O nedumerire…
MOTTO :
,,Am vãzut cã totul se reducea radical la politicã.şi cã, oricum am lua lucrurile, nici un popor nu poate fi vreodatã decât ceea ce conducerea sa – îl va face sã fie.”J.J.Rousseau-,,Confession”( cartea a IX-a )
Sunt un om simplu, obişnuit, neangajat politic, dar optez pentru desãvârşirea democraţiei adevãrate în România.
Cum aş putea sã definesc perioada de tranziţie lungã şi rece, când pentru a ne atinge scopurile facem numai compromisuri ?
Oare în ce partid m-aş putea integra ca simplu cetãţean care luptã pentru supravieţuire şi pentru construcţia unei CITADELE ? Aş avea mai multe şanse pentru pãstrarea locului de muncã ? Demnitatea mea va fi respectatã?
Da, vom merge pe principiul competenţei şi a respectului uman, poate mi-ar spune cineva ! Cine sunt cei care se joacã cu viaţa noastrã, a copiilor şi a bãtrânilor?
Judecãm un om dupã vorbe, plini de urã, gata de a ne cãlca în picioare numai pentru a ne menţine aceeaşi poziţie socialã. Sã fie oare omul “un animal imperfect politic” parafrazând un filozof?
Ce mã sfãtuiţi sã fac?
Sã-l privesc indiferentã pe soţul meu albit de vreme? Sã-l mint sperând într-un adevãr iluzoriu ? Cine îmi garanteazã cã voi putea supravieţui în stres ca sã-mi pot creşte copiii decent? Putem vorbi de eficienţã dacã mediul este bolnav şi lipsurile sunt tot mai sufocante? Conteazã uneori modul în care eşti tratat şi cum eşti tratat. Am ajuns sã nu mai fim noi, sã ne ascundem în funcţie de conjuncturã, dupã o mascã.Toleranţi şi tãcuţi ne rugãm pentru o zi mai bunã, pentru puterea de a supravieţui.
Suntem creştini, atunci sã ne comportãm creştineşte.
Suntem români, atunci gândiţi şi simţiţi româneşte, domnilor, redaţi-ne demnitatea şi speranţa. Nu ne irosiţi valorile, ţara noastrã rãmâne unicã, o adevãratã ,, grãdinã a Maicii Domnului”.
Şi totuşi, în ce partid mã sfãtuiţi sã intru domnilor?
Mariana Gurza
-tablete publicate –
Almanahul tuturor romanilor – APA VIE 2003
