HAARP, GUTURAI ŞI MIOPIE

11 Jun 2012 by m.gurza, Comments Off on HAARP, GUTURAI ŞI MIOPIE

Ce să mai facă bietul român? Între mici, pîine, sac şi suta de lei, ce să aleagă în sezonul estival al pomenilor electorale? Şi aşa totul e la apă, în sensul că apele se umflă şi barcagiii părăsesc barca pentru a se salva. Numai americanii fac de strajă cu mîna pe butoane la porţile democraţiei. De ce plouă de trei săptămîni într-una? 
De ce inundaţiile au distrus zeci de case şi gospodării?

  Păi, s-a dat comandă. Am primit în dar tehnologie HAARP şi ne bucurăm de diversele ei aplicaţii: producerea de fenomene meteo artificiale, cum ar fi ploi, tornade, secetă, furtuni, cutremure, temperaturi extreme, atacuri psihotronice. Legumele, fructele şi grînele noastre compromise de efectul binefăcător al „prieteniei” şi acordurilor militare, sînt înlocuite an de an cu importuri mutante. Nişte amărîte de diguri în calea apelor nu s-au putut ridica. În schimb, au fost tăiate panglici de miliarde de euro la telegondole, săli de sport în cătunele de bătrîni, pîrtii de schi şi proiecte fără finalitate. De la oul de sub găină la fondurile destinate prevenirii calamităţilor naturale, incompetenţii şi corupţii au produs sute de tragedii în satele româneşti.
Am luat plasă 22 de ani. La fel cum, recent, au luat recent investitorii feisbuc (sic). Uite cum mă încearcă plînsul pentru ei şi pentru suferinţa producătorilor de medicamente şi a farmaciilor, mai dese decît staţiile de autobuz, adică poartă în poartă! Gata cu dansul pe muzica lor în piaţa românească. Pentru că au nesocotit acest privilegiu şi au scos pe furiş profituri uriaşe, buzunarele cu sens unic ale producătorilor de medicamente vor fi supuse clauzei claw-back. După modelul companiilor de detergenţi, au invadat spaţiul public cu reclame virulente în sprijinul consumului de medicamente, devenind o industrie grea, care vinde tuturor, inclusiv oamenilor sănătoşi.
Nu ştiu cînd ne vom învăţa minte că nu toţi embrionii fertilizaţi în capitalism şi crescuţi în spaţiul virtual, la fel ca feţii din poveşti, sînt uşor de îmblînzit şi de hrănit, precum cele peste 41 de bănci de pe teritoriul ţării noastre. Unde se duc banii împrumutaţi de ţările sărăcite de la organismele financiare mondiale? În buzunarele băncilor. Cum li se face rău de foame, hop, la reanimare, unde li se injectează botox achitat de clasa medie a statelor respective. Băncile Greciei au fot recapitalizate cu 18 miliarde de lei. Să nu uităm că cinci din filialele lor se află în România, hrănite din banii naţiunii. Bietele bănci!, ajutaţi-le, vă rog, să nu falimenteze! Ar fi bun un fond de solidaritate tot de la popor, ca să ajutăm bancherii. Dacă băncile dispar, cine îi mai împrumută pe români cu dobînzi de 50%, cu dobînzi uriaşe la dobînzi şi la comisioane cam tot atît? Cine mai ia casa, maşina, grădina, oile, vacile şi curcile românului? BNR botează şi cunună pe marii finanţatori ai lumii şi tot bietul român plăteşte „funcirea”. Banii încap tot pe mîna celor care au regizat criza, datoriile colosale fiind plătite de sclavii popoarelor. „Principiul dominoului” spune că epidemia expulzată în lume de organismele financiare a afectat, în mod inevitabil, toate statele. Economia americană a avut un guturai teatral, cea a lumii – o comă indusă. Însă, dacă va strănuta China, economia americană va face cancer pulmonar. Cam aşa stau lucrurile. Ungaria bătrînă şi neliniştită o caută cu lumînarea prin cenuşa poetului extremist. Găsind mai mereu pricină popoarele învecinate, visează să refacă Imperiul Austro-Ungar. De parcă nici n-ar simţi în spinare prezenţa celui franco-german. Va rămîne cu buza umflată din poftele luxoase.
Garniturile trenului românesc au fost recent schimbate, dar la clasa I circulă mulţi paraziţi fără bilet. Nu trebuie să te osteneşti să-i depistezi pe conductorii miopi, semnalizează ei singuri. Oare va mai supravieţui vreun flutur de noapte în jurul becului de pe stîlpul central, în urma deratizării şi dezinsecţiei organismelor care au pus stăpînire, mai rău ca boierii, pe soarta românilor şi pe banul public? Mă refeream la nănaşul „gripei aviare” şi la toţi profesioniştii tupeului şi jocurilor meschine. Premierul încearcă să extragă silicoanele şi implanturile din structură, operaţiune extrem de complexă, pentru care are nevoie de nişte mîini de chirurg mai bune decît ale celui care le-a băgat. Tare mi-e teamă că, deşi mintos, e cam mititel pentru astfel de războaie.
Maria Diana Popescu, Agero

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii