BEN TODICA : Noi trebuie să ne schimbăm

16 Sep 2012 by admin, Comments Off on BEN TODICA : Noi trebuie să ne schimbăm

Noi suntem schimbarea. Puterea e în mâinile noastre. Noi suntem parte din această mare orchestră “omenirea” şi nu încape îndoială că am ieşit din acordul melodiei, am scăpat bagheta din mână.

Am putea spune că este vina noastră. Am neglijat-o! Am devenit nepăsători. Ne-am sabotat singuri, în sensul că nu ne-am folosit puterea. Am renunţat la ea cu uşurinţă sau ne-a fost furată de sistem.

Suntem născuţi în acest mediu şi ne-am obişnuit cu el. Facem tot felul de compromisuri uitând de etică şi obligaţii, de promisiuni şi vise, pierzându-le câte puţin în fiecare zi. În tinereţe, văzând ce se întâmplă cu deciziile conducătorilor noştri am devenit tot mai şocat de direcţia spre care ne îndreptăm. Renunţarea la educaţie şi sănătate în favoarea profitului, renunţarea la respectul faţă de seamănul tău pentru succes, neglijarea experienţei şi efortului pentru familie şi comunitate, toate m-au întristat.

Am privit cu tristeţe la deciziile unui sistem corupt, nepăsător şi lacom, la un viitor fără rost care duce spre nicăieri, plin de decadenţă şi mită, plin de şmecherie, turnătorie şi furt. Un viitor care te cutremură când te gândeşti la urmaşi.

Priveşte cu atenţie spre ele cititorule şi nu deznădăjdui, priveşte şi înţelege şi te vei elibera înţelegându-le. Sună ca un paradox, dar nu e pentru că simţindu-te prost la conştientizarea că sistemul îşi bate joc de tine, te manipulează, te eliberezi de presiunile necunoscutului, înţelegi ce nu ai putut descifra toţi aceşti ani din urmă şi respiri uşurat. Înţelegi cât de deraiat e sistemul şi te luminezi, te clarifici. Înţelegi starea bolnăvicioasă prin care ai trecut în toţi aceşti ani în care nu ţi-au ajuns banii nicicum, în ciuda faptului că ai lucrat de dimineaţă până seara, departe de familie, întorcându-te întodeauna acasă supărat şi obosit. Cred că a sosit timpul să privim şi să analizăm cu atenţie aceste lucruri, să ne deşteptăm, să ne trezim la realitate din această adormire de parcă am fi sub vraja şefilor noştri. Parcă am fi sclavii lor şi suntem, fără să realizăm, nişte marionete într-un teatru, iar păpuşarii ne manevrează cum doresc. Suntem supuşii lor pentru că ei ne plătesc, ne dau bani pentru mâncare şi îmbrăcat, pentru confort şi distracţii. Ne controlează prin înfricoşare şi ameninţare prin tot felul de legi puerile, absurde, prin tot felul de trucuri şi înhămări la împrumuturi bancare, lanţuri invizibile ce te ţin la muncă silnică. Acum se transpiră cu sânge pentru a-ţi ţine serviciul. Te biciuieşti singur (în communism o făceau ei direct, în capitalismul de azi, o fac indirect – o faci singur).

Au devenit statele parodii? Te uiţi la Băsescu, Berlusconi şi Obama, oamenii flutură steguleţe, mănâncă cartofi fripţi din paie, cârnaţi din hârtie creponată şi fasolică bubulică şi beau bere, lansează balonaşe gata să-i realeagă din nou, adică să se înhame din nou la o altă serie de dus de nas, de taxe şi promisiuni. Ne-am obişnuit atât de mult cu ei, cu controlul lor încât nu mai putem trăi fără comfirmarea lor, că…, ne va fi bine mâine dacă azi tăcem. Adică să ne sacrificăm azi pentru mâine. Parcă am mai auzit chestia cu “generaţia de sacrificiu” – comunismul a fost matineul…, cred că e prea mult.

Au început să facă abuz de putere. I-am lăsat prea mult. Ne-au luat încrederea, le-am întins un deget şi-au luat totul. Nu-i mai poţi opri! Au intrat în sufletul nostru şi îşi bat joc de el. Cred că e momentul să strigăm: Hoooo!!! Şi să ne refacem, să ne întoarcem la ceea ce e natural nu la iluziile proiectate de ei.

Biserica ar trebui să-i oprească de la cele drăceşti, cele inumane. Balanţa s-a dezechilibrat prea mult în favoarea lor. Unii au prea mult, se înbuşă, iar alţii deloc şi cu cât au mai mult cu atât devin mai nepăsători şi aroganţi faţă de cei săraci. Vai Doamne! Nu sunt banii de vină ci lacomia şi abuzul şi dacă aceşti oameni nu se schimbă, trasul în piept şi furatul vor continua.

Timpul nu mai poate aştepta şi dacă nu ne schimbăm felul de a fi şi nu ne întoarcem la fundaţia educaţiei şi a omeniei părinţilor noştri, la legile strămoşilor noştri şi ale lui Dumnezeu, la gustul cel bun al mâncării, la mirosul natural al florilor, la dragostea care te ridică până în al nouălea cer atunci, Iarta-mă Doamne!!! Natura e adevărul! Dumnezeu a creat-o dându-ne un motiv sănătos, etic şi drept. O melodie divină! Şi până când nu ne schimbăm comportamentul, nu vom fi capabili să armonizăm orchestra “omenirii”.

Comunitatea trebuie să se schimbe începând cu individul altcum nu va avea succes. Trebuie să devenim responsabili de viaţa noastră şi de mediul înconjurător. Reparaţie nu poate fi făcută sistemului actual, ci trebuie schimbat sistemul altcum ne învârtim în cercuri. Nu ne putem baza pe nici unul actual din lume pentru că toţi sunt otrăviţi cu putere, bani şi corupţie. Este un sistem bazat pe lăcomie, frică şi violenţă care ne va duce la ruină şi prăbuşire.

Schimbarea nu poate veni dinafară ci din interior, din individ, din fiecare persoană. Persoana care e cheia rezolvării problemei omenirii. Schimbarea este Soluţia. Ştiu că sună alarmant dar e purul adevăr.

 Acum ne aflăm în iad. Faptul că am putut trăi ştiind că vom construi raiul şi nu am făcut-o, ştiind că am fost în viaţa asta doar observatori ce vom răspunde copiilor noştri, nepoţilor noştri când ne vor întreba: “Ce-ai făcut bunicule? Ai stat cu mâinile în sân şi te-ai lăsat călcat în picioare? Te-au prins în lanţuri şi au construit ziduri în jurul tău. Ţi-au luat toate drepturile! Ce-ai făcut ca să-i opreşti? “  Ai să-i răspunzi că ai băut bere şi-ai mâncat alune în faţa televizorului, că te-ai sabotat singur şi i-ai lăsat pe păpuşarii din guvern să te manevreze cum vor “muşchii“  lor. Tu îi alegi ca să-i serveşti în loc să-i pui pe ei să lucreze pentru tine?!

Sufletul omului trebuie să se schimbe şi să-şi schimbe soarta. Oamenii sunt speriaţi de adevăr şi de schimbare, toţi stau şi aşteaptă să-şi urmeze conducătorul înainte: “Înainte e o prăpastie oilor!!!“ Au fost spălate la creier oile ca să fie optimiste, să nu vadă lucrurile negative din jur. Îl vezi pe cârmaci că te duce în prăpastie şi îi atragi atenţia însă el se ofensează şi se zbârleşte la tine şi te amendează cu o lege nouă: “Imunitate diplomatică” “Eu conduc!!! “ Tu taci şi închide ochii. “Nu ai încredere? “…, atunci schimb lozinca “Yes we can!” că-i la modă şi-n America. “Noi te-am angajat să faci ce spune constituţia ţării nu ce vrei tu“, aşa ar trebui să-i spunem.

Am devenit cu toţii nişte încrezuţi. Ne umflăm în pene toată ziua şi ne strofocăm în oglindă. Suntem “megamaniacs”. Toate aceste scăpări şi abuzuri vor trebui amendate. Dacă o să-i vezi ce fac, ce zic şi ce plănuiesc să facă, sigur vom trage concluzia că suntem conduşi de nişte nebuni. Sunt nişte nebuni la cârma ţării!!!

Ei ne planifică un viitor periculos. Viitorul este ceea ce facem acum. Orice decizie luată acum ne construieşte viitorul. Sună alarmant dar tot ce facem acum ne va afecta în viitor. Orice decizie luată acum construieşte ziua de mâine. Viitorul începe să ne dea semne, ne atenţionează de pericolul pe care îl creăm. Viitorul ne recomandă să ne corectăm greşeala. Viaţa aleargă cu o viteză uimitoare şi ne lasă cât mai puţin timp pentru rectificări şi cu avansul actual al tehnologiei suntem mereu pe pilot automat, fără posibilitatea de corecţii manuale în timp ce conducătorii noştri se bat între ei pentru ciolan, se bat ca şi golanii din fundul curţii pentru funcţii şi putere fără să le pese de noi.

Soarta omenirii este o afacere foarte serioasă şi dacă nu o dezbatem cu atenţie îi vom zbuciuma viitorul, pentru că nici aşa nu ştiu cum vom rectifica deciziile maniacilor din urmă, care se vor întoarce să ne zboare dinţii din gură. Cum naiba de ascultăm de indivizi care dau ordine să bombardeze şi să omoare sute de mii şi milioane de copii, părinţi şi vieţuitoare pentru a le fura tot ce au primit de la Dumnezeu gratuit? Au ciomagul atât de mare încât nu-i mai poate opri nimeni acum? Ăştia nu sunt oameni pe care să-i ai în frunte ca şi conducători, care să ia decizii pentru bunăstarea ta şi a familiei tale.

Cand ai oameni la conducere fără viziune şi înţelepciune şi fără talentele necesare ca să-ţi planifice destinul ei nu se înjosesc numai pe ei înşişi, dar înjosesc întreaga naţiune şi atunci nu îţi vine să strigi: “Mai bine mort decât umilit!”. Ei nu te pun în pericol doar pe tine ci şi mediul înconjurător, cu animale şi vegetaţie cu tot. E de necrezut cum dau ei vina pe alţii decât să-şi recunoască impotenţa. Ei s-au pus la adăpost prin legile ce le-au creat cu viclenie, ducând naţiunea de nas, distrăgând-o de la scop. Sistemul financiar a devenit îngrijorător – totul se vinde şi cumpără. Nimic nu mai e sacru ci totul trebuie să crească indefinit, o lăcomie fără margini. Banii şi războiul merg mână în mână, şi nu sunt banii, ci oamenii cu scopul lor murdar, oameni bolnavi de lăcomie, care primejduiesc soarta omenirii. De aceea omul trebuie să se schimbe.

Orice facem ne afectează viaţa şi sufletele. Am intrat în această cursă şi nu mai e timp. E o cursă în continuă schimbare. Schimbare în bine sau în rău? Mergem spre crucificare sau ne trezim din hipnoză şi spunem Hoooo! Nebuno!!! Şi dacă realizezi că te omoară atunci de ce nu te ridici? Ridică-te şi fă ceva! Nu poţi aştepta ordin de schimbare de la conducătorii tăi căci ei nu o vor face niciodată. Ei s-au obişnuit aşa cu degetele-nfipte până-n cot. Ei umblă doar după aplauze şi asta-i foarte trist. Uite-i în America cum se aleg fără pic de responsabilitate cheltuind banii oamenilor, huiduindu-se în puf şi marmură. Uite-i în Rusia cu Perestroica şi gaz! Obama, Putin cât şi Băsescu se întrec care mai de care cu bombardatul şi miliardele “lor” ca trei “păcălici” şi alte “dame”.

Cred că lumea se va trezi şi vom trăi acea pace de o mie de ani despre care vorbeşte Biblia. Uite chiar în armata Americană se întreabă mulţi soldaţi de ce trebuie să ucidem atâtea suflete nevinovate, suflete care nu le-au făcut nimic dar care or să-i hăituiască prin coşmaruri acasă.

Cu sinceritate vă spun că eu nu pot arunca cu bombe în oameni civili sau să trag în oameni bătrâni, mame şi copii. Ei sunt creaţia lui Dumnezeu ca şi mine. De ce să trag în ei? Să trag pentru că şefii lor nu sunt pe placul şefilor mei. Deci, dacă ai bani şi putere poţi deveni Dumnezeu? Dar mai nou, realizând deşteptarea, şefii au inventat DRONUL. De-acum putem omorî de la distanţă, fără ca să fim expuşi la suferinţă şi vinovăţie. Nu mai există mustrare de conştiinţă pentru soldatul de la distanţă. Se pare că au o listă a morţii în Casa Albă, altcum nu se explică abundenţa de execuţii zilnice în jurul pământului, execuţii la care ne facem părtaşi cu toţii. Păcat că nu realizaţi ce exemplu sunteţi pentru OMENIRE. Valabilă pentru noi toţi.

Pasivitatea noastră e de neîngăduit dacă dorim un viitor al bunăstării şi al păcii pe pământ. Suntem conduşi de oameni tare bolnavi. Săptămânal aleg câte unul pentru execuţie. E de necrezut!

Poate că e bine într-un fel că oamenii nu se trezesc. Poate că ei îi aşteaptă pe majoritatea s-o facă. Întreg sistemul va cădea peste noapte. Când se va trezi întreaga conştiintă a planetei vom fi salvaţi. Nu vom mai merge la război. Nu ne vom mai înrola în armată. Vom renunţa la ce a fost şi o să îmbrăţişăm ce va urma. Vom deveni alţii cu un nou fel de existenţă, un nou fel de a trăi.

Antidotul e frumuseţea, integritatea şi adevărul. Staţi în picioare şi vă confruntaţi pe voi înşivă pentru că dacă nu o veţi face, nimeni nu o va face pentru voi. Dumnezeu m-a lăsat pe pământ să fiu un bun exemplu şi în special corect şi dacă nu o fac, atunci rămân un nimic.

Dacă ei nu realizează nici azi abuzul şi nedreptatea şi nu se recompun, atunci istoria e blestemată să se repete spre durerea mea. Mă gândesc la execuţia ţarului Alexandru şi a familiei sale.

O mare operă, o  reorchestrare e inevitabilă. Noi trebuie să ne schimbăm!

 

BEN TODICA

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii