Lansarea volumului “NU SUNTEM SINGURI”. Convorbiri literare cu Artur Silvestri
Salonul Internațional de Carte BOOKFEST 2012 a găzduit sâmbătă, 2 iunie 2012, în spațiul special pentru evenimente Scena AGORA, lansarea volumului de convorbiri literare cu Artur Silvestri NU SUNTEM SINGURI, Ediția a IIa, îngrijită de scriitoarea Mariana Brăescu.
Echipa Editurii CARPATHIA, ai Asociației Române pentru Patrimoniu, scriitori, prieteni, jurnaliști, colaboratori la proiectul editorial, au realizat o prezentare interesantă, interactivă, care a atras vizitatorii salonului de carte.
Vă prezentăm în continuare extrase din intervențiile participanților
Teodora Mîndru:
Bună ziua şi bine aţi venit. Ne găsim la un nou eveniment al editurii Carpathia, editură care însoţeşte de trei ani şi jumătate orice manifestare mare editorială din Bucureşti şi din ţară. Suntem la lansarea celei de-a unsprezecea cărţi din proiectul editorial „Artur Silvestri” iniţiat, lansat, susţinut atât prin competenţa cât şi sponsorizare financiară de Mariana Brăescu.
Doamna Brăescu, regretă că nu poate fi acum de faţă fiind plecată în străinătate de o perioadă mai lungă, de mai bine de o lună şi pentru faptul că noi nu am ştiut exact dacă vom termina această carte la timp, dacă această carte ne va fi livrată de tipografie la timp ca s-o putem lansa la Bookfest. Dar, iată , am reușit să ajungem la acest eveniment editorial, lansarea volumului „Nu suntem singuri” , și suntem împreună cu vechea prietenă a familiei Mariana Brăescu și Artur Silvestri, poeta, scriitoarea şi realizatoarea de emisiuni TV binecunoscută dumneavoastră, Cleopatra Lorinţiu. De asemenea, sunt aici trei persoane care au realizat convorbiri cu Artur Silvestri, convorbiri cuprinse în această carte: doamna Elisabeta Iosif, scriitoare, Preşedinta Ligii Scriitorilor Români – filiala Bucureşti şi redactor-şef la revista Cetatea lui Bucur, ultima revistă fondată de Artur Silvestri, d-na Elvira Irşai, prietena noastră discretă, fostă realizatoare de emisiuni la TVR .Este inedit pentru dumneavoastră şi mulţumesc îndeosebi doamnei Veronica Balaj, realizator de emisiuni la Radio România Timişoara, poetă scriitoare, care a venit special din Timişoara ca să fie alături de noi la acest moment, să vorbescă despre Artur Silvestri, să amintească şi să împărtăşească cu noi bucuria acestei clipe.
Ne-am adunat aici împreună cu cei care au contribuit la realizarea cărţii pe care o lansăm astăzi – este vorba despre reeditarea volumului Nu suntem singuri o foarte interesantă carte de convorbiri literare ale lui Artur Silvestri, Şapte convorbiri de azi şi două de altădată cum a numit-o el în subtitlu în prima ediţie şi spun “convorbiri” şi nu interviuri pentru că această carte s-a constituit ca o sumă de convorbiri literare pe care Artur Silvestri le-a avut cu reputaţi jurnalişti, scriitori, reporteri TV si radio. Aceste convorbiri se deosebesc esenţial de acele interviuri standard pe douăzeci de întrebări “ce faceţi, ce culori preferați, ce spuneţi despre, ce face familia? „ s.a.m.d.”. Nu au nimic în comun.
Nu este o carte masivă dar este o carte esenţială şi fiecare dintre dumneavoastră care a citit prima ediţie, și veţi reciti această ediţie în această noua formulă grafică sau o veţi citi acum prima dată veţi descoperi în timp scurt, concentrat multe lucruri esenţiale din concepţia, doctrina, activitatea lui Artur Silvestri, despre literatură , despre istoria literaturii românilor din întreaga lume – pentru că el extindea istoria literaturii române nu numai la ceea ce s-a scris şi s-a publicat în România şi în România ultimului timp dar şi la literatura străveche din România ci şi la literaturua scrisă în străinatate de către români emigraţi, stabiliţi în departe de țară, care continuă să vorbească, să scrie, să cultive limba şi cultura română. De asemenea, sunt convorbiri în care a vorbit despre credinţă, despre instituţia Bisericii, despre dreptul şi locul ei în lumea contemporană, despre patrimoniul naţional. Sunt discuții, răspunsuri, dezvăluiri interesante despre personalitatea lui Artur Silvestri, despre familia lui şi despre originile sale, despre acţiunea culturală, despre datoria de a apăra şi promova patrimoniul cultural şi în general despre ceea ce putem face fiecare în parte şi ceea ce facem foarte mulţi dintre noi cunoscuţi sau necunoscuţi, ceea ce ne leagă undeva, despre ceea ce există în bogăţia şi în continuitatea poporului român și care s-a manifestat mai ales în momentele nodale ale istoriei şi anume ceea ce Artur Silvestri a numit, a cultivat, a conceptualizat şi a scos la lumină: România Tainică.
Sunt foarte multe lucruri interesante pe care le veţi descoperi sau redescoperi într-o lectură care este plăcută, uşor de urmărit, într-un stil foarte frumos – stilul unui scriitor care scria, vorbea în public, la interviuri, la evenimente, acasă, vorbea între prieteni, în familie, în acelaşi mod, conţinând aceleaşi concepţii, militând pentru aceleaşi idei din tinereţe şi până la sfârşitul său prematur, aşa cum spune şi Mariana Brăescu în prefaţă.
Cleopatra Lorinţiu
Bun găsit. Înainte de toate vreau să mulţumesc tuturor confraţilor, prietenilor, scriitorilor care sunt aici. Cred că începem să devenim o familie literară. Ne vedem din timp în timp cu prilejul publicării unor cărţi ale lui Artur Silvestri, fie că este vorba despre reeditări – cum este cazul acum, fie că este vorba despre cărţi scoase la iveală cu un efort deosebit şi cu o acribie şi cu o pasiune rară, iar echipa editurii Carpathia, duce o muncă ce nu este de invidiat, este o muncă foarte grea pe care eu o respect foarte mult din postura mea de scriitor care poate să-şi ia din când în când diverse libertăţi, citeşte când vrea, citeşte ce vrea, cât vrea şi cum vrea însă ne-a unit la un moment dat acest fenomen pe care l-aş numi fenomenul Artur Silvestri. Ambiţia lui este concretizată în ceva real – ne cunoaştem chiar dacă nu ne cunoaştem întotdeauna după faţă dar ne cunoaştem după scris – el a funcţionat ca motorul declanşator care ne-a pus în relaţie, ne-a spus că “nu suntem singuri” . E foarte optimist titlul ăsta şi când îl pronunţ parcă îmi vine să plâng, e un optimism paradoxal.
Ambiţia aceasta de a face o reţea literară românească, de a aduna scriitorii laolaltă, de a le da încredere – pentru că mulţi dintre noi eram trişti, abandonaţi sau deznădăjduiţi din diverse motive – ambiţia aceasta de a ne da o lungime de vedere înainte, de a nu ne mai simţi neapărat opresaţi de politici, de rivalităţi şi de acreli literare care din păcate domină de ani şi ani de zile peisajul nostru, ambiţia lui de a întinde o mână către românii care scriu şi care poate de bine sau poate nu de bine au părăsit ţara, pentru că nu e uşor să fii scriitor român, să creezi în limba română să trăieşti numai pentru ea dar să trebuiască să te exprimi în altă parte de lume. Rămâi cu o bucată de suflet prinsă clar în ţâţâna uşii de acasă – de asta sunt absolut sigură oricâtă bunăstare ar exista prin alte părţi. Ambiţia lui deci s-a materializat chiar în faptul că noi suntem acum aici, ne vede de undeva de sus, sunt sigură, şi cred că este mulţumit pentru că – ce ne cerea el?! Ne cerea să îi pomenim pe înaintaşi, să ne aducem aminte de primii scribi ai literaturii, ai scrierii în limba română, să ne aducem aminte de toţi scriitorii, să-i punem în valoare, să trăim literatura – cum să zic? – ca pe marea aventură a vieţii noastre pentru că ăsta este adevărul! De aceea suntem aici toţi prieteni, cunoscuţi sau necunoscuţi – credem în literatură!
Şi, uitaţi, îmi vine în minte acum o întâmplare la care am asistat şi să ştiţi că n-am premeditat această amintire, mi-a venit în minte aşa… Eram la un moment dat alături de Nichita Stănescu şi de Gheorghe Tomozei la o întâlnire cvasi-literară, nu oficială, şi Nichita a spus: “Bătrâne, dacă aş rămâne în literatura română cât Vlahuţă ce minunat ar fi!” Atunci am râs în sinea mea dar Nichita ca şi Artur avea “simţul înaintaşului”. Deci literatura asta pe care o vede Artur Silvestri în ceea ce el scrie şi despre care el a scris e văzută în curgerea ei. Timpul ne va spune cine a avut valoare, câtă valoare a avut. Timpul ne va spune că toţi autorii sunt importanţi prin ceva şi că nu trebuie să fim intimidaţi de “cel mai”, cel mai publicat, cel mai cunoscut, cel mai mediatizat, cel mai văzut la televizor. Toate aceste superlative sunt relative pentru că sunt superlative relative şi că fiecare din noi, fiecare dintre cei care scriu şi care pierd zilele şi nopţile, aşa cum a făcut Artur Silvestri vreme de ani de zile, avem ceva de adăugat, că asta e o casă şi că nu poate să existe fără toate cărămizile ei.
Încă o dată vreau să-i felicit pe cei din această familie, Editura Carpathia. Eu am scris o carte, Artur Silvestri. Vocaţia Căii Singuratice imediat după ce Artur s-a stins. Cartea a fost scrisă sub imperiul emoţiei şi la o distanţă de câteva luni. N-am avut timp atunci să analizez şi să o fac aşa cum aş fi vrut – poate că o voi completa, poate că îmi voi permite acest lucru de a mă apleca încă o dată asupra operei acestui scriitor din care criticul literar mie mi se pare esenţial – e cel pe care eu îl apreciez în sufletul meu şi pe care îl consider foarte interesant, special, ieşit din mantaua lui Călinescu şi a doamnei Zoe Dumitrescu-Buşulenga, profund original în felul lui de exprimare, în ambiţia lui uriaşă de a acoperi spaţii vaste, în felul de turnură al frazei care este cu totul şi cu totul original şi nu în ultimă instanţă, în generozitatea lui deosebită care face portret aparte în literatura noastră contemporană.
Vă mulţumesc .
Elisabeta Iosif
Bună ziua tuturor. Aş vrea în primul rând, înainte să încep să povestesc despre această carte, despre contribuţia la această carte, să felicit întregul colectiv şi mai ales pe Directorul editorial care a ajuns să facă asemenea carte de o eleganţă deosebită, concepția copertei aparţine doamnei Mariana Brăescu Silvestri.
În volumul Nu suntem singuri se află un fluid, un depozit pentru recâştigarea memoriei colective. Ce poate fi mai frumos şi mai simbolic? Aceasta şi-a dorit şi Artur Silvestri. Să prezinte fapte care au creat istorie, fiind modelul care a adunat documente, să lupte împotriva spiritului nostru risipitor , al românilor care ne caracterizează de fapt pentru că uităm să strângem documente.
Cum ne-am cunoscut? Realizam de patru ani o emisiune la care nu m-am gândit că va dura aproape dublu, o emisiune care se chema Înţelepţii Cetăţii şi vreau să vă mărturisesc că la fel ca într-o carte în care se adunaă mai multe minţi, această emisiune mă aşeza în mijlocul unui torent de înţelepciune colectivă ce venea de foarte de demult. Şi în ceea ce priveşte dialogul meu cu Artur Silvestri, lucrurile au fost în felul următor: colegul meu de facultate, din generaţia denumită de noi “generaţia George Călinescu” venise la această emisiune împreună cu un un poet cunoscut şi un colecţionar de artă deosebit, Bucur Chiriac. Cred că mulţi dintre dumneavoastră îl ştiu. După ce ne-a vorbit despre valoroasele picturi pe care le deţinea dar şi despre valoarea picturii româneşti în concernul european mi-a mărturisit legătura sa de prietenie cu un om de cultură, un scriitor enciclopedist care îi publicase câteva volume de poezie. Nu era nimeni altul decât Artur Silvestri. Învăţătura de înţelepciune, “înţelepţii secreţi ai naţiei” cum le spunea el, acei “Oameni Mari” care se aflau altundeva îl urmărea.
Citez câteva rânduri din carte: “Ei erau, ca Socrate “pe uliţă”, în biblioteci, la Academie, într-o Academie care avea marile grădini de la Lyceum; aşa îmi apar din perspectiva memoriei care transfigurează şi explică marile grădini în care îi întâlneam.” (p. 74)
Mai departe aş vrea să spun că în dialogul meu radiofonic purtat cu Artur Silvestri îmi spunea că dorea să alcătuiască propria ediţie de lucru a Învăţăturilor lui Zalmoxis, Metafizica României și alte cărți pe care le avea în plan.
Îmi spunea că “suntem într-un undeva care se recapitulează tot timpul, se repetă şi ne vorbeşte” iar din această perspectivă, iniţiativa – Preşedintei Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, doamna Mariana Brăescu Silvestri – de reeditare a volumului devine un semn. Mulţumesc.
Veronica Balaj
Bine v-am găsit la această sărbătoare a cărţii pe care o ţinem împreună. Sunt Veronica Balaj de la Radio Timişoara şi am venit special pentru această întâlnire nu doar pentru faptul că în cartea lansată astăzi, am un interviu realizat cu regretatul om de cultură şi nu numai, Artur Silvestri, cronicar literar, scriitor, istoric şi critic literar, filozof al culturii ci şi pentru faptul că am realizat şi alte interviuri pe calea undelor care, din păcate, nu au fost întotdeauna consemnate. De multe ori, Artur Silvestri intra în direct cu noi în emisiuni şi lucrurile mergeau foarte bine, convingător, captivant şi relevant. Aş vrea doar să mă refer la calitatea Domniei Sale de filozof al culturii, lucru pe care mulţi dintre cei care l-au cunoscut, l-au perceput preferenţial – nu este timpul şi nici cazul acum să trecem în revistă absolut toate elementele dar vreau să punctez faptul care s-a mai spus aici de către doamna Cleopatra Lorinţiu, anume că Domnia Sa a avut mult mai multe paliere filozofice, culturale în care s-a angrenat faptic nu doar teoretic şi a ţinut foarte mult la această idee de conexiune culturală cu ceea ce s-ar putea numi un anume patrimoniu care ne aparţine tuturor, un patrimoniu cultural readus în atenţie însă prin strădaniile Domniei Sale, prin litera scrisă şi încrederea în cuvânt. Iată, cuvântul în diverse forme a făcut legătura între diverse generaţii prin acel flux numit “România Tainică”. Apoi aş vrea doar să subliniez şi să punctez că în cadrul filozofiei Domniei Sale exista o foarte profundă notă de moralitate – moralitate culturală, spirituală, consemnând prin fapte şi printr-un crez de viaţă trecerea prin această lume. Zilele au însemnat Fapte pentru Domnia Sa şi acesta era şi îndemnul paşilor mici pentru a crea ceva care poate deveni un bun colectiv.
S-a vorbit atât de mult despre Artur Silvestri scriitorul, Artur Silvestri, criticul literar. A făcut şcoală în acest domeniu aşa cum a făcut şcoală şi în jurnalismul online. Aş spune că este chiar un promotor al acestui sector. Nu vreau să insist asupra acestui aspect dar ca filozof al culturii a adus nişte elemente noi şi doar vreau să le punctez şi anume: în primul rând ar fi ideea de restitutio culturală. Artur Silvestri a mers pe ideea, pe această cale, că e bine să fie restituite, readuse în actualitate, revalorizate toate elementele care ţin de tradiţie culturală. De ce? Pentru că în felul acesta se putea face o corelare şi o convergenţă cu ceea ce înseamnă astăzi cultură dar şi cu ceea ce va însemna mai târziu cultura română. Deci prezenta un peisaj cultural diacronic şi sincronic totodată, făcând legătura între epoci şi vremi şi bineînţeles între oameni.
Dar înainte de toate aş vrea să aduc salutul cald şi prezent aici, al scriitorului Ion Marin Almăjan din Timişoara, cel care, îndurerat de vestea stingerii neașteptate a lui Artur Silvestri ne-a adunat imediat, scriitorii care-l cunoscusem și simțeam la fel, la o slujbă religioasă de pomenire. Şi totodată salutul Marianei Gurza, scriitoare care a fost remarcată şi îndrumată în mod persistent şi eficient şi marcant pentru ea pentru toată viaţa, de către Artur Silvestri. Gândurile bune din Timişoara ar putea fi mult mai multe pentru că la Timişoara, Domnia Sa este cunoscut de foarte multă lume. Şi de criticul literar Adrian Dinu Rachieru şi de alți scriitori care au colaborat la revistele online apărute sub coordonarea acestei personalităţi.
Multe, foarte multe s-ar putea spune despre Artur Silvestri această personalitate marcantă a culturii românești. Rămân cu încântarea de a-l fi întâlnit, mulţumirea de a fi fost invitată şi cu nădejdea că voi mai putea consemna despre această personalitate şi prezenţa sa în istoria culturii române, dar observ că timpul este limitat.
Teodora Mîndru:
Ne pare rău că este timpul atât de scurt doamnă Veronica Balaj dar aţi pus punctul pe idei foarte însemnate şi anume moralitatea, Fapta bună a lui Artur Silvestri şi constanţa în idealurile pe care el le-a afirmat şi le-a susţinut.
Elvira Irşai
Mă bucur să fiu astăzi alături de dumneavoastră când ne reamintim de Artur Silvestri, despre această mare şi puternică personalitate înzestrată, un intelectual rafinat, având o cultură enciclopedică, cu preocupări dintre cele mai diverse, un om care ştia să asculte, să observe, să fie uimit faţă de misterele trecătoarei noastre existenţe, un om care avea o memorie excepţională şi era extrem de riguros în tot ceea ce făcea. Probabil că această rigoare venea din educaţie dar şi din faptul că îşi petrecea foarte mult timp în biblioteci.
“Am fost tot timpul un om de bibliotecă, aceasta fiind un spaţiu al libertăţii absolute, în concepţia mea. Alegi ce vrei, ce te interesează şi ce te defineşte”, îmi mărturisea el.
Vreau să fac o mică spicuire dintr-o scrisoare pe care mi-a trimis-o Domina Sa într-un mic schimb epistolar. Artur Silvestri a încercat să oprească, prin opera sa, clipa şi să o fixeze, undeva, pentru urmaşi, cu convingerea că toate cărţile sale dar şi altele, vor fi citite şi “vor face bine cuiva, cândva, într-un loc oarecare de pe pământ”.
Îmi scria într-una din scrisorile ce mi-a trimis: “Şi eu, ca şi Domnia Voastră, mă străduiesc să fac – în tăcere şi la adăpost de zgomotele lumii dezlănţuite – “partea mea de bine” fără să spun decât puţin – şi uneori chiar deloc – din ceea ce fac şi nici dacă îmi este uşor sau greu, căci ştiu, aşa cum bine ştiţi, că unicul nostru criteriu este Fapta Bună; iar pe aceasta o ştie Dumnezeu, căci nu există un alt Judecător. El ne va ajuta să ducem înainte, şi cu folos, dorinţa noastră de a înfăptui şi a lăsa o urmă, o povaţă sau o îndrumare ce poate că va fi un reazem cândva, cuiva avea nevoie: însetatului, flămândului, deznădăjduitului sau celor umiliţi şi obidiţi. Dar pentru aceasta avem uneori, chiar şi la Zile Mari, trebuinţă de a simţi că “nu suntem singuri” şi că nu suntem ai nimănui”.
Vă mulţumesc.
Geo Călugăru
Vă cer îngăduinţa să vă citez două catrene madrigal dedicate memoriei celui care a fost, este şi rămâne pentru noi, Artur Silvestri:
Într-adevăr nu suntem singuri
Un adevăr la care ţin
Şi din care da-vor muguri
Pentru cei ce încă vin.
Dragă Artur, tu ai dreptate /
Gându-ţi curat spre stele suie
Din drumu-ţi drept nu te abate
Din cărţi ţi-ai înălţat statuie.”
Cristian Neagu
Într-o zi din februarie, 2007, la ora 3.00 dimineaţa Artur Silvestri, Dumnezeu să-l ierte, mi-a trimis un e-mail:
“A.S.: Ce faci? Nu dormi? /
C.N.: Nu /
A.S.: Iată. Prin mine, prin dumneata şi prin cei ca noi, naţiunea e trează.”
S-a vorbit aici de întâlniri, interviuri de televiziune, de radio, ş.a.m.d. O chestiune de esenţă – Artur avea o legătură epidermică cu acea perioadă de istorie și cultură străveche. Problema este că nimeni nu a sesizat, decât cei care l-au cunoscut mai aproape şi cărora li s-a mărturisit. Diamantul acela de cultură străveche care din păcate deranjează astăzi. Am avut o convorbire interesantă cu George Teleoacă un dacolog extraordinar de bine documentat şi împreună cu el am ajuns la concluzia că Artur Silvestri a dibuit şi a spălat acel diamant oferindu-l şi lăsându-l moştenire nouă. Vă mulţumesc frumos.
Teodora Mîndru:
Vă mulţumesc frumos. Îmi pare rău că nu este timp să mai vorbim despre Artur Silvestri şi văd că stând aici ne vin idei, ne vin amintiri şi fiecare poate şi vrea încă să spună câte ceva.
Vreau însă să mulţumesc echipei cu care am lucrat şi care a făcut posibilă şi această întâlnire : lui Vlad Alexandru Mîndru corector, tehnoredactor, fotograf , Georgeta Dencu, un documentarist care a slujit pas cu pas ideea de a documenta exact şi precis cărșile la care lucrăm bibliotecilor Academiei, Pedagogică, Universitară şi Naţională, care ne-au ajutat foarte mult în documentare şi mulţumesc foarte mult doamnei Maria Anghel, care este sufletul administrativ al organizării acestei acţiuni, al întregului fluid de comunicare dintre dumneavoastră şi organizaţie.
Nu pot să închei înainte de a vorbi puțin despre proiectul editorial ambiţios, pus în practică sub conducerea Marianei Brăescu şi anume – relatez pe scurt – de la stingerea lui Artur Sivestri am reuşit să lansăm cărţile, primele în memoria lui Artur Silvestri: In memoriam Artur Silvestri. Mărturii tulburătoare; Artur Silvestri. Fapta Culturală; Artur Silvestri. Vocaţia Căii Singuratice, cartea d-nei Cleopatrei Lorinţiu; Artur Silvestri. Aşa cum l-am cunoscut, o carte de interviuri pe care le-am luat celor care l-au cunoscut, scriitori, critici literari, jurnalişti și care pare a face pereche într-un fel cu volumul Nu suntem singuri. În paralel au fost editate volumele de proză, începând cu jurnal album, de o mare emoţie, extraordinar de bine primit Frumuseţea lumii cunoscute. Zile de neuitat; apoi cele două volume de proză scurtă Apocalipsys cum figuris şi Perpetuum mobile și, iată, iată intrăm în ceea ce este cel mai important, aşa cum spunea şi Cleopatra Lorinţiu, şi anume critica lui Artur Silvestri. Au fost reeditate aceste două volume: Revolta fondului neconsumat. Cazul Zaharia Stancu şi Radiografia spiritului creol. Cazul Miron Radu Paraschivescu, apoi Universul lecturilor fericite, cu care începe marea serie de critică literară publicată de Artur Silvestri în perioada 1972-1989, în revista Luceafărul și în alte reviste literare, care cred va ajunge spre zece volume. Lucrăm la acestea şi este cea mai mare misiune pentru echipa noastră. Artur Silvestri a dorit să integreze aceste cronici și articole de critică literară într-un studiu, într-o istorie a literaturii recitită pe baza ortogenezei literaturii române. Nu a fost să fie dar noi trebuie să republicăm în volume ceea ce a scris pentru că el a scris făcând din asta o misiune.
TEXT APARENT:
Permiteţi-mi să vă citez esenţa gândului care l-a susţinut atâţia ani în critica sa: “Acum când mă uit înapoi şi privesc miile de pagini ce adunate ar fi însemnat peste zece volume de comentarii despre viaţa cărţilor, înţeleg mai bine decât atunci că nicăieri nu exista vanitatea Marelui Judecător. Şi nici trufia de a emite sentinţe definitive. Am scris mai degrabă în ideea de a încuraja pe scriitor, şi de a-i extrage din ceea ce mi-am închipuit a fi materie pozitivă partea ce ar sluji odată cu trecerea vremii la o lucrare în imperisabil şi, de fapt, la o salvare a numelui şi a creaţiei, oricât de măruntă ori grandioasă ar fi fost. Esenţială nu a fost, aşadar, judecata, ci reazemul”
De aceea şi d-na Mariana Brăescu a considerat că esenţial este, în afară de celelalte proiecte iniţiate de Artur Silvestri, revistele şi altele, a duce la împlinire acest proiect editorial şi noi sperăm ca în în noiembrie, la târgul de toamnă, când se împlinesc patru ani de la plecarea lui Artur Silvestri, să putem să ne prezentăm cu două sau chiar cu trei cărţi din această serie. Să ne ajute Dumnezeu să facem acest lucru!
Vă mulţumesc încă o dată tuturor celor care aţi venit, celor care sunteţi prezenţi şi care ne însoţiţi pe acest drum, pe care, datorită lui lui Artur Silvestri “nu suntem singuri”.
Vă invităm ca de obicei să primiţi toate cărţile gratuit și vă dorim să vă bucurați de lectură plăcută și interesantă.
Teodora Mîndru
