Mugurel Pușcaș: Poesis
REVINO, DOAMNE!
Aş vrea să-L simt pe Dumnezeu în mine…
Îmi este greu… Iar uneori nu pot…
Prin sarabanda de lumini şi umbre,
Ştiu… Ne-nsoţeşte tainic peste tot.
Ai plăsmuit planete, stele, îngeri,
Un Univers… Celulă sau atom,
Din nemurirea Ta ai creat viaţa,
Păsări şi fluturi, floare, cânt sau OM.
Ne mor copiii, suferă bătrânii,
Cetăţi conduse de hoţi şi mişei,
Preoţi în strai de moaşte au palate,
Prin Casa Ta se plimbă farisei.
În lumea Ta domneşte fericirea?…
Ne regăsim pe prea-promisul drum?
În altă viaţă-i Calea sau menirea?…
Aici vrei neiubire, diavoli, scrum ?
Geneza Ta!… Întoarce-o către Tine!
Altfel o pierzi! Ce ai făcut din lut ?
Îndrumă-ne dinspre ce-i rău spre bine,
Altfel, ce-ai început la Început ?…
Înalţ o rugă sfântă… Hai, revino!
În lume sunt prea multe nedreptăţi,
Religii, capi politici ne înşeală,
Prin dogme, închizându-ne-n cetăţi.
Te simt cu mine… Ştiu! Îmi eşti aproape!
Nici bun, nici rău! Atât! Eşti Dumnezeu!
Nu-ntoarce capul! Ai creat Pământul!
Nu fă din el o punte spre cel Rău!
E lupta Ta! A mea! Există lupta!
Eu sunt prea mic! Tu, mare şi divin!
Învingem Răul ?… El ne împresoară!
În faţa Ta, cucernic, mă închin!
( din viitorul volum, ” Călătorul ” )
CĂLĂTORUL
( EL… Lumină din Lumină )
Mă-nlănţuie trecutul cu umbre de lumină,
Îl simt pe CEL CE VINE din neguri spre-nceput…
Îngemănarea clipei cu-a spaţiului dospire,
Creează Universuri sau le îngroapă-n lut.
Lumina ce răzbate în zori, spre asfinţituri
Călătoreşte paşnic din vremi spre nicăieri,
Nu are opintire sau clipă de odihnă ,
Constantă şi DIVINĂ, în ierni sau calde veri.
Simt… Undeva, departe atomul se sfărâmă,
Se înconvoaie timpul, materia e vis,
Păşesc spre nemurire, în propria-mi nefiinţă,
Structuri atemporale, de amalgam încins.
Memoria erupe… CE NU A FOST se-ntoarce…
Nu văd îngeri sau diavoli, arhangheli sau prooroci,
Dinspre-nceputuri lude, spre clipe noi prodige,
Pe aripi largi de fluturi ne poartă inorogi.
Cosmogonia minţii nu-i pură întâmplare,
În noi sunt universuri ( lumini şi umbre reci ),
Iubiri incandescente, resentimente , ură,
Doar amăgiri perene în temporale teci.
Religii, ştiinţe, dogme păşesc pe-aceeaşi CALE,
Fiinţă sau nefiinţă?… Paliativ fictiv!
Când totu-i TRANSFORMARE, în noi, dinspre adâncuri,
Vom retrăi , ce nu e… Placidul RELATIV!
Îl simt pe CEL CE VINE… A fost dintotdeauna!
Mă mângâie, mă-ndrumă cu aripi largi spre zbor,
E Demiurgul-Faur al vieţii şi nevieţii,
LUMINĂ DIN LUMINĂ! Eu?… Veşnic călător…
———————-
Mugurel Pușcaș
( Liga Scriitorilor din România,
Uniunea Scriitorilor Europeni de Limbă Română )
