Traian Chelariu: Cântec alb
Cântec alb
Ziua se’nclină’n
ape de-apus,
dar de lumină’n
deget m-ai pus.
Dar de lumină –
crin şi inel,
albă albină
luce pe el.
Albă, uşoară
brumă de jar
îmi înfăşoară
gândul hoinar.
Peste vâlcele,
peste trecut,
albe muncele –
anii-au trecut.
(Revista Gîndirea, decembrie, 1938)
***
ANIVERSARE
Here,es ist Zeit…
R.M. RILKE
Doamne, e timp sa ne gandim la drum…
Lasa-ma iar pribeag plecat cu anul,-
umple cu spini pustiul si medeanul,
pune pe vai si colb si fum.
Lespedea grea si risipita ‘n veac
ce mi-o dadusi odihna si zabava,
salaslui cuiburi de serpi si otrava,
chinului meu n’a fost racoare nici leac.
Cine si-acum nu-si implini umblarea,
poate porni mai singur, mai departe,
oriunde gandurile vor sa-l poarte
cu nazarirea lor si frematarea…
Cine si-acum nu si-a zidit altarul,
alt paraclis vremelnic nu-l asteapta
decat toiagul greu si mana dreapta,
duruta ‘n umbra ce i-o face darul.
Traian Chelariu
