Radu Cârneci: “Cu privighetoarea pe umăr”

26 May 2013 by admin, Comments Off on Radu Cârneci: “Cu privighetoarea pe umăr”

Cartea de faţă, citind-o, mi-a adus în amintire anii fragezi ai unei copilării sărmane în bucurii (război, sărăcie, durere, lacrimi), când preotul satului (care ne-a fost şi învăţător) ne împuternicea în duh prin slujbele de sărbători şi la duminicile de peste an. Atunci, îl simţeam pe Dumnezeu aproape (un bătrân luminos şi puternic, dar blajin), înconjurat de un cor îngeresc; plecam de la biserică parcă mai buni, ştiind că în slavă, Marele Cineva ne ocroteşte… .

     Da, poeziile doamnei Iuliana Paloda-Popescu mi-au învigorat un pic timpul de faţă, atât de uscat şi bezmetic. Puritatea zicerii lirice, credinţa şi speranţa într-o existenţă a binelui şi adevărului, invocaţiile, rugile, imnele amintesc de Psalmii lui David – fără tonul uneori vindicativ şi răzvrătit al marelui rege, tot atât de mare artist întru Domnul, stăpânind timpul de 3000 de ani încoace. De altfel, în ultimele două decenii literatura de acest gen – poezia mai ales ! – a fost îmbogăţită cu adevărate izbânzi, confirmând, parcă, prezicerea lui Malraux, care avertiza (prin anii ’50) că: secolul viitor va fi religios, sau nu va mai fi. Da, lumea, iată, îl regăseşte pe Marele Absolut, sau Îl inventă în diverse ipostaze.

     Credinţa şi dăruirea poetei în aceşti psalmi târzii, constituie coloana vertebrală a creaţiei sale; ea spune convingător: „… Un Înger Bun  ce ne-ai trimis/ Lumina Sfântă cerne-n cale,/ Iisuse care ne-ai cuprins/ În braţele iubirii Tale!…“, sau: „… Trimite Îngeri de departe,/ Să-mi spună semnul ce-ai ascuns/ Întru această simplă carte/ Deschisă-n rana Lui Iisus!…“. Frumos şi neaşteptat ultimul vers!… Aproape obsesivă prezenţa îngerilor, Maicii Domnului – mai mult decât a Marelui Absolut, sau a Fiului Său, Mântuitorul Hristos, formulă ce dă discursului poetic un ton ritualic, ritmându-ne întru tainele necesare. Pendulând între popular şi modern, versul din noua carte a doamnei Iuliana Paloda-Popescu, câştigă în diversitatea zicerii: „După ce mi-au pierdut sora,/ părinţii m-au primit în suflarea lor/ şi plângând-o pe ea, m-au numit/ aşezându-mă-n leagănul ochilor.//…Uneori, Dumnezeu este singur/ şi pogoară în inima mea/ să adune copiii pierduţi/ şi să-i legene-n ea.“. Excelent!… Asemenea producte lirice dau, de fapt, puterea fragil-delicată, de o nostalgie inclusă, întărind legătura tainică dintre creatorul-om şi Marele Creator, ce reuşeşte să refacă armonia stării de viaţă atât de necesară trecerii şi ne-trecerii noastre „aici şi dincolo“: „În zori,/ Îngerul ne ducea înspre mare/ şi vedeam cum Dumnezeu/ deschidea Cerul/ şi arunca înspre noi odgonul de aur./ Îngerul ne rostea numele/ şi sufletele chemate/ lunecau pe mătasea Cerului!…/ Curcubeu peste mare – inima/ în albastrul de ziuă trecea!…“, ori: „În Biserică, Îngerul Alb/ duce-n mâini o lumină!…/ De pe aripi,/ până la poalele hainei,/ răsar flori, iar biserica-i/ Sfântă Grădină!… “. Asemenea poeme de aleasă simţire mistică înnobilează scrisul poetei; notăm, doar, câteva titluri dintre multele: Lumina Sfântă, Lacrima Domnului, Împărtăşire, Emanuel în Potir, Cântecul Mielului, Cu privighetoarea pe umăr, Exod, Îngeri de viaţă, Aure de fum, Maică Sfântă, Cum picură în faguri mierea, Jertfa de seară, Poetul, Cu Potirul de aur în mâini ş.a.

     Sigur, avem în faţă o poezie de inspiraţie creştină, scrisă cu dăruire totală şi o trăire, uneori, frenetică, până la senzaţie! Împlinirea totală a poetei se realizează însă, mai ales în jumătatea a doua a cărţii, în care frenezia sentimentului este estompată de metaforă, printr-o relativă, minimă detaşare, precum la Blaga şi la Voiculescu (din „Ultimele sonete…“). Poeme ca: Pasăre cântătoare, Semn ales, Lupii tăcerii, Captivi, Copac târziu, Fluturele memoriei, Efemer şi altele din ciclul Manuel (care, ne amintesc de profundul, melancolicul Rilke), ar fi putut constitui o carte de sine stătătoare. Iată, doar, una dintre aceste compuneri de aleasă calitate:

 

Pasăre cu aripi de mătase

 

Manuel,

În albastrul de ziuă

inimile noastre au rămas la fel –

câmpuri deschise legănând macii!…

 

Scriu pe aer şi încă mai sper

ochii tăi să-mi citească din Cer

cuvintele-aprinse!…

 

Îngerul meu îmi deschide palma

şi îmi aşează-n ea

o pasăre cu aripi de mătase,

apoi, îmi porunceşte s-o învăţ să fie,

 

în timp ce palma se închide-ncet

şi se preface-n Poezie!…

 

     Excelent! Îmi exprim bucuria că sunt întâiul cititor al acestei cărţi şi că sufletu-mi s-a împodobit cu o armonie aşteptată (mult necesară într-un timp bezmetic, sărac în aspiraţii esenţiale). Citiţi paginile de faţă, şi veţi fi mai buni, mai drepţi, mai aproape de Marele Absolut.

 

 

  Radu Cârneci

 

Bucureşti, 2010

 

Radu Cârneci, Prefaţă la volumul Iuliana Paloda-Popescu, Cu privighetoarea pe umăr, Editura Rawex Coms, Bucureşti, 2010, p. 7-10.

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii