei trăieşte
Acoperită cu inima mea…
Câmp înflorit
Inima mea
Câmp înflorit
Ţi-am dăruit
Taina cea mare
Curată și caldă
Peste pământ
Într-un cuvânt.
Culege-mă-n suflet
Ca să-ţi sărut
Ca un izvor
Mâna albastră a mărilor.
Culege-mă-n zi
Să te cinstesc
Cu guler alb, neîntinat.
Culege-mă-n noapte
Cu mii de şoapte
Și n-am să-ţi cer
Decât căuşul cu dezmierdări.
Culege-mă-n soare
Când vezi în zare
Inima mea
Câmp înflorit
Culege-mă-n zori
Rouă curată a florilor
Din inima mea
Câmp înflorit
Inima ta…
Inima mea…
————-
Lavinia BUD
(Din Antologia ”Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni…”, Târgovişte, Editura Singur, 2017, coordonator: Mioara Hususan)
