Unde eşti bunicule? În amintirea moşilor mei, implicaţi în masacrul de la Fântâna Albă
Troiţă închinată memoriei victimelor masacrului de la Fântâna Albă, în Duminica Paştelui (1 aprilie 1941), peste 3000 de români din satele din valea Siretului din Bucovina, care doreau să fie repatriaţi, au fost împuşcaţi de către trupele sovietice.
Dumnezeu să-i odihnească!
Recită actorul: Florin Nan
UNDE EŞTI BUNICULE ?
Unde eşti bunicule, uitat printre străini
aruncat într-un colţ de pământ,
ţi-o fi pus cineva o cruce,
fiind român,
sau te-au batjocorit
şi te-au făcut scrum?
Ridică-te din mormânt şi spune,
ce haină e haina în ţara-nstrăinată,
strigă cât poţi să te-audă
Ardealul , Banatul,
ce moş bucovinean ar fi avut Regatul!
De ce te-au schingiuit, biet român
şi tălpile bătute ţi-au fost,
fără hrană, fără apa,
cu capu-n jos?
Ridică-te şi povesteşte-mi,
ce ţi-a făcut străinul
de ce ne-am îndepărtat din nou?
Ce-ţi spun sfinţii în adâncuri,
ce mai face Cernăuţiul?
MĂ DOARE …
Trasvestiul din urmă al bunicului,
ca noi să nu-l recunoaştem,
a fost unul şi-n Făt Frumos.
Era la fel,
cu calul său năzdrăvan,
cu eternitatea faţă,
în spate cu vieţile anterioare,
cu alte travestiuri…
Intr-unul era aidoma un sfânt.
Bunica croşetase pentru el
o tichie de mărgăritar,
în alta un nimb strălucitor.
Poate că m-am întâlnit
cu el într-o poveste,
sau poate l-au văzut
pe vreun zid cu graffiti,
şi-am dorit să fie bunicul meu.
SĂ O PORT EU ÎNSĂMI
Pentru actul doi
pe care acum îl scrii
îţi propun să devii
bobul de nisip
rămas pe talpa vremii.
Vei afla,
din unghiul acela,
ce înseamnă povara
pe care o port
eu însămi
în fiecare zi,
în fiecare anotimp…
VREMURI CRUDE
Într-o seară
mama a uitat
afară sacul cu sare
dimineaţa era o mare sărată.
Tata şi-a lăsat coasa
pe marginea acestei mări
şi-a ruginit…
Primului copil născut
în seara aceea
i se argăsise pielea…
A fost primul semn
că era timpul să ne rugăm,
să oprim puţin vremea
şi s-o culcăm lângă noi
încălzind-o ca pe
pruncul părăsit.
DOR
Spre lumea Lui
toate podurile au fost ridicate.
Trebuia să dau vamă
şi timpului,
şi icoanelor vindecătoare,
şi ultimului cal
ce rupsese zăbala.
Ultimul ban,
fierbinte din palma mea
a rămas
ca un cântec pe buze
când te surprinde
asemănarea perfectă
cu cel din vis.
TATĂ, MI-E DOR DE TINE
Mi-e dor de tine tată, mi-e tare dor
şi Doamne, grea este despărţirea,
şi n-am ştiut că o să mori,
dorindu-te mereu, aievea.
Nu ştiu dacă am greşit vreodată
şi tare-aş vrea ca să mă ierţi,
să fiu cu inima-mpăcată
că te-odihneşti printre cei drepţi.
Mariana Gurza
