Ungaria înapoiază clienţilor comisioanele ilegale încasate de bănci. Autoritatea de supraveghere financiară din Ungaria a amendat cîteva bănci pentru practicarea comisioanelor ilegale, obligîndu-le să returneze banii clienţilor. Aproape 290 milioane forinţi se vor întoarce la peste 26.000 de clienţi. În plus, băncile au fost amendate cu 80 milioane de forinţi pentru abuz şi încă 1 milion de forinţi pentru majorarea nejustificata a comisionului de rambursare anticipată la unele credite. Oare pe unde îşi petrece vacanţa de vreo zece ani încoace instituţia românească de control bancar? Dacă există aşa ceva. În loc să creeze organisme de supraveghere a banului public şi a activităţii bancare ilicite împotriva împrumutaţilor, autorităţile de la Bucureşti susţin nevoia legalizării şi creşterii comisioanele, nevoia unei noi taxe, a unei noi forme de umilire a celor care le asigură lor salarii record. Ungaria nu se opreşte aici. „Pune şaua pe recuperatorii de creanţe”, instituind măsuri ferme împotriva acestora, după ce au luat cunoştinţă de acţiunile lor abuzive, aflate la limita criminalităţii. România îi ocroteşte! Autorităţile noastre nu vor să protejeze populaţia, asumîndu-şi faţă de F.M.I. intenţia de a nu reglementa domeniul bancar al recuperărilor, extrem de dramatic în ultimii patru ani. B.N.R. susţine băncile în detrimentul clienţilor. Nu contest capabilităţile şefului, dar tot mai multă lume îşi pune întrebări serioase cu privire la moralitatea intereselor sale. Românii sînt tocaţi pe toate părţile: financiar, educaţional, medical, social.
Dorinţa excesivă de monopolizare a fiecărei surse de venit a românului este adînc înrădăcinată în mentalitatea Puterii, iar rezultatul face posibilă o astfel de legislaţie în dauna poporului. Tăierile de salarii, pierderea locului de muncă, creditarea toxică şi creşterea spectaculoasă a monedelor exotice, la care se adaugă majorările nejustificate ale comisioanelor bancare, au dus la creşterea numărului de persoane care nu-şi mai pot achita ratele la bănci. Peste 700.000 persoane au fost daţi pe mîna recuperatorilor, iar ameninţările şi tactica violentă de intimidarea fac parte din strategia acestora. Autorităţile au dat, în mod direct, semnale recuperatorilor, să-şi vadă liniştiţi de treabă. În schimb, în Ungaria, autoritatea de supraveghere financiară (P.S.Z.A.F. – omologul BNR), intrigată de violenţa recuperatorilor de creanţe, a atras în mod public atenţia, că acest domeniu nereglementat încă, pune în pericol cetăţenii. Pe piaţa de credit românească comportamentele la limita criminalităţii şi practicile lipsite de etică au făcut deja carieră. Agenţii de recuperare, sau mai bine spus, cămătarii, hărţuiesc clienţii pînă la disperare şi suicid. Fără a fi supuse unor cerinţe stricte de lege, unele S.R.L.- uri, fără licenţă din partea autorităţilor financiare, sau cabinete de avocatură cu clientelă anemică şi-au completat activitatea cu cămătăria. Autorităţile de la Bucureşti au respins în mod vădit apariţia unei legi a falimentului personal, au ignorat măsurile de ajutor pentru supraîndatoraţi, abordînd problema creditelor numai în avantajul băncilor.
Ungaria a luptat cu băncile. A elaborat programe de stat care anulează 25% din datoria clientului, dar şi măsuri de încetare a fluctuaţiei cursului de valute, a interzis temporar executarea silită a locuinţelor, a creat un sistem de subvenţii pentru ca locuinţele să fie cumpărate de stat şi închiriate înapoi clienţilor. Curios este că F.M.I susţine şi recomandă legea falimentului personal în toate ţările, pentru a proteja persoanele supraîndatorate, iar Statul român refuză. Mai mult, Christine Lagarde şeful F.M.I., pe vremea cînd era ministru de finanţe în Franţa lui 2010, a susţinut o reformă legislativă pe piaţa creditului de consum, cunoscută sub numele de Legea Lagarde, care are în vedere procedura falimentului personal. Irlanda, Irlanda de Nord, Lituania, Italia, chiar şi Grecia, atent supravegheată de F.M.I., au o lege a falimentului personal. În România proiectul a fost îngropat în Parlament, importante fiind cîştigarea luptei politice pentru putere şi avere a arondaţilor permanenţi şi protejarea sectorului bancar. Prin urmare, autorităţile române depun – în momentul de faţă – eforturi ca legea falimentului personal să nu apară. Guvernul şi B.N.R. s-au opus proiectului legislativ fără să efectueze vreun studiu cu privire la situaţia clienţilor. Nu avem o legislaţie specifică pentru recuperatori, prostituţia şi cămătăria s-au născut odată cu omenirea, de ce s-ar chinui Guvernul să creeze echilibru între interesele cetăţenilor din societatea pe care o păstoreşte şi instituţiile sale? În concluzie, Guvernul şi B.N.R. au grija de bănci (de acolo li se umple sacul), nu de populaţie, aceasta avînd enorm de suferit de pe urma fluctuaţiei valutelor, a creşterii preţurilor şi a celor mai mici salarii din U.E.. Românul este bun doar să plătească taxe şi impozite (cele mai multe şi mai mari din U.E.), să voteze atunci cînd au ei interesul, ca să le fie legitimată acţiunea şi reacţiunea. În rest, Dumnezeu cu mila. În România există legislaţie de faţadă, nu o protecţie reală a cetăţeanului.
Maria Diana Popescu, Agero
