Boris David: Glasul tăcerii

10 Apr 2013 by admin, Comments Off on Boris David: Glasul tăcerii

                       Mi-e dor…

Cu gândul acasă
La tot ce mi-e drag
Adesea se-ntâmplăa
Să simt că-s pribeag
Căci ceea ce astăzi
Eu casă numesc
E doar ca să uit
Ce-am lăsat, ce iubesc.

Atunci când a fost
Să las casa mea
Eram doar copil
Ce nu-nţelegea;
Azi puştiul de ieri
Om mare-a crescut
Acum se întreabă
Cum s-a petrecut.

Aminte-mi aduc
Cum omul fugea
Ştiind că hotarul
Nedrept se schimba;
Plângând după glia
Ce iar o pierdea
Românul pribeag
Spre Prut se-ndrepta.

Cu inima frântă
De cei ce-i lăsa
Cu dinţi-ncleştaţi
Căci ştia a răbda;
Ştia că nu-i drept
Ca altcineva
Să-ţi ia un pământ
Pe care cândva
Mult sânge român
A curs în şuvoi
Luptând pentru glie
Cu hoarde puhoi
Căci n-a fost uşor
Peste veac să păstrezi
Un nume român,
Basarab, făr’ să-l pierzi.
Când stau şi gândesc
La neamul român
Ce scut a făcut
La puhoiul păgân
La luptele de la
Soroca, Hotin,
Cetatea cea Albă,
Chilia, mă-nchin
La Dunărea-mi lină
Cu-al ei Ismail,
La Nistru ce-n mare
A scurs al nost’ chin
Mă-ntreb: de ce oare,
Cândva, în trecut,
Ba ruşii, ba turcii,
Războiu-au pierdut
Şi-au scris în tratate
Şi-aşa au făcut
Ca alţii, din stepă,
S-ajungă la Prut?!

Apoi, anul op’şpe
Dreptate-a făcut:
Românii acasă
În horă-au trecut
Au şters amintirea
Plecării din vatră
Din Prut au făcut iar
O apă de scaldă.

Dar anii s-au dus
Război-a-nceput
Un nou Napoleon
A făcut ce a vrut
Iar când a sosit clipa
Şi lupt-a pierdut
Din nou disperaţi
Noi Prutu-am trecut.

Iar glie pierdută
Cu oameni, cu tot,
Cu limbă şi cântec
Din Molda de foc.

Nimic îns-acolo
Nu s-a schimbat –
Culoarea locală
N-o faci prin transplant;
Azi graiul şi jocul
E tot românesc
Chiar dac-alfabetul
În scris, e rusesc.

Şi-aicea departe
Cu dor mă gândesc
La Dunărea-Albastră
Hotar nefiresc
Ce astăzi desparte
Un grai românesc;
La ceea ce deseori
Scrie în carte
Că veşnic cel tare
Îşi face el parte…

9 sept.’77
Maputo

                              ”Si vis pacem, para bellum”

                   Dreptul la viaţă

Răsfoind prin scripta vieţii
Ce istorie-o numim
Deseori pun întrebarea
Cu ce drept ne omorâm?
Căci de vremi îndelungate
A istoriei stindarde
Poartă-n ele-n văzul lumii
Roşul sângelui de frate.
Încă din antichitate
Omul s-a jucat cu viaţa
Când în circ omorând sclavii
Când în lupta pentru spaţiu.
Cu ce drept a făcut asta
Nu s-a întrebat vreodată
Ştia doar că spre ”mai bine”
Merita să iei chiar viaţa.
A uitat că-s fraţi cu toţii
C-au urcat pe-aceeaşi scară
De la piatră, bronz sau fier
La podoaba aurară.

Ba, a mers chiar mai departe
Când a prins gust de putere
A ucis pe cei de-un sânge
Pentr-un tron, pentr-o avere.
Astfel s-au născut imperii
Din dorinţa de-a fi mare
Şi-a rămas pân’ astăzi scuza
Morţii pentru-eliberare.
Era, totuşi, parcă altfel
Totul parcă spus pe faţă:
Sclavii n-aveau drept la viaţă,
În război, lupta pe faţă.
Veacuri lungi s-au scurs alene
Mediul Ev multe-a schimbat
Şi cum totu-evoluează
Moartea-un pas a câştigat.
Alte măşti, aceeaşi piesă
Totul a continuat
Pentru a ucide-un frate
Borgia o modă a creat.
Cât priveşte expansiunea
Şi nevoia de eroi
Europa-n fruntea lumii
A-mpins crucea în război.
Spada cu mâner de cruce
Crucea cu profil de rug
Arme ce-au ucis sub scuza:
Luptăm pentru cei sub jug!?
Alte veacuri mult scăldate
În al purpurei lichid –
Moarte pentru libertate!
Iată un nou laitmotiv.
Teorii scuzând mijlocul
Nobilului ţel atins
Au făcut din a ucide
Pentru mulţi, un fel de vis.
Urcând sus pe baricade
Cetăţeanul a strigat:
Ori condiţie umană
Ori petrecere ca-n iad!
A ucis tot ce-a fost ”putred”
Şi puterea a luat
Dar văzându-se puternic
De-ai săi fraţi s-a apucat.
S-au măcelărit pe faţă
Sângele i-a îmbătat
Iar un doctor plin de ”milă”
Ghilotina le-a livrat.
Astfel visul libertăţii
A trecut ca un coşmar
Sufocaţi de-atâta sânge
S-au întors la tronuri iar.
Dar puterea cerea sânge
La vecini s-au îndreptat
Şi cum roata vieţii merge
Ucigând, s-au blestemat.
Cei ce ieri erau puternici
Şi-ucideau peste hotare
S-au schimbat în simple jertfe
Pe a patriei altare.
Apoi, alte revoluţii,
Tehnice, cum li s-au spus
Au dat omului putinţa
De-a ucide mai cu gust.
Ghilotina sau frânghia
Toate astea s-au uitat
Pentr-un condamnat la moarte
Un fotoliu au creat.
Şi-n aceste vremi moderne
La ştiinţ-au apelat
Gaze, bombe, radiaţii
Pentru moarte-au inventat.
Oameni plini de-nţelepciune
Nu ştiu cum au acceptat
Un concert pe-aceeaşi temă
De doi ”idoli” prezentat.
Unul se credea Mesia
Rasei pure pe pământ
Altul, tare ca oţelul,
Se numea într-un cuvânt.
Două lumi în faţa căror’
Toţi cu teamă aşteptau
Şi-aşteptând să se înfrunte
Moartea lor toţi o visau.
La-nceput şi-au strâns chiar mâna
Mici cadouri şi-au făcut
Au schimbat puţin şi harta
Şi ca prieteni, au tăcut.
Era bine-aşa căci timpul
Le era la îndemână
Se-ntrceau pe-ascuns în arta
De-a ucide fără urmă.
Unul, neavând ce face
La cuptoare s-gândit:
Totul arde, iar cenuşa,
Sufli şi s-arisipit.
Altul, a fost economic:
S-a gândit la conservare
Şi-având frigul asiatic
S-a calat pe deportare.
Toate astea însă rece
Sub stindard-unor credinţe –
Pentru rasă, pentru spaţiu
Pentru-a omului dorinţe.
Apoi, cel cu casă mică,
Tot gândind la al său vis
A-nţeles c-avea menirea
De-a-l învinge pe-Anticrist.
Şi aşa a-nceput iară
Lupta pentru o credinţă
Ce avea s-atragă globul
Într-o nouă umilinţă.
Totul a luat proporţii
Omul s-a uiat pe sine
A ucis, a ras pământul,
Culminând cu Hiroşime.
S-a trezit speriat din visu-i
Întrebându-se deodat’:
Nu cumva această armă
Se transformă-n bumerang?
A-nceput să-şi facă culpa
Miii de scuze-a inventat
Dar nu s-a oprit din drumul
Ce spre moarte l-a-ndreptat.
Astăzi stă la masa verde
Şi tratate lungi semnează
Dar cu gândul e aiurea –
Neutronu-l obsedează.
De ce să distrugi ce omul
Ani de ani muncind crează?
Să-l ucizi doar pe acela
Ce şi-aşa se procrează.
Stând şi răsfoind milenii
Vezi cum totu-evoluează
Şi te-ntrebi, nu cumva omul
Social, degenerează?
Nu cumva în drumul aspru
Al evoluţiei statale
Omul s-a pierdut pe sine
Ajungând o piesă care
Mişcă, fără să vorbească,
Mecanismul ce-l subjugă
Căci e-nlocuit de-ndată
Ce începe să gândească!
Orice gând opreşte piesa
Mecanismul nu visează
Automatul intervine
Şi pe loc catapultează.
Şi cuprins de nostalgie
Te gândeşti la vremi fictive:
Unde eşti copilărie
A unor zile primitive?!
Când în marea-i simplitate
Omul era om, şi-atât!
Când făcea tot de la sine
Făr’ program de circuit…

5 oct.’77
Maputo

                 Îndemn la Unire

Când Mihai intra în Alba
Consfinţind prima Unire
El venea să împlinească
A românilor gândire.

Toţi ştiau ce-nseamnă asta
Un îndemn strigat pe faţă
Pentru-o unică Naţiune
Pentru limbă, pentru viaţă.

A fost o idee mare
Ce-a speriat pân’ hăt departe
Negăsind o altă cale
Unii s-au gândit la moarte.

Capul lui căzu când visul
Părea gata împlinit
A rămas însă îndemnul
Peste vremuri moştenit.

Două veacuri jumătate
Au trecut făr’ să aline
Dorul pentru liberate
Gândul c-o să se împline.

Când sub Cuza Voievod
S-a cântat Hora Unirii
Toţi simţeau că-i un îndemn
Primul pas al împlinirii.

Milcovul era secat
De doi fraţi, dintr-o sorbire
Gândul le era-ndreptat
Spre toţi cei de o simţire.

Cei căzuţi la Mărăşeşti
S-au gândit la dezrobire
Pacea care a venit
A-nsemnat, de fapt, Unire!

Astăzi când al nost’ Pământ
E ciuntit prin siluire
Plini suntem de-un vechi îndemn
Pentru marea împlinire.

19 nov.’77
Maputo

                        BORIS DAVID

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii