FURNICI ALBE (XI.12) de George Anca

8 Jun 2012 by admin, Comments Off on FURNICI ALBE (XI.12) de George Anca

– Greşită invitaţia, inteligibil conflictul, achitat.

– Insistă pe vreo perversiune ceva, dezonoare decât achitare.

– E o intreprindere nu numai pe cont propriu şi nu numai contra tuturor.

– Contra contului propriu, în apărarea frumuseţii târâşilor.

– Frumos îi şedea, din faeton, aplecându-se morbid să se vadă.

– Chiar se vedea, el însuşi n-are habar de sine altfel.

– Nu reiese din tunelul reprezentat nicio coerenţă scurtă.

– Ciococostârc, îşi crăune-nghesuiala-n nerieşire, ce să.

– Să tacă fără înţeles, tot aşa, oricum va lua o condamnare de nimic.

– Poate trece la mâna cealaltă, nebătătorită, mastrubată.

– Nu e nici prostia, măcar, transfigurată ca o prostime.

– Nu face pe prostul nici pe prostimea, a experimentat.

– Pare o gălăgie de potârmiche, nu-i mai reţin nici fabulele.

– Dacă află, dacă rescrie piatra şi ţi-o aruncă-n cap?

– Mi-l sparge şi-aşa şi-aşa, şi-aşa-mi trebuie, că mă târăsc.

– Te târăşti surd, asurzit, te-ai dărâmat să te achiţi benevol.

– Într-un colţ al inimii, pe vremuri invitam şi eu masacre.

– P-aici s-a părăsit mai tot de genul crimei pasionale.

– Nandini provine dintr-o societate, dacă e pe-aşa.

– Aşa şi tunelul e la o aruncătură de piatră.

– Mai sunt vulgarizări ale unor realităţi, minor.

– Lipsa hărţii îl absolvă de a nu fi urmărit spaţii.

– Face şi exces, ca să nu mai vorbim de treburile tunelului.

– Nu se amestecă nici în ele, nu i-a dus la film.

– Vrei să spui la un film tăiat, că s-au tăiat ei.

– Asta e floare la ureche, imaginează-ţi publicul.

– N-are cum, opera e scrisă moartă, publicul nu se bagă.

– Ai creat un precedent de imaginaţie negativă.

– S-ajute la uitarea intenţiilor de dinainte de boală.

– Şi boala s-a reconsiderat ca o mană cerească.

– Una e după boală, alta e după moarte, vrei să insinuezi.

– Una e înaintea alteia, dar crabii lui nu fac discriminări.

– Crabii n-au funcţionalitate nici măcar morbidă.

– Mişcarea lor e stopată deliberat, ca a întregii viziuni.

– Preferam o isterie naturalistă get-beget, vandabilă.

– Aţi putea să vă exprimaţi în consecinţă în vreun comitet.

– M-aş comite în plus şi n-am idee decât de Nandini.

– Întoarceţi contextul spre senzaţionalism, chiar politică.

– Ar suferi pe nevinovate, cum dumnezeu, chiar aşa.

– Încă-l găsiţi cuminte în refuzul de a pedepsi.

– Adevărul e că nu înţeleg nimic şi m-aş pedepsi şi pe mine.

– Şi nu pentru că n-aţi înţeles, ci, neînţelegând aţi dat la cap.

– Asta e-n stil, ce porcărie să te apuci să faci stil în ziua de azi.

– Câtuşi de puţin, morala e asumată, sexul extirpat.

– Măcar şi din acest punct de vedere e-n urma colorului.

– Îl înregistraţi la fapte diverse nesenzaţionale, ţigăneşte.

– Ăla era chiar tâmpit, normal că l-a tăiat la gât.

– Chiar condamnarea l-a aruncat împotrivă-şi, ca gen.

– Genul încă nu clar, depinde de norocul din groapă.

– Groapa e perechi-perechi şi-ar provoca umbra.

– S-ar putea sinucide, s-a mai întâmplat, nu-l pot omorî.

– Nandini e încă suspectă, s-ar putea verifica vina ei.

– Într-un caz s-ar dubla, omorându-l şi pe ăsta.

– Neomorându-l, nu l-a omorât nici pe celălalt.

– Nandini mi-e mai indiferentă ca el viu sau mort.

– Nandini este singura care există pe bănuiala crimei.

– Nandini nu există pentru că a omorât în lac.

– Nandini chiar nu există dacă-l omoară şi pe el.

– Nandini nu există şi tot nu pot comuta acuzaţia ei să fie a lui.

– Cam împleteicit, oricum voiaţi să fiţi coautor cândva.

– Dintr-o greşită invitaţie, aproape conflict, ne achitasem.

– Pantoful vă aparţine, supravegheaţi absolut tunelul.

– Chestia n-a rămas la persoana pantofului, dimpotrivă.

– De formă, în varianta singuratică, singura existentă.

– De-am deschis o dată anume s-o dau crabilor.

– De reconstituit nu e nimic, nici tunelul sufocat.

– Ne vedem de treburi mai serios reproduse, la obiect.

– Subiectul îşi poate rezerva dreptul nedreptăţitului.

 

George Anca
(Delhi 1983)

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii