Emilia AMARIEI: Poeme

27 Nov 2017 by admin, Comments Off on Emilia AMARIEI: Poeme

Sunt dragoste de patria mea

 

Iubesc pământul întreg

și toate popoarele lumii

totuși, patria-mi rămâne iubirea

m-am logodit cu ea în secunda aceea

când lumina mi-a năvălit în ochi

aerul îmi umpluse nările cu iz dulce de brad

căldura mamei mă învăluia ca un cântec

atunci am știut că nașterea mea e o doină

iubesc viața în trupul primit

iau pulsul naturii cu inima

urechea mea ascultă șoaptele munților

în creștetul zării când fluieră vitejii

lupii se adună la sfatul străbun

de prin toate poveștile ies haiducii neamului

cai sălbatici așteaptă prin codri

la un semn frâiele vor fi puse și

iubesc apa vie din sânii stâncilor

grotele umede îmbrăcate în mușchi

focul din mijlocul nopții scânteind în vârtejuri

stânele părăsite pe timpul iernii

oricum m-ar numi, orișicât m-ar certa

eu sunt dragoste de patria mea

de țărâna ei, de istoria ei, de numele ei

de inima rănită a patriei…


 

Mă încolțește toamna

 

E-o dimineață mută, plumburie,

Cocoșii fără vlagă cântă-n zori,

Iar cerul are-o mască tuciurie

De parcă-și pierde spectrul de culori.

 

Privind la iarba palidă, sticloasă,

Sub tălpi mi se zdrobește orice gând,

Se joacă printre pașii mei o coasă

Care-mi cosește visele pe rând.

 

Port un corset pe inimă și strânge,

Pulsează-n capilare-un timp trecut,

Însingurarea-mi bea mereu din sânge

Și-n față-mi stă un zid de netrecut.

 

Mă încolțește toamna ca pe-o pradă,

Prin vene-mi curg tăceri și vestejiri,

Un vânt nebun se-nvârte prin ogradă

Și colbul mi se-mprăștie-n priviri.

 

Atâtea toamne mi-au trecut prin carne

În așteptarea iernii frunzărind,

Iar cerbii cei rămași fără de coarne

Mi-au tot păscut prin gânduri hoinărind,

 

În lumea adormită-i dimineață

Și parcă viața zace-ntr-un hangar

Înconjurat cu burniță și ceață,

De care zeii lumii n-au habar.

 

 

Ce să mai spun…

 

 
Muțenia văzduhului din noi

Ne înfășoară-n negura ei deasă,

Până-mi trimiți cuvintele-napoi

Însingurarea-n mine-și face casă.

 

Ce să mai spun și ce-aș putea să fac

Doar ascultând a inimii rostire,

Decât să spun nimic mai bine tac,

Învăluind tăcerile-n iubire.

 

Niciun cuvânt, nici chiar rostit invers,

S-a-nțepenit între betoane clipa,

Un angrenaj ce s-a oprit din mers

Cuvintelor oprindu-le risipa.

 

Și parcă nu mai am nimic de spus,

Mă strâng pe suflet vechile veșminte,

Iar liniștea se scurge spre apus,

Turnându-mi sloi de gheață pe cuvinte.

 

 

Alo, urgențe din intergalactic

 

 

Sunați, vă rog, spitalul de urgență,

Nu mă mai pot opri din tremurat

Și lacrimile-mi curg cu insistență;

Eu cred că sufletul mi-e fracturat.

 

Chemați din cer salvări interstelare,

Cu îngerii la borduri pregătiți

Și medicii cu trusele solare,

Pentru suduri pe suflet instruiți,

 

Mai scuturați cordonul de lumină

Să știe Cel ce ne-a legat prin el

Că e cod roșu pe o stea străină

Din care sună stins un clopoțel,

 

Trimiteți nave dintre constelații,

Căci pe pământ nu este niciun leac!

Mi-e sufletul împrăștiat prin spații

Și în particule eu mă desfac.

 

Nu știu de vor putea să mai adune

Bucățile din sufletu-mi rănit

Și inima de-or mai putea-o pune

Din nou, la locul ei cel hărăzit.

 

Alo, urgențe din intergalactic?

Îmi sângerează sufletul…mă sting!

Se pare că fac șoc anafilactic

La orișice mizerie disting.

 

 

Portaluri

 
Când mă cheamă depărtarea

Din cerdacul casei mele,

Cu o mână mângâi zarea,

Cu cealalt-un cer de stele,

 

Peste munți mă poartă gândul

Cu iubirile-mpreună,

Cu-n picior ating pământul,

Cu un altul calc pe lună,

 

Și prin creier ecuații

Se rezolvă de la sine:

Ochiul stâng străpunge spații,

Ochiul drept privește-n mine,

 

Iar cu-al treilea ochi văd Duhul

Ce pătrunde bolta sfântă.

Aripi ce cuprind văzduhul

Către ceruri noi se-avântă.

 

Mă revărs printre cuvinte

Ca printr-un ocean de raze

Împletite să m-alinte

Ca răcoarea unor oaze,

 

Unde sângele nu curge,

Și nici carnea nu-i stăpână.

Prin portaluri demiurge

Mă duc îngerii de mână.

 

 

 

Nocturnă

 

Prin pânza subțire de aburi

Trei stele clipesc lângă lună

Și raze coboară pe jgheaburi

De parcă în râuri se-adună

 

Și pare că fierbe prin ceruri

Cazanul cu aștri și nouri,

Un joc de lumini din eteruri

Pe-albastru pictând indigouri.

 

Cu-arame și-argint poleite

Fac tumbe surii rotocoale,

Sub ceață, prin raze-aurite,

Luceferi dau lunii târcoale,

 

Pe boltă se-nvârt tăvăluguri

De griuri, umbrind strălucirea,

Iar cai nevăzuți poartă pluguri

Ce trag prin văzduh răsucirea.

 

Pulsarii, planetele, norii,

S-au prins într-un dans fără seamăn

Din balul nocturn al culorii,

Cu inima omului geamăn.

 

 

Și-aș vrea să pot

 

Îmi vine câteodată să mă transform în fulger,

Să mă aprind în centrul minciunii și s-o ard,

C-un tunet, răutatea, în creier s-o străfulger,

Cenușa să i-o-mprăștii prin versul goliard,

 

Să slobozesc un vuiet peste rostiri deșarte,

Mizeria din lume s-o-nvălui ca un vânt

Și-apoi s-o duc din poala pământului, departe.

De-nsingurare, răul, pe veci să îl descânt.

 

Aș vrea să pot lumina să o revărs din carte,

Să-mbrac în stele versul și gândurile-n crini,

Veșmânt senin cuvântul poemului să-mi poarte

Chiar de mai sângerează străpuns de mărăcini.

 

 

De n-ar veni sfârșitul sfârșitului deodată,

De ne-am trezi din somnul ce bâiguie prin noi,

De-ar izbăvi iubirea cea hristică, curată,

Spre-a nu porni mânia vreunui crud război.

 

———————————–

 

Emilia AMARIEI

Eberndorf, Austria

28 noiembrie, 2017

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii