ULTIMUL STRIGĂT – VERSURI

10 Jan 2012 by admin, Comments Off on ULTIMUL STRIGĂT – VERSURI

 

                AM  RENĂSCUT, DOAMNE

 

Am renăscut, Doamne

Odată cu învierea Ta.

Cu sufletul curăţat,

Mi-am îndreptat gândul spre Tine.

Tu cel ce te-ai jertfit

Ne-ai lăsat iubirea,

Şi puterea de a deveni copil

Odată cu cel din icoana Maicii Domnului.

Cu el am renăscut, Doamne,

Mai puternică, mai tenace

Având cuvântul Tău drept scut.

 

 

MĂ UIT SPRE CER

 

Născându-mă din nou,

Iată-mă!

Am trecut prin furcile unui vis urât.

Neştiută de nimeni,

m-am împresurat în suferinţa-mi mută,

Dar acum, Doamne, mă desfăt

cu darul tău de viaţă nouă,

să pot râde, să pot plânge,

să pot lupta, să trăiesc,

precum în neclintirea lor stâncile.

 

CELE DOUĂ LUMI

 

Între viaţă şi moarte

un prag fragil…

Păşesc pe el

în cele două universuri.

Aş mai rămâne în viaţă,

unde e prezentul şi viitorul.

Dincolo…

E timp şi pentru dincolo…

Acolo vom da vămi văzduhului,

pentru popasul veşnic.

Dumnezeu, va avea El grijă de noi!

Ne va ţine de mână

Aici,

Acolo,

O eternitate…

 

 

AM RĂMAS ÎN LUMINĂ

 

Doamne, ce mult lumină

dai acestei lumi în agonie.

Şi însetatei de mine,

mi-au dat să beau din apa vie…

Când sângele a ţâşnit

ca într-un plâns,

m-ai purtat spre lumi necunoscute

ca să o iubesc şi mai tare pe-a mea.

În ea m-am întors, alăturea cu Tine

deasupra cu cerul înseninat.

Ocolisem moartea…

 

NU ŞTIU CINE EŞTI

 

Doctore,

împresurat de moarte

ţi-am întâlnit privirea.

Mă trezisem printr-o adiere

de nufăr alb, plutitor

şi-am ştiut că mă vei ajuta să cânt

toate cântecele necântate,

să simt toate ritmurile nejucate…

Doctore,

nu ştiu cine eşti.

Mi-ai lăsat gândul timid

spre frunze albastre,

şi-n rugăciunea mea

tu vei duce apa vie

pentru toţi

cei între naştere

şi înviere.

 

TRESTIA  LUI  PASCAL

 

Ca trestia mă îndoiesc

de tot ce văd.

Dar sufletul meu plimbă renii

prin deşertul Polului Nord,

locuit de fantasmele malefice,

fără să ştie că dincolo de toate

noi suntem noi,

trestiile râurilor

cu gând spre izvoare.

 

 

SFIDARE

 

Pe malurile timpului,

vremea rece şi ploaia

răcoresc suflete.

Unii zidesc palate în sfidare

fără să întoarcă privirea,

fără să le pese de molimă,

de cancer, de tot ce ucide

în noi şi printre noi.

iar eu, cu rugul întrebării

încotro

prea rar

pricep sensul cuvintelor

care scriu

numele pomeniţilor.

 

ZBUCIUM MUT

 

Ca să mă păcăleasă,

Doamna cea Neagră,

s-a îmbrăcat în mireasă.

Nuntea laolaltă cu primăvara,

cu vântul cel nestăpânit,

nuntea

cu dragoatea mea de viaţă.

Mi-am dat seama că nu e

ea aleasa, când i-am dat

vălul alb la o parte şi

prin fereastra sufletului ei,

a ieşit un porumbel negru,

în cioc cu şiragul meu

de lacrimi fierbinţi,

ca lava unui vulcan.

Mi-a fost teamă

atunci să nu ard cu ele

tot ce aveam mai drag.

 

 

 

RUGĂ PENTRU UN PRIETEN

 

Între naştere şi moarte,

ştii,

anii se adună, mărgele albe,

sau negre,

sau colorate.

Ca pe mătănii,

Dumnezeu mereu îi numără :

jumătate sunt de izbândă

şi de trumf,

jumătate de cumpănă.

Jumătate sunt ai inimii tale,

jumătate ai inimilor altora.

Ai lui Dumnezeu, toţi.

 

ÎNLĂNŢUIRE

 

Jocul de-a dragostea ?!

Cine nu-l ştie ?

Cu noi, promişi unul altuia,

cu noi, juraţi aceluiaşi Dumnezeu,

cu frunţile încununate de acelaşi senin,

de aceeaşi rază de soare…

Cu poveri purtate pe rând,

sau în acelaşi timp…

Cine nu-l cunoaşte?

 

 

LA SUSENII BÂRGĂULUI

 

Zi de vară, zi frumoasă,

m-a adus în prag umbrit,

pe la bistriţeni pe-acasă,

într-un drag lăcaş sfinţit.

 

Te-am surprins mai de departe,

îmbrăcat în straie negre,

clopul era cât un soare,

chipul un senin cu stele.

 

Şi-n surâsul tău blajin,

am îngenuncheat sfios,

aşteptând un har divin,

implorându-l pe Hristos.

 

Şi-am simţit căldura sfântă

trupu-mi s-a cutremurat.

Printre lacrimi, ruga mea curată

spre tine, Doamna s-a-ndreptat.

 

RUGĂ PENTRU COPII

 

Doamne, Dumnezeul milelor,

mângâie chemarea suspinelor,

dă-le odihnă, în fragede altare.

Să prindă un mileniu

de sub zăpezi verdele primăverii.

Să treacă lin

prin schimbătoare anotimpuri,

prin luminata câmpie,

prin luminata viaţă.

 

IUBIREA MEA

 

Binecunoscuta dragoste,

– o stare de veghe –,

întoarsă la mine cu faţa,

mi-e soră geamănă.

 

Cât de mult semăn cu ea…

urma ei desculţă,

calcă în urma mea,

somnul ei umple

nesomnul nopţilor mele…

 

PLÂNG ÎN PRAG DE SEARĂ

 

în grădina sufletul meu

şi-a făcut cuib o pasăre cântătoare.

 

Are ceva de rugăciune,

de chemare,

în dialogul ei

cu iasomia,

cu vântul,

cu gândul…

 

Şi-a depus oul albastru

în orbita de aur fals,

şi cântul ei s-a limpezit

ca privirea mea

după prima ploaie de lacrimi.

 

FRAGILITATEA GÂNDULUI

 

Spre zări, drumul şi viaţa

şi două inimi nedespărţite.

Eu-tu,

o pasăre cu două perechi de aripi

armonizate pentru

un singur zbor.

Marama mirilor

când îi trece pragul  la cununie

o purtăm indiferenţi şi tăcuţi.

Uităm că suntem unul,

meniţi să fim împreună.

 

UNIVERSUL FIECĂRUIA

 

Trecutei zilei de ieri

i-am cerut socoteală,

dacă s-a petrecut

în cântec şi culoare,

dacă magicul univers

i-a desluşit vreo enigmă.

Mi-a spus că ora astrală

s-a prelins prea repede,

că orga şi-a terminat

prea devreme notele

şi că doar lumina ei

s-a-nălţat la cer

în cuvântul lui Hristos.

 

ENIGMATIC E TOTUL

 

Vorbele se aşază straniu

între viaţă şi alt univers.

Abisul?! Fie cât mai departe!

Să citim despre el în cărţi!

 

Acum suntem aici, în tabloul

cu iarna albă,

mâine vom în cel cu verdele-verde.

Desigur vor înflorii şi caişi,

se vor coace,

câmpiile vor rodi şi ele,

ca-n fiecare an.

Vom fi aici să le culegem.

Durerile, trecătoare,

şi ele vor rămâne singure.

 

ÎMBRĂŢIŞAŢI  DE  MARE

 

Despre clipe de iubire rătăcită,

în exclusivitate,

pentru un tablou cu două plecări,

mi-am rezervat dreptul de autor.

 

Mi-e frică să nu spulber

starea de strălucire,

nemărginerea mării,

noi neodihniţi,

îngenunchiaţi,

jurându-ne credinţă.

 

DISPERAREA TINEREŢII

 

 

Când am vrut să pictez adolescenta

penelul meu era vopsit în verde.

Îi mai trebuia un pic de galben

să-i fac aripi de flutur…

Tinereţea era o femeie

cu nuanţe de albastru,

cu roşu aprins…

urcând semeaţă

către Palatul de cristal.

Nu cunoştea că poate fi zidită

ca Ana lui Manole

într-o temniţă greu de dărâmat.

Pentru alte vârste n-am căutat culori…

 

ÎNCĂPĂŢÂNARE

 

 

Nu privi înapoi,

n-ai ce vedea.

Sunt eu,

o umbră albastră

alunecând agale

pe alei deja nuntite.

Nu asculta,

e gândul meu

măcinat de-o dragoste verde.

Nu vei auzi niciodată

şoaptele mele

metamorfozate în boabe aurii.

Nu te uita în ochii mei:

vei vedea doar orbirea nopţii.

Aşa… eu mă voi pierde în labirituri,

tânjind după îmbrăţişarea ta.

 

ETERNITATE

 

Se-nchipuie o inimă mare

cât să cuprindă toată viaţa mea.

Voiam să-ţi spun, ah!

voiam să-ţi spun că am murit destul

trecând

pe lângă mine de multe ori

fără să mă recunosc.

 

Când m-am văzut în oglindă

lipsea mărturisirea de seară,

cu tu iubitul şi eu

mărturisitoarea iubirii.

 

Şi-am mai văzut acolo

răbdătoarea femeie

aşteptând

mirosul de floare nenumită…

 

MĂ UIMEŞTI, PRIETENE

 

cu dorinţa ta de a merge

pe urmele sfinţilor,

de a te întoarce spre tine însuţi.

Dar nu-mi vorbeşti

despre pelerinii împroşcaţi

cu noroi.

În lumea ta interioară

ai un răspuns,

aşa cum şi eu îl am

în zilele cernite

când totul pare

că-mi scapă printre degete.

 

DOINA

 

I-am spus cerului cer,

doinei doină.

Cuibărită-n inima mea

s-au topită-n azurul dimineţilor,

în lumina din mine,

în bucuria,

în forţa

cu care am vrut să zbor.

Pe marginea cerului,

Doina

va rămâne steaua mea.

 

IMAGINEA INFINITULUI

 

 

Terminaseşi cartea „răzbelului”

aşa mi te-am întipărit în inima mea,

ca pe-o stea

sub lumina gândului tău

bun de pus pe rana copilului

ce-ai rămas.

Spune-mi ce-ai văzut

în altă viaţă ?

Ai reuşit să numeri stelele,

să te-mpodobeşti

cu nestemata dăruită ?

Sau ai rămas doar cu imaginea

infinitului?

 

POATE N-AR FI FOST NIMIC

 

Pentru că lucrurile

cunosc un adevăr al lor,

bine e

măcar acum,

ochiul meu să privească

în sinele meu,

încercând să înţeleagă

de ce s-a legat viaţa mea

de streaşina lumii,

cum se leagă naşterea de viaţă

şi de moarte.

 

 

TU, EŞTI O TRISTEŢE

 

 

Dacă mi-ai încredinţat

cheia inimii tale,

o să intru din când în când

să ţi-o cercetez.

Clipa e un şarpe năpârlit,

tu o ţii în mână

ca pe-o nestemată de preţ.

Când ai prilejul să adulmeci

cu ea destinul,

a rămas doar pielea şarpelui

pe frunzele ofilite.

 

 

DOR

 

Spre lumea Lui

toate podurile au fost ridicate.

Trebuia să dau vamă

şi timpului,

şi icoanelor vindecătoare,

şi ultimului cal

ce rupsese zăbala.

Ultimul ban,

fierbinte din palma mea

a rămas

ca un cântec pe buze

când te surprinde

asemănarea perfectă

cu cel din vis.

 


 

 

Ultimul strigat- Recita George Balica

Caderea stelelor-Recita George Balica

MARIANA GURZA – versuri Ultimul strigat. Ed. Eubeea 2006-Recita George Balica

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii