Sihastrul din Apuseni de Sandu Cătinean
Sihastrul din Apuseni
În grote adânci din Apuseni
Un moş îşi duce veacul
Cu plante şi cu rădăcini
Se-ndoapă ades săracul
La taina lumii el de mic
Vesează pe-ndelete
Cu umerii acoperiţi
De lungile lui plete
Pământu-i pare un străin
Ce-l ţine pe degeaba
În Univers şi-ar fi dorit
Să îşi găsească treaba
La stele ades priveşte lung
Şi tot mereu se-ntreabă
Când va veni şi vremea lui
O…de-ar veni degrabă…
“Cu rugăciune Te implor
Fă o minune, Sfinte
Ajută-mă acum să mor
La cer mă du, Părinte
Că-n lume multe-am suferit
Şi multe nu sunt drepte
Tu sufletu-mi pe-acest pământ
Nu-l mai lăsa s-aştepte.”
Cu capul adâncit în jos
Şi mâini împreunate
Moşneagul cade în genunchi
Încovoiat de spate…
“Părinte-al lumii, Tu, de vrei
Poţi lumea a o stinge
Dar las-o în lăcaşul ei
Pe mine doar mă frânge
Speranţe-n Tine eu mi-am pus
De când eram de-o şchioapă
Şi-acum pe nimeni nu mai am
Ca să mă pună-n groapă
Tu fii îndurător şi lasă
Ca trupu-mi din pământ
În grota ce mi-am pregătit
Să-i fie de mormânt
Doar sufletu-mi la Tine du-l
Şi-n dreapta-Ţi judecată
Nu ţine-n seamă-al meu păcat
Tu îndurare arată…”
Pe coate moşul se târî
Cu greu ajunse-n grotă
Şi-atunci un zâmbet i-apăru
Uitându-se ’nspre boltă
O rază lungă străluci
Căzând pe pieptu-i moale
Simţi apoi înfiorat
Cum cade într-o…vale…
O pasăre ce ciripea
Părea a-l plânge tandru
Închise ochii-ncetişor
Şi-apoi muri Lisandru…
Un vuiet surd s-a auzit
De-adâncuri din pământ
Şi-n uşa grotei răsări
O piatră de mormânt…
Lumina ’ncet s-a-ndepărtat
În Univers spre stele
Şi numai pasărea ’rămas
Privind clipind spre ele…
Sandu Cătinean din Bonţida
