Alice Nastase Buciuta: Dacă aș fi trăit în America

5 Apr 2013 by admin, Comments Off on Alice Nastase Buciuta: Dacă aș fi trăit în America

Azi, cu doar o zi inaintea plecarii din America, nu ma pot abtine sa ma gandesc cum ar fi fost viata mea daca as fi trait in tara adevaratelor minuni. Merg pe marile bulevarde ale New York-ului si urmaresc cu invidie doamnele elegante care ies de la job, si le masor din cap pana-n picioare, sa vad daca au celulita (n-au), daca au parul frumos vopsit (il au), daca au poseta scumpa (da), daca le vine bine costumul de firma (le vine ca turnat). Dar, in afara de faptul ca le invidiez pentru cat de dichisite sunt, cat de bine imbracate, sunt absolut uluita cat de senine sunt la chip. Nu vad pe nimeni tarand dupa el disperarea pe care o simti plutind pretutindeni in tara noastra la ora cand oamenii ies de la slujbe. Si-mi amintesc de cate ori am plecat eu plangand de la birou, si nu doar pe vremea cand eram angajata la patroni nemilosi, ci si, foarte adesea, de cand am eu insami angajati, dar nu sunt in stare sa ii fac sa le pese, sa ii doara, sa se poarte ca si cum ar avea nu doar dreptul la salarii bune si bonusuri enorme, ci si dorinta nebuneasca de a face lucrurile sa mearga cu adevarat.

E drept ca locuim, de cateva zile, intr-o zona splendida, in care se invart, parca, cei mai norocosi dintre pamanteni. Dar eu aici n-am vazut pe nimeni mergand imbufnat pe strada. Pana si cersetorii iti zambesc inainte sa te intrebe daca nu-ti prisoseste ceva maruntis, si tot zambitori pleaca de langa tine, daca ii refuzi.

Da, de fapt, scriu cu obida pentru ca trebuie sa ma intorc acasa si sa iau totul de la capat. Sa ma intristez vazand cate gasesc nefacute, sa-mi fie greu sa cer ceea ce se cuvine sa primesc, sa imi fie mie rusine de rusinea celor fara de rusine, sa imi plesneasca capul de nervi si de griji. Nu, nu vreau sa vin acasa! Daca as fi trait in America, pentru doar a zecea parte din puterea mea de munca si de dragoste, pentru doar un sfert din realizarile mele as fi fost bogata, respectata, senina, plina de lumina.Dar eu traiesc in tara noastra plina de pretexte. Eu sunt o romanca paguboasa invatata ca e mai bine sa iubesti decat sa randuiesti. Eu sunt eterna nemultumita, care isi trage seva scrisului din tristeti alimentate cu grija. Eu sunt cea care trage dupa sine o lume intreaga si, desi imi sangereaza umerii, ma mandresc prosteste ca fara mine multe vieti ar sta in loc. Eu sunt o biata femeie care, cu capul dat pe spate de dorul zgarie norilor, exersand zambetul adanc si zborul fara aripi, ameteste, si viseaza, si spera, intrebandu-se cum n-ar fi, daca nu s-ar povesti.


Alice Nastase Buciuta
New York City, USA
(Photo by Paul Buciuta)
Bruxelles Magazine

www.bruxellesmission.org

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii