Eugen Emeric Chvala: O POETĂ – ÎN CĂUTAREA LUMINII

7 Oct 2012 by admin, Comments Off on Eugen Emeric Chvala: O POETĂ – ÎN CĂUTAREA LUMINII

Lumina, culoare răsărită-ntr-o noapte de vară din roua ce cade pe fruntea liniştii albe, naşte o floare smulgând poeta din închisoarea de lut a vremii.

Suprema Lumină, în creaţia doamnei Cezarina Adamescu, ne dă uneori răgaz, se ascunde pentru a rămâne singuri cu Dumnezeu, pentru a nu mai vedea ceea ce e rău. Cuvintele răsărite întru slujirea Luminii se înlănţuie în dansul aducător de linişte şi pace în sufletul cititorului, neocolindă însă, atunci când e cazul, realitatea pământeană, ţipând în întuneric, cu strigăt dureros de uman.

Prin simplitatea cuvintelor, a expresiilor alese cu mult respect faţă de tema abordată, creaţia sa nu are vârstă, ajută agheasma la purificare şi flacăra la înălţare.

Ne surprindem de multe ori „EU”-l plecat în căutări. Unde? Ne căutăm destinul? Îl interogăm? Ni-l asumăm sau nu? Ori, pur şi simplu, deschizând ochii sufletului, găsim întuneric, incertitudini, irosire sau revoltă, şi îndemnaţi de cineva, pornim în căutarea Luminii? Într-o permanentă căutare a Luminii, respirând Lumină, dăruindu-ne şi nouă, acum, din propria lumină este şi această candelă arzând timpul duios şi cu smerenie într-o neîntreruptă spovedanie la poarta mântuirii.

Cezarina Adamescu – nume predestinat care prin sensibilitatea sa, conferă culoare florii albe cu lacrima trăirii proprii – cuvântul.
Captivă Luminii „ţâşnită din lyrele atâtor sfinţi menestrei”, „fărâmă umilă de tină”, „însufleţită de suflare divină”, Cezarina Adamescu pune temei de foc iubirii. Desfăcându-şi trăirea în „aşchii mărunte” dar înălţătoare, iluminează cu flacăra blândei sale inimi pe toţi acei ce se lasă îmbrăţişaţi de „crugul său ceresc”.

„Descântecul Luminii” – o odă a bucuriei izvorâte din lumină, aduce sens „punţii înguste” dinspre rază şi umbră. Urmând astfel îndemnul poetei, putem urca „treptele sinelui”, strecurându-ne adânc în „sufletul Luminii”, „”Lumina cu miez/ Lumina din Crez/ somându-mă să înviez”.

Atinsă de neumbrita „aripă de herald” a cioplitorului de înalt, poeta arde plămădind din umbre lumina, din lemn amar – troiţă de crini, din raze de soare – icoane.

Prin autograful scrijelat invizibil pe Lumină, Cezarina Adamescu a reuşit să transforme „boabele de rouă” în „cuvinte potrivite”.

Eugen Emeric Chvala

2009

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii