Ura!!! Am luat bacalaureatul! (pamflet)

9 Jul 2013 by admin, Comments Off on Ura!!! Am luat bacalaureatul! (pamflet)

Monşér, căldură mare! Uf! Furtuni şi caniculă…Râd de mă prăpădesc…Se agită lumea pentru bacalaureat, deşi nimic nou sub soare.

Încă de pe vremea lui Ceaşcă existau privilegiaţi la diverse examene. Nu existau atâtea meditaţii, dascălii îşi faceau datoria la clasă.

Acum, de ce nu găsesc înţelegere? Săracii sunt ocupaţi non stop. Ore la clasă, ore în particular, probleme gospodareşti. La clasă ajung epuizaţi, trebuie înţeleşi.

Miţa mea a ştiut cum să se descurce. Încă de la gradiniţă. Cadouri frumoase şi scumpe pentru educatori, meditaţii în clasele primare…Păi ce puteam să înţeleg chiar tot la clasă? S-au dus vremurile acelea când bunicii, ca şcolari,  erau ţinuţi dupa ore pentru a li se explica ce nu înţelegeau…Acum… cheamă frumuşel învătatorul,  părintele, îi spune că pruncul nu se descurcă şi îi dă de înţeles că trebuie să se ocupe…Şi ce putea Mamiţa mea să facă?

Şi aşa până am terminat clasa a VIII a… Un examen de capacitate obişnuit, cu aceleaşi năravuri. Ore, şi influenţă …Doar Mamiţa mea este cineva! Cine să o refuze?

La bacalaureat de ce să învinovăţim părinţii, dascalii sau elevii? Părinţii trebăluiesc toată ziua, aleargă să aducă bani, tinerii, unii învaţă, alţii stau în cluburi, şi dascălii mai câştigă şi ei dintr-o meditaţie două. Salarii mici monşer…Salarii mici…Şi nu au încotro, fac meditaţii…Dacă există dascali corecţi care mai găsesc aur prin paharele cu zahar, sunt puşi pe tuşă, nu au ce căuta în sistem. Nu au ce căuta la un examen de bacalaureat. Ce tupeu! Să reclame aşa ceva! Bine că l-au dat afară , ce caută unul ca el să răstoarne mersul lucrurilor…Sunt profesori, atipici pentru zilele noastre… nu fac concesii, doresc să-şi facă meseria de dascăl, corect şi cu demnitate… dar, sunt incomozi pentru ceilalţi…Aştia mor săraci…

Miţa mea dă clasă! Ştie că subiectele sunt făcute tot de oameni…ştie că ajunge să cunoşti personalul de la centrele de examinare…La probele orale, elevii fruntaşi pot sa fie depunctaţi daca nu sunt pe o listă magica…M-am temut de bau-bau, de bacalaureat…Dar Mamiţa m-a liniştit, mi-a povestit cum odată la un examen, un candidat avusese aranjat să poată copia, dar de prost ce era, copiase alt subiect.

Păi nu este de râs? Ce atâta carte? Dacă acum se poate rezolva orice…Nu mai pun dulceaţă în şoşoni…pun euroi…Şi m-a învăţat Miţa mea o şmecherie să pun în paranteză daca greşesc ceva, aşa se face pentru a mai câştiga un punct…comisia este foarte atentă.

Pe fruntea mea scrie Le Formidable! Mamiţo! Mamiţo! Parlamentar mă face Miţa mea! Deja cunoaşte uşa…daca se schimba ceva , şi Miţa întoarce foaia.

Cu moştenirea de la mam’mare pot ajunge orice. Vreau sa fiu parlamentar! Asta vrea Goe, monşer. Şi dacă ajung, să nu te prind în audienţă, o să am o secretara, pe Miţa.

Şi când ma uit la amărâţii care nu au luat bacul, imi vine sa merg sa le spun fraierilor câte ceva…chiar daca au învăţat mai bine ca mine, le-am demonstrat ce pot muşchii mei…Daca s-ar face o verificare a notelor de la bacalaureat si a celor din anii de liceu, ar fi ceva surprize…

Monşer, bine se trăieşte în România! Ai, reuşeşti; nu ai, suporţi consecinţele sistemului.

Monşer, o bere merge. Fac cinste!

Semnează,

Goe

Desene de Constantin Barjoveanu

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii