Vavila Popovici – “Insomniile unei veri”

26 Jun 2012 by admin, Comments Off on Vavila Popovici – “Insomniile unei veri”

Insomniile unei veri dezvăluie confesiunea lirico-meditativă pe teme ale dragostei și morții, abordată într-o manieră personală, caracteristică structurii sale interioare… Chemarea iubirii devine tânguire pornită spre Dumnezeu și receptată pe coordonate orizontale și verticale:
„Mă voi ruga, iubitul meu să vii / mă voi ruga-n biserici, / te voi striga-n păduri / și-n tărm de mare / când valuri se risipesc și gem”…

Renata Alexe    

* * *

Salutăm, așadar, incizia pe care o face poeta într-un material ideatic de profunzime, luminat de insomnii scormonitoare.
…Este un vibrant volum de poezie dedicat veșnicului și imprevizibilului zeu (sau zeițe) pe care îl numim îndeobște IUBIRE…

Vasile Filip    

* * *

…Exprimând înălțător și puternic prin nuanțe de o sensibilitate ieșită din comun, o profunzime a sentimentelor în care te regăsești sau te descoperi, rămân mut în fața acestei introspectii.

C. Popescu    

 * * *

 RĂSPUNS LA SCRISOARE

Nici nu mai știu
cât timp a trecut
de când nu ne-am mai văzut,
pe când foloseam cuvinte
cu-aceleași înțelesuri…
Ce-am făcut de-atunci?
În vremuri bune
mă cufundam în tăceri,
mai cântăream
din când în când iubirea;
în vremuri rele
număram boabe de nisip
până când oboseam…
Mai iubesc, da, mai iubesc!
Dar tu?
Mai iubești? Mă mai dorești?
Sper să ai, măcar acum,
sentimentul deplinei libertăți
de a alege…
Acum, când încă
nu e prea târziu!

 * * *

 METAFIZICĂ

Ţi-au retezat rădăcinile
Şi-ai rămas totuşi pe pământ.
De unde-ţi vei lua seva?
De unde? De unde?
Tot întrebându-te,
te-ai înfăşurat de trupul unui copac…
Te bucura soarele,
te biciuiau vânturile,
tu rezistai prin rădăcinile lui,
el rezista prin mlăzile tale înamorate.
Până-ntr-o zi
când fiul lui Zeus, mânios,
şi-a încruntat sprâncenele;
nori negri au venit,
aduşi de vânt…
Furtuna a doborât copacul înalt.
Vai, rădăcinile! Ai urlat atunci
îngrijorată de propria-ţi existenţă.

 * * *

 GÂNDURI DE POET

Noaptea îşi poartă discret
frigul şi liniştea…
Sunt nopţile calme şi reci,
cu mirosuri de iarnă.
O, dac-ar rămâne totul aşa!
Aşa de alb sub lună
şi timpul – fără de măsură,
o clipă din care
să nu mai poţi scădea nimic,
o clipă de iubire mare…
Să crezi
în zăpezi, în iubiri,
în amăgirile lor albe…
Gânduri de poet!

 Îmi plec capul
pe trupul poeziei.

 * * *

Vavila Popovici,
Raleigh, Carolina de Nord

 Insomniile unei veri – volum de proză, publicat 2002, Romania.

 

http://www.vavilapopovici.com/wp/insomniile_unei_veri/

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii