Emilia ȚUȚUIANU: Poesis
Tu
Nu puteam evoca
Înapoia gândului
Paşii încordaţi,
Căutători de linişte
Zăpada albă – iubire!
Mireasa de har
Mă-nvăluia în jurul ei
Pe tine căutându-te
Să-ţi spun că acolo, ei
Erau trecuţi şi uscaţi
…nu plânge iubire,
ia-mă de mână, vino!
Iţi iau inima în palme,
Căldura inimii tale….
Singura existentă
Apoi neliniştile tale
Altruismul, dăruirea ta
Le revărs asupra oamenilor
Arătând, evocând…
Bob de dor cu amintiri
Te priveam,
așa cum erai…
Cu dorurile strânse-n tine,
şi sufletul gârbovit de ani.
Îţi priveam ochii,
tăcuţi şi grei…
Cu umbre însingurate,
şi lumini de stei.
Desprinsă din sufletul tău,
o stea va rătăci mereu..
Şi cândva veni o zi,
cu zi de dureri
Ne vom privi tăcut…
în ectenii boabe de-amintiri
El
În tolba inimii, ascund
zâmbetul lui.
În caseta anilor adun boabe
de smarald şi imagini.
Apoi, avântându-mă din iarba deasă
a pământului,
Mă furişez în noaptea albastră,
alergând bezmetic spre ceruri.
Caut fericirea ce s-a destrămat
sub pleoapele îngreunate de lacrimi..
Caut parfumul mâinilor sale
pocal revărsat din beţia inimii –
Şi simt, cum din trup cresc,
aripi lungi de mătase
Şi sufletul îmi transformă trăirile în rouă
————————————
Emilia ȚUȚUIANU
Roman
21 martie 2018
