Labirint întru lumină
Emilia Ţuţuianu
Labirint întru lumină
Cu cea de-a doua carte de poezie, “IN AMURG” aparuta la Editura Timpul, Iasi, 2004, Emilia Ţuţuianu urcă pe treptele consacrării unui stil care-i rememorează pe Dimitrie Anghel, alături de Şt. O. Iosif, iar mai aproape de noi, pe George Mărgărit şi Dan Laurenţiu.
Este stilul unei adoraţii a Erosului, sub toate faţetele lui. Iluziile plinătăţii iubirii se împletesc cu genele arse ale plânsului unei decepţii stelare: Rugăciune şi Aşteptare, Blamare şi Resurecţi a ceea ce nu mai poate fi înviat.
Revelatoare pentru trezirea din somnul floral este poezia-centru a dezvăluirii pudice „Iluzii” :
„Când căzut o petală,
m-am bucurat
Am crezut că va creşte
Fructul
Am aşteptat…, dar
el n-a mai apărut
Atunci mi-am dat seama
Cât de mult am cerut.”
Aidoma revelaţiei lui Dan Laurenţiu regretatul poet-filosof cu ale sale „Poziţia aştrilor” şi mai ales „Ave Eva”, Emilia Ţuţuianu pluteşte între astral şi teluric, între solar şi floral, între ardere şi îngheț, într-un monism de creaţie ce-şi serbează, deopotrivă, triumful şi neliniştile de amurg:
„Tristeţile nopţilor sunt
neîngăduitoare.
Ele se nasc din trăirile zilelor,
şi mor din dorurile neîmplinite,
De aceea nu ne iartă,
ci ne împovărează…
cu dorinţa cunoaşterii de sine”.
Deci, Heanton ti morumenos, cum a zis inegalabilul Charles Baudelaire, pentru vecie în vers Socraticul delphic: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”…Aşa o rosteşte poeta, aflată pe drumul fără întoarcere al creaţiei: de pădure. de câmp, de ispită: Holzwege!
„Păcatul Evei” dezvăluie multitudinea de întrebări pe care poeta şi le pune pentru a descifra eternul feminin. Este ea, Eva vinovată pentru că i-a oferit lui Adam mărul?! Sau este cea aleasă să poarte în sine acuzele pierderii paradisului, rămânând ca un simbol al dăruirii, al inocenţei, al iubirii şi bunătăţii…
„Dumnezeu i-a dăruit lui Adam pe Eva;
– ca să nu fie singur –
Din dragoste, a făcut-o frumoasă,
Cu ochii iscoditori şi trup mlădios.
Şarpele s-a supărat…
numai el trebuia să-şi unduiască trupul.
Şi viclean,
s-a prefăcut c-o iubeşte pe Eva,
dăruindu-i un măr din pomul oprit.
Ea,
iubitoare şi bună, 1-a îndemnat şi pe Adam
să muşte din fructul minunat…
Şi Adam.
a gustat…
şi i-a plăcut.
Care e păcatul Evei?”
Sub flăcările umbroase ale divinei Interogaţii se construiesc în joacă, simulacre de „Iubire pe internet”, „Nostalgie” între ..Viaţă şi Moarte”, aspiraţiile ludice: de pietricele azvârlite în apa Scaldei îndrăgostiţilor fără viitor, cele patru feluri de pietricele: „albe şi negre, maro, cenuşii” care s-ar putea crede cu ardoare şi sfinţenie poeta: să-şi recapete strălucirea, să redevină, flori roşii-aurii, autentici „maci roşii”, precum la marele poet. de azi. Dan Grosu cu a sa Vânătoare a lui,, Pan “.
În Jocul ei celest-teiuric, poeta re-trăieşte continuu şi cotidian, un Viitor care să re-întemeieze Copilăria, un imposibil care să instituie fiinţial Realităţii. Ea spune cu o sinceritate derutantă. aproape stinsă dar mereu, veşnic revigorată:
„De mică, am visat să merg pe valul apei înspumat,
S-adun în ochi mişcarea lui şi reflectarea cerului,
Să simt răcoare-i la picioare,
Să simt că-ntregul corp mă doare.
Şi într-o zi…” (Joc)
Iată că se poate: Sic itur ad Astra, aşa posibilul şi realul merg împreună…
Tudor GHIDEANU!
