Sandu Cătinean-din Bonţida: Peste case …
Peste case …
Peste case neguri sumbre lasă urme de-ntuneric
Tot mai multă rugăciune pe sub bolţi strălucitoare
Trece vântul peste inimi ce se scaldă în duhoare
Cresc numeric cele sfinte zăpăcindu-ne feeric…
Vile peste vile albe se iţesc peste câmpie
Mănăstirile sunt pline de cretini ce se hizlesc
De priveşti fără idee, eşti convins că se iubesc…
Mai ales că peste frunte vezi cum scânteie tămâie …
Cei ce sunt stăpâni pe toate că sunt sfinţi ţin a ne spune
Şi cu cât mai falşi sunt ăştia care-şi rostuiesc palate
Cu atât îmi pare lumea că-i mai plină de păcate…
Când doar pentru aroganţă, vin şi ei la rugăciune…
– Unde Doamne, unde-n lume nu e loc de cei ce mint ?
– Fă-ne Tu o mănăstire să sfinţim minciuna-n lume
– Să ne desfătăm cu gândul că-ncurând o să ne tune
– Şi privind la noi să tulburi din pocale de argint …
Peste case tot mai tragic se argintă gânduri false
Din noianul de dileme ce ne năpădesc mai greu
Umbra unui gând năvalnic mă întreabă ce sunt eu
De aş vrea ca măcar sfinţii…de minciună să se lase ?…
Sau măcar la cruci de lemn lepădând să ne întoarcem
Crezuri noi din aur stins să le punem pe cântare
Să simţim că numai răul din arginţi încet ne doare
Şi abia atunci, timizi, în pământ să ne întoarcem…
Dar nici gând…căci peste case tot mai multă-ntunecime
Râsetele sparg pereţii azi mai mult ca orişicând
Vor averi ca apucaţii, hohotind, orbecăind
Dar a respecta cei sfânt…astăzi nu mai vezi pe nime…
Sandu Cătinean-din Bonţida
