MAria RUgină: Tema mea ,,cea de toate zilele”
Mă simt ca la-nceput de mit, când toate tind spre separare,
Iar Firea – încă nefiindă – schițează semne de-ntrebare:
De ce să mă fărâmițez, sa fiu ceva sau altceva,
Dacă Nefirea e stăpână și are Tot, fără să dea?
Oare-acceptând alternativa mai poți să te unești cu tine
Sau vei rămâne pe vecie o parte Rău și-o parte Bine?
De ce-aș schimba liniștea oarbă pe o frântură de lumină,
Doar ca să văd Viul din mine, care-n derută se înclină?
Și tocmai când Nehotărârea ținea în loc ,,cele ce sânt”
Rostește EL – SUPREMUL TOT – zămislitorul său Cuvânt !
Și astfel NU-ul otrăvit, ce-n Viul Firii se răsfață,
Intră triumfător în noi, hrănindu-se hain cu Viață !
Neliniștită picătură, privesc această provocare
Ca TEMĂ-a EXISTĂRII noastre, suprema Firii întrebare.
Nu pot să fiu judecător, nu pot avea ce-n Fire nu-i,
Dar caut ,,pâinea” mea-răspuns: UCIDERE, DIN CULPA CUI?
MAria RUgină
