Cuvânt și iubire

“Sfantul Antim Ivireanul s-a nascut la 1650 in Georgia, sau Iviria, numindu-se din botez Andrei. A cazut de tanar rob la turci si, dupa eliberare, a trait ca monah pe langa Patriarhia Ecumenica, invatand carte si arta sculpturii in lemn, a picturii, broderiei si caligrafiei.

Domnitorul Constantin Brancoveanu l-a adus in Muntenia in 1690, in scopul realizarii planurilor sale culturale. Aici a invatat limba romana si a inceput opera de tipograf, ca ucenic al lui Mitrofan, fost episcop de Husi.

In 1691 ia conducerea tipografiei bucurestene, prima carte tiparita fiind “Invataturile lui Vasile Macedoneanul catre fiul sau Leon”. Au urmat “Slujba Sfintei Paraschiva si a Sfantului Grigore Decapolitul” (1692) si “Psaltirea romaneasca” (1694).

Intre 1696 si 1704 este egumen la Snagov, unde – in primii cinci ani – va tiparii 15 lucrari : sapte in greceste, cinci in romana, una in slavona, una in slovo-romana si una in greco-araba. Dintre cele romanesti amintim : “Evanghelia” (1697), “Acatistul Nascatoarei de Dumnezeu” (1698), “Invataturi crestinesti” (1700), “Floarea darurilor” (1701), cunoscuta pentru continutul ei moralizator etc. Si-a creat ucenici, cei mai importanti fiind Mihail Stefan si Gheorghe Radovici.

Cea mai fecunda perioada ca tipograf o are la Bucuresti intre anii 1701-1705, imprimand tot 15 carti: doua in romana – “Noul Testament” (dupa editia de la Alba Iulia din 1648) si “Acatistul Maicii Domnului” (1703) – una in slavo-romana, una in greco-araba si 11 in greceste.

EPISCOP AL RAMNICULUI. In 1705, egumenul Antim de Snagov este ales Episcop de Ramnic, fiind hirotonit de Mitroplitul Teodosie al Ungrovlahiei. Aici si-a dovedit aceleasi bune calitati organizatorice si culturale, infiintand prima tipografie din oras si tiparind – in numai trei ani – noua carti : trei in greceste, trei in slavo-romana si trei romanesti, prin care incepe seria tipariturilor romanesti menite sa duca la triumful definitiv al limbii romane in biserica. Amintim “Evhologhion” sau “Molitvelnic” (1706) in doua volume, primul un “Liturghier” – intaiul tiparit in Muntenia – iar al doilea un “Molitvelnic” sau carte de rugaciuni. Tot la Ramnic s’a ingrijit de sporirea bunurilor Episcopiei si la restaurarea manastirilor Cozia si Govora.

MITROPOLIT AL UNGROVLAHIEI. In anul 1708 este ales Mitropolit al Ungrovalahiei in locul lui Teodosie, pastrandu-se frumoasa cuvantare de inscaunare in care se angaja sa-l slujeasca pe Dumnezeu cu daruire iar pe credinciosi cu jertfelnicie.

A mutat tipografia de la Ramnic la Targoviste, tiparind 18 carti, dintre care 11 romanesti, cea mai importanta fiind “Capete de porunca” (1714), precizand principalele indatoriri ale preotilor. Ultima carte tiparita la manastirea Antim, in 1716, “Istoria lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul”, urca la 63 cartile tiparite de el intr’un sfert de veac – dintre care 22 in romaneste – fiind alaturi de Coresi, cel mai de seama tipograf din cultura veche romaneasca. Patrunderea limbii romane in biserica a necesitat timp. Primele incercari facute de Coresi, urmat de Mitropolitul Stefan, care tipareste in romaneste randuielile tipiconale, de Mitropolitul Teodosie, care introduce lecturile biblice in romaneste si, in sfarsit, de Antim pentru textul slujbei preotului si cantarea. In plus, Antim a tiparit in romaneste Liturghierul si Molitvelnicul, prin care “datina straina a primit o lovitura de moarte” – cum scria Nicolae Iorga.

OPERA LITERARA a Mitropolitului Antim consta din trei lucrari tiparite pentru nevoile preotilor : “!Invatatura despre taina pocaintei” (1705), un mic “Catehism” (1710) si “Capete de porunca” (1714), precum si unele manuscrise. Dintre acestea amintim : “Chipurile Vechiului si Noului Testament” (azi la Kiev) si, mai ales, “Didahiile” sau “Predicile” sale (ed. Gabriel Strempel, 1962), alcatuite din 28 predici si 7 cuvantari ocazionale, citand din Sfanta Scriptura si din Sfintii Parinti sau amintind filozofi si poeti din Antichitate. Ele arata “hotarirea mitropolitului de a curati o Biserica decazuta in moravuri” (Nicolae Iorga), aminteste de asuprirea sociala si nationala a poporului din partea marilor boieri si a turcilor, afirmand in cuvatarea de inscaunare “suntem incongiurati de atatea nevoi si scarbe ce vin totdeauna neincetat de la cei ce stapanesc pamantul acesta”, sau in cuvantarea la Schimbarea la fata “suntem supusi supt jugul paganului si avem nevoi multe si suparari din toate partile”. Cat priveste limba si stilul, G. Strempel scria : “Opera lui Antim Ivireanul este un pretios monument de limba romaneasca, ce se citeste cu placere si astazi, dupa un sfert de mileniu de la data cand a fost elaborata”.

ANTIM-CTITOR. Intre 1713 si 1715 a zidit manastirea cu hramul Tuturor Sfintilor din Bucuresti, cunoscuta ca manastirea Antim, dupa planurile sale. Biserica a fost impodobita in exterior si in interior, dotata cu odoare, carti si obiecte de cult si avand chilii pentru calugari. A inzestrat-o cu mosii si alte venituri, din cheltuiala proprie, pentru monahi dar si pentru saraci, cum reiese din Testamentul sau, un model de opera sociala a Bisericii.

SPRIJINITOR AL BISERICII ORTODOXE. Nu si-a uitat neamul din care s’a nascut si a donat la Tbilisi o tipografie cu caractere georgiene, trimitand acolo pe cel mai important ucenic al sau, Mihail Stefan. De asemenea, a pus bazele primei tipografii cu caractere arabe instalata la Alep, in 1706. Pentru credinciosii greci din Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei si Ierusalimului a tiparit numeroase carti de slujba si teologice in greceste.

Mitropolitul Antim s’a ingrijit si de credinciosii din Ardeal, tiparind lucrarea intitulata “Lumina”, pentru combaterea prozelitismului catolic al vremii si a trimis la Alba Iulia pe Mihail Stefan, care a tiparit aici o “Bucoavna” (Abecedar) si un “Chiriacodromion”, ambele in 1699.

ANTIM-PATRIOT. Pe langa interesele Bisericii, Mitropolitul Antim s’a dovedit si un patriot iluminat. El a aparat drepturile sale, ca Mitropolit al Ungrovlahiei, asupra manastirilor inchinate Sfantului Mormant, conduse de calugari greci, care nu mai pomeneau la slujbe pe mitropolitul locului. In plus, a luptat impotriva opresiunii turcesti, militand pentru apropierea de Rusia lui Petru cel Mare. Cand Constantin Brancoveanu a vrut sa-l inlature din scaunul mitropolitan, el s’a aparat in scris – in doua randuri in 1712 -, ramanand ca ierarh pana la moartea mertirica a lui Brancoveanu (1714) si sub Stefan Cantacuzino (1714-1715).

MOARTEA MARTIRICA. Un destin tragic a unit pe domnitorul Constantin Brancoveanu cu Mitropolitul Antim – martiriul. Dupa ce pe tronul muntean a ajuns, in Decembrie 1715, Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot, au inceput zile negre pentru Antim. In 1716, cu ocazia razboiului ruso-austriac, domnul – impus de turci – a parasit Capitala, plecand spre Dunare. La 18 August 1716, dupa o discutie aprinsa, la Calugareni, Antim s’a intors la Bucuresti, la credinciosii sai. Aici a continuat lupta pentru inlaturarea fanariotului, alegand domn pe Patrascu Brezoianu. Reintoarcerea lui Nicolae Mavrocordat pe tron, in Septembrie 1716, a insemnat si pedepsirea lui. Mai intai pe linie bisericeasca, domnitorul cerand Patriarhiei Ecumenice caterisirea. Aceasta sentinta injusta a fost corectata, la cererea Patriarhiei Romane, de catre Patriarhul Athenagoras I, abia la 8 Martie 1966. A urmat exilul, spre Sinai, unde – din nefericire – n’a mai ajuns. Pe drum a fost ucis de turci prin inecare in raul Tingea, langa Adrianopol ; era 27 Septembrie 1716, data la care a intrat in calendarul Bisericii noastre. Asa a sfarsit Mitropolitul Antim Ivireanul, martirizat de turci, ca si marele sau binefacator, domnitorul martir Constantin Brancoveanu.

In concluzie, putem spune ca Mitropolitul-martir Antim Ivireanul, desi nascut pe alte meleaguri, s’a identificat cu poporul pe care l-a slujit, pentru care a tiparit atatea carti, contribuind la desavarsirea procesului de romanizare al slujbelor bisericesti.
Ca pastor de suflete – Episcop si Mitropolit – a slujit lui Dumnezeu si credinciosilor prin pilda vietii, prin indemnurile spiritual-morale si, mai ales, prin Testamentul sau, prin care a lasat intreaga sa avere pentru opere de caritate.
Patriot luminat si aparator al crestinilor din Patriarhiile rasaritene, Mitropolitul Antim a platit cu viata indrazneala de a se fi ridicat impotriva turcilor si a primului domn fanariot.
Toate aceste considerente au determinat Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane sa-l canonizeze, alaturi de alte personalitati religioase romanesti, in vara anului 1992.”

Preot Dr. Cezar Vasiliu

Sursa: Crestin ortodox