Eleonora SCHIPOR: Comemorarea ziaristului Ivan Semeniuk

11 Dec 2017 by admin, Comments Off on Eleonora SCHIPOR: Comemorarea ziaristului Ivan Semeniuk

La 10 decembrie fostul redactor-șef al ziarului raional din Hliboca, ziaristul, poetul, omul Ivan Semeniuk ar fi împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani. Cu părere de rău nu i-au fost hărăziți decât 62 de ani neîmpliniți pe acest Pământ.

            Chiar în ziua când ar fi împlinit 80 de ani membri cenaclului literar raional IZVORAȘ, condus de poeta și activista Alexandra Vozneac, au organizat o întrunire literar-memorială dedicată celui care a fost Ivan Semeniuk. La întrunire au fost invitați foștii săi colegi de la redacția ziarului raional. Inițiativa organizării unei astfel de intruniri comemorative aparține fiicei sale, poetei, compozitoarei, conducătoarei cercului turistic de la Centrul de turism Galina Sâsoletina.

            Doamna Galina a povestit pe scurt  despre viața tatălui ei,  arătând tuturor și o serie de fotografii despre viața și activitatea celui care a fost un om deosebit Ivan Semeniuk. A menționat calitățile sale ca om și părinte, menționând omenia, devotamentul, răbdarea, talentul (cânta ca artist amator la toate instrumentele muzicale). Nepoata sa, Iulia, fiica doamnei Galina, ne-a arătat câteva imagini din viața bunicului, dar a și citit câteva poezii despre el. Iulia scrie și ea, căci talentul s-a transmis din generație în generație. O altă nepoată Ira, fiica feciorului Serghei de asemenea a vorbit frumos și cu recunoștință față de toți cei prezenți pentru memoria tatălui.

Rând pe rând vorbitorii, foștii colegi, cunoscuți, au relatat despre calitățile umane și profesioniste ale omului, conducătorului, ziaristului, poetului, muzicantului Ivan Semeniuk. Fiecare a menționat omenia, bunătatea, modestia, înțelegerea, priceperea de care a dat dovadă Ivan Semeniuk.

            Ca corespondentă netitulară, am început colaborarea cu ziarul raional Hliboca «Constructorul comunismului» prin anii 1984. Dumnealui era pe atunci redactor-șef al ziarului. Colaboram activ cu ziarul atât eu cât și elevii mei, membri cercului de tineri corespondenți. Am amintit și despre acele întruniri și sărbători dedicate ziarului, despre discuțiile și materialele publicate.

            Sincere mulțumiri familiei fostului redactor-șef, soției care acum locuiește în orașul de baștină Chițmani, fiului Serghei, fiicei Galina, celor cinci nepoți, iar acum și strănepotului, pentru că păstrează vie memoria soțului, tatălui, bunicului. Datorită fiicei Galina avem prin muzeie și biblioteci cartea de versuri a lui Ivan Semeniuk. Acum datorită eforturilor depuse de familie va apărea în acest an a doua carte de versuri a poetului.

            Amintirea despre cel care a fost Ivan Semeniuk se va păstra în memoria celor care l-au cunoscut.

———————-

Eleonora SCHIPOR,

profesoară, membră a cenaclului literar IZVORAȘ

11 decembrie, 2017

————————

*În imagini – Vorbește fiica ziaristului Galina Semeniuk-Sâsoletina, ne citește versuri nepoata poetului Iulia. Membri cenaclului literar IZVORAȘ.

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii