La mulți ani, Monica ILAȘ !
Monica Ilaș, nascuta in orasul Nasaud, judetul Bistrita-Nasaud, in ziua de 28 mai 1976.
Scoala Generala urmata in localitatea Ilva Mica, Judetul Bistrita-Nasaud.
Absolventa a Liceului “George Cosbuc” (sectia filologie – limbi moderne) din Nasaud.
Licentiata in Stiinte Juridice -Facultatea de Drept, din cadrul Universitatii Europene Dragan – Lugoj in 2003.
Debuteaza in presa literara, cu un grupaj de versuri, in “Paralela 45” – supliment de cultura al cotidianului “Renasterea Banateana”, Timisoara.
Laureata a Festivalului – Concurs de poezie “Gheorghe Pitut”, editia a V-a, Beius, 2-3 iunie 2000, premiata cu acest prilej de revista “Tribuna”.
Grupaje de poezii publicate in revistele: Luceafarul (22 noiembrie 2000), Tribuna (septembrie 2000) in Paralela 45, supliment de cultura al cotidianului “Renasterea Banateana”, Timisoara si Rasunetul (iulie 2001).
Primul volum de versuri: Zapezi abstracte – tiparit la Editura Marineasa – Timisoara, 14 noiembrie 2000.
Cronici si comentarii despre volumul de debut au aparut in Mesagerul (28 iulie 2001), Hyperion (nr. 1/2001), Poesis (nr.38/2001), Rasunetul (iulie 2001) si in alte publicatii timisorene.
Al doilea volum de versuri : Secretul spiralei – publicat la Editura Augusta – Timisoara, decembrie 2001.
Cronici si comentarii despre Secretul spiralei au aparut in Rasunetul (nr.3091 la 1 febrarie 2002), si in alte publicatii nationale.
Al treilea volum de versuri : Icoane de aer – publicat la Editura Waldpress- Timisoara, aprilie 2006.
Al patrulea volum de versuri: Ploaie albastră – tiparit la Editura Marineasa – Timisoara, 2006
,,Monica Ilas prin Ploaie albastră dovedeste cunoscătorului de poezie că deja a reusit să se despartă rîzînd de tarele absurdului. Aflată la a patra carte autoarea stie că prin poezie: „Se naste o albă poveste/ În miez de noapte un blestem!/ Se naste albă o poveste/ Si răsunăm si nu sîntem…/ Se naste albă o poveste/ În versul alb scînteietor/ Se naste albă o poveste/ Se plouă-albastru în decor…” (Poveste, p. 52).
Am ales această poezie pentru cromatica sa alb-albastră, poveste-ploaie, simbolizînd de fapt eterna nastere, regenerare. O perpetuă amînare prin povestea diurnului. Monica Ilas este poeta gestului tandru nefortat, linistitor, a gestului rupt din zăgaz pentru că asa cum chiar se si defineste: „Eu sînt adîncul unui gînd/ Spus în amiezile senine/ Aprind vocalele cînd esti/ Ecoul clipelor de mîine…/ Apoi astept o mîngîiere/ Întîiul cer în primul vers/ Minune albă, o părere/ În violetul tot mai sters” (Adînc, p. 35).
Ploaie albastră a Monicăi Ilas cade dintr-un cer senin, o ploaie tămăduitoare fără asprimi, fără explozii, o ploaie ca de lacrimi de îndrăgostit într-o dimineată de duminică situată în afara fusului orar. „O lume geometrizată, bîntuită de muzicalitate celestă” spune în cuvîntul de pe coperta a patra, Adrian Dinu Rachieru, de erezii cromatice, invocînd „sîngele albastru al clepsidrelor”. Si nu e rău deloc cînd esti ocrotit de „muguri de cuvinte albastre”. Emilian Marcu
curcubeul din lacuri
de Monica Ilaș
Mă luminează culoarea acestei flori
– o tăcere rotundă
ferecată în semnele inimii.
Adâncimea sufletului însetat de ger
şi de ordine cerească
îmi dezleagă enigma degetelor
care-mi cunosc începutul .
Mă umileşte greşeala beznelor
şi sărbătoarea nervului divin –
mantie de mătase peste ochiul de cenuşă
care aruncă visele abstracte
în setea ceasului.
Mă luminează imaginea perfectă
a icoanelor fermecate şi umbra
curcubeului din lacuri,
desluşind,
aproape de fiecare dată,
miezul de foc al sentimentelor.
cântecul spiralei
de Monica Ilaș
Uimirea îmi este sedusă de formele
culorilor cioplite în curcubee.
Nici o silabă nu mă mai doare
şi cântecul spiralei îmi schimbă
intrarea în noua eroare a cerului .
Printre respirările nordului
turmele de semne – ţipete înţelepte
ale iernilor trecute –
îmi înalţă,
sunând, elegiile boreale
în turnurile de veghe ale catedralelor.
Acum urmele vinovate de singurătate
pândesc strălucirea născută
pentru încă un sfert de viaţă.
În foşnetul surd mă pierde o undă !
Nici un anotimp nu mă mai doare
şi cântecul spiralei ca un blestem
îmi numără paşii
în expansiunea sublimă a spaţiului.
muzica ierbii
de Monica Ilaș
Secundele erau atât de albe, sunând
încât mă temeam să nu se prefacă
în boabe de rouă, ori intr-o primăvară
cu suflet incandescent, furând din
zborul graţios al liniştii cosmice
ultimele peisaje cu păreri de rău.
Cădeau – ca din întâmplare – peste norii
care-şi priveau moartea în ochii izvoarelor
şi se părea că doar descântecele erelor
îşi mai găseau liniştea – lăcrimând
cu tristele perle de rouă.
Zâmbetul curcubeului îmi căuta umbra –
cercetat de setea ceasului de odinioară
şi greşeala violetă care mă ademenea
cu muzica ierbii – o lume neştiută
mileniului abia început…
Umilirea mării mi-a sfâşiat din greşeală
emoţia ultimilor cuvinte
– o eroare a umbrelor cunoscute
oracolelor cu stele de cleştar.
Secundele erau atât de albe,
încât mă temeam sa nu se prefacă
în muzica ierbii…
LA MULȚI ANI, MONICA ILAȘ!
28 mai 2013
Timișoara
M.G.
