16 Octombrie 2008 – Pr. Iulian Neculcea: „Lacrimă de clopot“, Editura Itinerar Bacău, 2007

5 May 2012 by admin, Comments Off on 16 Octombrie 2008 – Pr. Iulian Neculcea: „Lacrimă de clopot“, Editura Itinerar Bacău, 2007

Pr. Iulian Neculcea, plecat spre lumea veşniciei, în 2006, nu mai apucase să-şi vadă visul împlinit…”lacrima sa de clopot“.

Volumul Lacrimă de clopot“, Editura Itinerar Bacău, 2007, apărut prin grija celor apropiaţi, s-a bucurat de o primire caldă în rândul enoriaşilor din Parohia Ordodoxă Voivodeasa, judeţul Suceava.

Cartea  , este structurată în trei capitole.”Lăsând lumina să vorbească”, poetul ne poartă prin versurile sale spre “Măicuţa Sfântă”, îndemnându-ne la “Iubire şi jertfă”.Mai regăsim versuri calde pentru toate sărbătorile creştine.

În capitolul doi al cărţii, intitulat “Cuvânt din taină”, autorul ne poartă spre “un cer şi un pământ…neuitat”, abordând cu largheţe teme religioase într-o proză scurtă.Nota autorului, cuprinde date bibliografice,  probabil din dorința ca cele scrise sa rămană  o măturie în timp, o mărturisire de credință literară și religioasă pentru urmași…

Cuvinte de îndemn, spre iubire, pocăinţă.


“Faceţi fapte vrednice de pocăinţă, ca să  fiţi fii ai luminii. Prin facerea faptelor bune ne apropiem de Dumnezeu, răspunzând astfel iubirii Sale divine, care ne cheamă ca lucrători în ogorul lumii acesteia dar şi a lumii de dincolo
.”

Recomand cu multă căldură această carte.Mi-aş dori ca acest poet plecat atât de pripit de lângă noi să-şi găsească locul prin autorii de poezie creştina.

”Lacrima de clopot” trebuie auzită de toţi iubitorii de neam.

Mariana Gurza

Sursa : http://croniciliterare.wordpress.com/about/10octombrie-2008/

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii