IPS Antonie Plămădeală: ,,Despre grijile vieţii”

16 Jul 2013 by admin, Comments Off on IPS Antonie Plămădeală: ,,Despre grijile vieţii”

Predica la Duminica a treia dupa Rusalii – Despre grijile vietii

“Evanghelia acestei duminici, una dintre cele mai frumoase si mai pline de substanta, face parte din Predica de pe munte a Mantuitorului. Atunci si-a prezentat programul de reforme doctrinare si de viata, si a delimitat invatatura si traditia Vechiului Testament, de invataturile noi, revelate de Dansul, in fata unei multimi uimite care se afla in continua “mirare”, “caci El ii invata ca unul ce avea putere, iar nu ca fariseii si carturarii”. E o Evanghelie-poem, opera a unui autor divin!

Dar textul destul de lung, si care ne-ar putea provoca la exegeze mai profunde, si din mai multe unghiuri de vedere, are, ca toate poemele, pasaje care pot usor da nastere la controverse, putand fi interpretate in diferite feluri. Asupra lor as vrea sa va spun caleva cuvinte, foarte pe scurt, incercand sa ne lamurim impreuna care si cum trebuie sa fie dreapta lor interpretare ortodoxa.

Textul intreg este acesta: “Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat, iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci daca lumina care e in tine este intuneric, atunci cum e intunericul? Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretuit nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona. De aceea zic voua: Nu va ingrijiti pentru viata voastra ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti inbraca; au nu este viata mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi mai presus decat ele? Si cine dintre voi, ingrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot? Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu astfel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor?

Deci, nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc paganii; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” (Mi. 6, 22-33).

Asupra a trei versete din acest text as dori sa ne oprim cu privire la care sunt sigur ca v-ati pus si dv. intrebari, in timp ce le-ati ascultat. Nu sunt usoare nici la prima, nici la a doua vedere. Dovada ca e asa, e ca pe multi i-au facut sa le interpreteze gresit si sa scoata din ele ceea ce ele n-au intentionat sa spuna. Acesta este unul din marile pericole care ii pandesc pe cei care interpreteaza Scriptura dupa capul lor si o aplica la situatii care n-au fost avute in vedere cand au fost rostite sau scrise cuvintele ei.

Sa le luam pe rand.
Cel dintai text este desigur acesta: “Nimeni nu poate sluji la doi domni, caci sau pe unul va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretui. Nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona”.

Al doilea: “Nu va ingrijiti pentru viata voastra ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca. Oare nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea?”

In sfarsit, si al treilea verset: “Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si toate acestea (de mai sus) se vor adauga voua”.

Dupa cum stiti, in ultima vreme mai ales, s-a abatut un blestem si peste poporul nostru credincios. Acest blestem il constituie cei care vor sa ne schimbe credinta si ne fura credinciosii. Si e de mirare cum chiar aici, in aceasta Transilvanie a noastra, care si-a pastrat de-a lungul mileniilor unitatea de neam, prin limba si credinta, si asa a putut supravietui unor vremuri vitrege care au luat sfarsit abia in 1918, prin Unirea cu tara, e de mirare, zic, ca si aici incep sa prinda pe alocuri invataturi noi si gresite, care vor sa ne abata si de la adevarata invatatura, si de la unitatea noastra. Pentru ca ele, oricum, opereaza o ruptura intre sufletele noastre ale tuturor. Ne impart in grupuri, in “bisericute” care se rup de la Biserica cea una.

Se gasesc rataciti care cred ca abia ei, acum, dupa doua mii de ani, au descoperit cum trebuie interpretata Scriptura, ca si cum mosii si stramosii nostri, ca si cum Parintii Bisericii, ca si cum Biserica aceasta care dureaza de doua mii de ani a trait pana acum in greseala, si toti cei care au murit in credinta Bisericii si-au pierdut mantuirea. Si, de vreme ce si-au pierdut mantuirea, nu mai au nici o comuniune cu dansii, deci nici o legatura cu trecutul socotit ratacit. Cu prezentul Bisericii stramosesti, nici atata. Ei sunt cei despre care spune Sfantul Pavel: “De omul eretic, dupa o sfatuire sau doua, te fereste” (Tit 3, 10) sau: “Caci va fi o vreme cand oamenii nu vor primi invatatura cea sanatoasa, ci-si vor alege invatatori dupa poftele lor, ca sa le gadile auzul, si-si vor intoarce urechile de la adevar si se vor lua dupa basme” (Iisus Timotei 4, 3-4). Ei vin, bineinteles, in numele lui Hristos, dar “au smerenie prefacuta” (Coloseni 2, 18), “iubire de disputa si slava desarta” (Filipeni 2, 3), “si-l propovaduiesc pe Hristos din pizma (fata de adevaratii credinciosi ai Bisericii) si din iubire de disputa… si nu eu gand curat” (Filipeni 1, 15-16).

Sfantul Pavel ii numeste “frati mincinosi” (Iisus Cor. 11, 26), “avand numai chipul cucerniciei, iar puterea ei tagaduind-o”. Si indeamna iarasi: “De acestia sa te feresti” (Iisus Timotei 3, 5). Sunt intr-adevar cu Scriptura in mana, si asa ii insala pe cei simpli, care nu stiu ca si diavolii ca sa-i insele pe oameni vin tot cu Scriptura. Nu cu Scriptura au incercat sa-L ispiteasca pe Mantuitorul? Sf. Iacov spune limpede ca “si dracii cred si se cutremura” (Iacov 2, 19).

Sfanta Scriptura numai atunci are autoritate, cand e interpretata dupa credinta Bisericii. Cei care o interpreteaza dupa capul lor, si fara sa aiba pregatirea necesara, si fara sa se verifice prin Sfintii Parinti, prin Sinoadele ecumenice si prin intreaga Traditie a Bisericii, sunt dintre cei care “pururea invata si niciodata nu pot sa ajunga la cunostinta adevarului” (Iisus Timotei 3, 7), pentru ca invata de la cine nu trebuie, de la cei care nici ei nu stiu, de la cine stie ce exaltati, fie rataciti, fie vicleni.

Unii dintre cei inselati par ravnitori, fiind oameni de buna-credinta, dar sunt prinsi in mrejele amagirilor. Acestia “chiar de se lupta nu se incununeaza, pentru ca nu se lupta dupa lege” (Iisus Tim. 2, 5). Nici nu se mantuiesc.

Imi dau seama cat de grava si plina de raspundere e aceasta afirmatie, dar nu e a mea. E a Sfantului Pavel. Unii dintre ei, sarmanii, se amagesc cu ravna pe care o pun in observarea regulilor gruparii care i-a ademenit, dar la ce le ajuta, cand Sfantul Pavel spune ca o astfel de ravna “fara pricepere” (Romani 10. 2), nu are nici un ecou la Dumnezeu?

Sunt unii, Martorii lui Iehova, pe care nu-i intereseaza nimic din lume – desi profita de tot ce creeaza oamenii, haine, lumina, materiale etc. – nici din Scriptura, pentru ca nu li se cere decat un lucru: sa faca, toti, cat mai multi prozeliti, adica martori ai lui Iehova. Li se spune ca sunt cu atat mai aproape de imparatie, cu cat au la activ un numar mai mare de convertiti. Parca anume pentru ei ar fi spus Mantuitorul: “Vai voua… ca cutreierati marea si uscatul ca sa faceti un prozelit, si daca il dobanditi il faceti fiu al gheenei indoit ca voi” (Matei 22,15).

Ei bine, multi dintre acestia interpreteaza aceste texte, asupra carora am dorit sa ne oprim, altfel decat trebuie. De pilda, unii, pe baza textului: “Nu va ingrijiti ce veti manca si ce veti bea”, se declara impotriva angajarii crestinilor in viata de toate zilele a societatii in care iraiesc, invocand si motivul ca “nu se poate sluji la doi domni”.

Sa vedem asadar care este adevarata interpretare a acestor texte. Este adevarat ca Mantuitorul spune: “Nu duceti grija, spunand: ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca” (Matei 6, 3), dar prin aceasta nu trebuie sa se inteleaga ca nu trebuie sa muncim, ca sa ne castigam painea de toate zilele. Accentul trebuie sa cada aici pe “nu duceti grija” sau ca in alte editii, “nu va ingrijorati!”. “Nu va ingrijorati”, adica nu va pierdeti speranta, nu va faceti atat de multe griji, faceti-va datoria si, la datoria voastra, va adauga Dumnezeu ceea ce are El de adaugat, ca doar “sunteti impreuna-lucratori cu Dumnezeu” (I Cor. 3, 9). Faceti voi tot ceea ce trebuie de partea voastra, si atunci nu va ingrijorati, caci Dumnezeu, in mod sigur, va face partea Lui. Si Mantuitorul completeaza limpede ceea ce exegetii improvizati nu vad: “caci Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de toate acestea” (Matei 6; 32). Asadar, nu traiti in panica, in alerta, in deznadejde. Pe conlucrarea cu Dumnezeu trebuie sa cada accentul, nu pe faptul ca ar fi aici un indemn la incrucisarea bratelor si la asteptarea manei din cer.

Munca e unul din principiile fundamentale ale invataturii Mantuitorului. Cum s-ar contrazice El acum? In intelepciunea poporului nostru exista o vorba: aduna bani albi pentru zile negre. Dar acestia se aduna prin munca. Si apoi chiar Mantuitorul, n-a spus El: “Vrednic este lucratorul de plata sa”!? (Luca 10, 7). O repeta si Sfantul Pavel (1 Tim. 5, 18) si era lege inca din Vechiul Testament (Num. 18, 31). Sfantul Pavel spune ca si-a castigat painea prin munca, spre a nu fi povara nimanui (Iisus Tes. 3, 8). Si Psalmistul scria: “Iesi-va omul la munca sa si la lucrarea sa pana seara” (Ps. 104, 23). Si din nou Sfantul. Pavel arata ca plugarul trebuie sa munceasca inainte de a strange roadele (Iisus Tim. 2, 6). Si mai departe, ca de obicei, dupa ce expune un fapt particular, trece la generalizare si proclama principiul: “Cine nu vrea sa lucreze, sa nu manance” (Iisus Tes. 3, 10).

Iov se refera si la “muncitorii de ziua” (Iov 7, 1), la saracii care prin munca isi agoniseau cele pentru trai. Si Dumnezeu a lucrat sase zile, iar in a saptea s-a odihnit (Facere 2, 3). Oare n-a spus Mantuitorul cand si-a insusit si El porunca muncii: “Tatal meu pana acum lucreaza, si Eu lucrez”? (Ioan 5, 17). Si nu tot El a spus pilda talantilor, in care se arata ca fiecaruia i se da un talant, sau doi, sau cinci, cu porunca de a-i inmulti? Si cum se pot inmulti? Prin munca.

In “invatatura celor 12 apostoli”, care e din epoca primara a crestinismului, se spune: “Daca cel ce vine la voi este un drumet, ajutati-l cat puteti, dar sa nu ramana la voi decat doua sau trei zile, daca e nevoie. Daca vrea sa se stabileasca la voi ca meserias, sa lucreze si sa ramana, dar daca nu are o meserie, socotiti-va dupa priceperea voastra, ca sa nu traiasca cu voi impreuna un crestin trandav”.

Si atunci cum impacam una cu alta? Cum impacam porunca de a nu strange averi cu aceea de a munci si a inmulti talantii? Intram noi in categoria florilor si a pasarilor? Parca n-am intra. Dar totusi Iisus a dat acest exemplu oamenilor.

Modul cum trebuie sa intelegem aceasta comparatie reiese din modul cum a inteles Mantuitorul cuvintele Sale, atunci cand le-a rostit. E in afara de orice indoiala ca Mantuitorul n-a inteles prin comparatia cu florile si pasarile, ca omul trebuie,sa nu lucreze.

Ca sa pricepem bine lucrul acesta, trebuie sa mergem la radacina invataturii Sale, ceva mai adanc. El a avut in vedere ca fiecare vietate, planta, pasare animal salbatic, domestic sau om, toate tra iesc dupa o randuiala a lor. Precum i s-a randuit fiecaruia. Unele sa-si ia hrana din pamant, precum florile, copacii, cerealele, iarba; altele s-o gaseasca usor, nici avand nevoi prea mari, precum pasarile, desi si ele trebuie s-o caute; altele s-o vaneze, altele, ca animalele domestice, s-o primeasca de la om, dar tot ca rasplata a muncii sau a unui folos pe care il aduc, iar omul trebuie sa si-o agoniseasca singur “Cu osteneala sa te hranesti din pamant in toate zilele vietii tale”, a zis Domnul (Fac. 3, 17), poruncind stramosilor Adam si Eva “sa lucreze pamantul” (Fac. 3, 23). Randuiala sub care a fost pus omul, e aceea de a-si castiga viata prin munca bratelor sale.

Cand Mantuitorul a dat exemplul cu crinii campului si pasarile cerului, a vrut sa spuna ca acestora Dumnezeu le-a pus o anumita randuiala si, iata ca traind dupa randuiala prescrisa lor de Dumnezeu, nu mor de foame. Nu s-a vazut pasare sau animal salbatic care sa moara de foame in vremuri normale. Omului i s-a prescris randuiala de a trai din munca. Deci nici el nu poate muri, daca-si respecta randuiala care i-a fost prescrisa de Dumnezeu. Dumnezeu a randuit sa existe hrana, iar omului i-a randuit s-o caute, s-o pregateasca, s-o scoata din pamant. Florilor, plantelor si copacilor care nu se pot misca, le da Dumnezeu hrana din pamant, din ploaie, din soare si din vant. Animalelor si pasarilor care se pot misca, dar n-au maini ca sa lucreze, nici unelte, le da Dumnezeu hrana de-a gata, dar cu conditia s-o caute, deci sa se osteneasca, iar oamenilor care se si misca, au si maini, le-o da Dumnezeu ca rod al muncii lor.

Asa trebuie inteleasa aceasta invatatura. Cand Mantuitorul se afla in pustie, Satana care il ispitea i-a propus: “De esti Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se faca paini” (Matei 4, 3). Vei fi ascultat. Mantuitorul i-a raspuns: Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care va iesi din gura lui Dumnezeu”. Si acest text e interpretat de unii gresit, in sensul, mai intai ca se poate obtine paine si prin alte mijloace, prin minune, nu neaparat prin munca si, in al doilea rand, ca chiar Iisus a spus ca “nu numai cu paine va trai omul” si ca mai important e “cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu “.

Doua observatii se impun in legatura cu aceasta: mai intai ca propunerea obtinerii painii prin minune venea de la diavol, asa ca lucrul vorbeste prin el insusi; in al doilea rand, se omite din vorbirea Mantuitorului un amanunt. El nu spune ca omul poate trai fata paine, cum interpreteaza unii exegeti de ocazie, ca sa schimbe accentul pe “cuvantul lui Dumnezeu”, pe care pretind ca il propovaduiesc numai ei. Mantuitorul spune: “nu numai cu paine”, ceea ce inseamna ca “si cu paine” Cu cuvantul lui Dumnezeu, dar si cu paine! Cu painea care trebuie muncita! Numai sa nu ramai numai la paine, ci sa te hranesti si cu cuvantul lui Dumnezeu.

Se zice ca intr-o manastire a venit din alta parte un monah foarte evlavios, in cautarea de atmosfera mai monahala decat in manastirea din care a plecat. I-a spus staretului ca el doreste sa traiasca dupa Scripturi, numai cu cuvantul lui Dumnezeu; asa ca sa i se ingaduie linistea cuvenita lecturii si rugaciunii.

In manastiri este o regula: oricine vine este primit si omenit ca oaspete trei zile. Dupa trei zile trebuie sa ia parte la munca impreuna cu obstea monahilor, care traiesc dupa principiul din vechime stabilit, “ora et labora” ” roaga-te si munceste”. Staretul l-a primit pe calugarul nostru, dar dupa trei zile calugarul s-a trezit cu economul manastirii care i-a spus cu binisorul: “Dupa traditia noastra, fii Cuviosia ta bun fi du-te la camp cu fratii si cu calugarii nostri. Acum ai implinit trei zile de cand ai venit, asa cu daca vrei sa mai ramai, asta-i randuiala din vechime”. Calugarul i-a spus cu blandete si evlavie: – “Parinte econoame, am plecat din manastirea cealalta pentru ca eu vreau sa traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu, cu lecturi sfinte si in rugaciune, si acolo nu puteam. Nu ma tulburati. Parintele staret mi-a ingaduit sa tin regula mea”. Economul se sfatuise inainte cu staretul, asa ca, ingaduitor, n-a insistat. “Bine, parinte, stai, citeste si roaga-te”. A venit vremea mesei. S-au dus toti calugarii la masa, au maneai, dar pe el l-au lasat in chilie sa citeasca si sa se roage. Asa s-a petrecut si la masa de seara, pana ce l-a razbit foamea si, suparat, s-a dus la staret spunandu-i: – “Parinte, staret, mi se pare ca Prea Cuviosiile Voastre mancati de doua ori pe zi”. – “Da, mancam”. – “Dar pe mine de ce nu ma cheama trapezarul la masa? Sunt flamand de doua zile”. – “Eu i-am spus sa nu te cheme. Nu mi-ai spus Prea Cuviosia ta ca esti unul dintre aceia care traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu? Eu am inteles: nu esti un pacatos ca noi, care trebuie sa si muncim, ca sa mancam. Ca noi avem nevoie si de mancare. Noi am fost la camp, am muncit, dupa aceea ne-am dus si am mancat din rodul muncii mainilor noastre. Pe Prea Cuviosia Ta. daca traiesti numai cu cuvantul lui Dumnezeu, te-am lasat sa te hranesti cu el!” Isi va fi cerut iertare tanarul monah si va fi mers cu ceilalti la munca! Si apoi si la masa.

Textul biblic asupra caruia ne-am oprit este un indemn la echilibru. Echilibru intre munca si rugaciune. Niciodata una fara cealalta. Spuneam ca acest text face parte din Predica de pe munte, cea mai importanta dintre predicile Mantuitorului.

E de remarcat ca, precum in alte imprejurari, Mantuitorul face si aici o demonstratie logica. Propune mai intai o premiza: E mai importanta viata omului decat hrana si trupul lui e mai important decat haina. Voi va preocupati si va ingrijorati mai mult de hrana si de haine. Cum puteti gandi astfel? Cum va puteti teme ca Dumnezeu care a creat viata si trupurile voastre care, la urma urmei, sunt mai greu de facut, nu va avea grija sa va ajute sa le si intretineti?

Foarte interesant acest procedeu logic care apeleaza la ce este mai important ca valoare si mai greu de realizat, spre a trage concluzia ca de cele mai putin importante se va putea ocupa Dumnezeu cu atat mai mult, si cu mai mare usurinta.

Revenind la premiza: E mai importanta viata decat hrana si trupul decat haina, iata o parabola care ilustreaza acest adevar, in mod convingator. Si mai ilustreaza si faptul ca ne-a fost dat sa traim din munca, nu din experiente care ne desfigureaza fiinta si ne taie aripile zborului catre inaltimi si catre mantuire. E drept si e bine sa sacrificam din noi insine pentru altii, dar nu pentru a ne face viata comoda pe pamant, platind cu viitorul nostru. Parabola e si o lectie impotriva lacomiei care trage la pamant fiinta menita sa zboare in ceruri.

Ciocarlia e o pasare mica, vioaie care zboara in inaltimi si canta frumos. Odata unei ciocarlii i s-a facut foame si foamea, cum se zice, nu asteapta. Da de-a dreptul. Si da orice pentru mancare. Face bine insa numai cand si-o plateste cu munca sau cu moneda castigata cinstit. Esau si-a vandut dreptul de intai nascut pe un blid de linte. N-a fost din partea lui un targ cinstit si onorabil. Ciocarlia flamanda ar fi putut gasi hrana pe camp daca ar fi cautat. Dar vazu un pescar care avea intr-un cos o multime de viermisori. I s-a parul mai comod sa ceara, decat sa caute acolo unde ar fi gasit fara indoiala. “Du-mi si mie doi”, ceru ea. “Iti dau, dar da-mi si tu o pana din aripile tale”. Zambind, ciocarlia ii dadu. I se paru un targ usor, o hrana obtinuta fara efort. Mananca viermisorii si zbura vesela, sfredelind inaltimile. Intalni in inaltimi o alta ciocarlie. Aceasta ii spuse: “Vezi, noi trebuie sa fim cele mai fericite pasari, pentru ca avem aripi puternice, ne ajuta sa zburam in inaltimi, tot mai aproape de Dumnezeul” Ciocarlia noastra nu-i dadu atentie, pentru ca tocmai atunci zari jos, din nou, pescarul cu cosul cu viermisori. Se lasa sageata in jos, isi smulse doua pene si capata patru viermisori, pe care ii manca fericita. Si toi asa schimbul se facu mai multe zile la rand.

Veni iarna, cu frigul. Ciocarlia incerca sa zboare spre sud, in tari mai calde, dar nu mai putu. Isi vandusc puterea pe nimic, pe ceea ce ar fi putut capata prin propria sa munca. A fost victima propriei lacomii, condamnata sa-si traiasca ultimile zile pe pamant, in condtii mizerabile.

Asa patesc si oamenii care isi ruineaza viata, vanzandu-si aripile pentru castiguri de moment. Toi ce e castigat astfel, e o pierdere pentru mai tarziu. Numai ceea ce e castigat prin munca ne apara integritatea, cinstea si viitorul.

Celalalt text: “Nu puteti sluji la doi domni, si lui Dumnezeu si lui mamona”, e de asemenea o premiza logica din ordinea evidentei. Dar trebuie sa limpezim mai intai ce trebuie sa intelegem prin mamona? Fiindca si in aceasta privinta unii vin cu o inter pretare gresita. Ei vor sa inteleaga prin mamona, lumea, sau, mai exact, lumea aceasta, spre deosebire de cealalta. Ei ar vrea sa gaseasca in acest text indreptatirea de a nu recunoaste obligatiile crestinilor fata de lumea aceasta. Dar sa ne aducem aminte cum a reactionat Mantuitorul cand a fost intrebat daca trebuie sa se plateasca impozitele, mai ales ca erau platite unei puteri straine, ocupantilor romani (v. si Rom. 13, 6). A spus: “Dati Cezarului ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Matei 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25). Ba chiar a platit El insusi impozitul, pescuind un ban in pantecele unui peste. in privinta aceasta lucrurile sunt clare.

Dar ce inseamna cuvantai mamona? Mamona este un cuvant aramaic care inseamna “bogatie”, dar si pofta egoista de avere. Deci cand Mantuitorul se refera la mamona spune: Nu puteti sluji intereselor spirituale, daca sunteti orientati in activitatea voastra de egoism, de strangere de bogatii, de interesele voastre exclusiv pamantesti. Daca citim textul din Noul Testament, vom vedea ca Mantuitorul vorbise inainte de aceasta despre bogatii care nu pot intra in imparatia lui Dumnezeu. Spusese ca e mai usor sa treaca o camila prin urechile acului, decat sa intre bogatul in Imparatia lui Dumnezeu. Si tot Mantuitorul spusese, cu cateva versete inainte de acestea cu mamona: “Acolo unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra”. Deci, daca interesul vostru cade pe adunarea de bunuri, mai mult decat aveti nevoie, pe interesele personale, fara sa vedeti si interesele aproapelui, ale vecinului, ale societatii din jurul vostru, inima voastra va fi acolo, si inima voastra nu va mai fi deschisa catre Dumnezeu.
Textul este, prin urmare, un avertisment impotriva egoismului.

E de la sine inteles ca in inima egoistului nu mai este loc pentru nimeni. Este loc numai pentru mamona, caci egoismul il indeparteaza de slujirea lui Dumnezeu si a aproapelui. Goleste locul pentru mamona.

In textele indiene egoismul e numit “ignoranta” (Mahabharata). Nicolae lorga spune ca egoismul inseamna “a face din fiinta ta tendinta sufletului tau” si “a-ti da silinta desperata de a fura o raza ca sa im lumineze si pe altii” (Cugetari). Scriitorul francez I. de la Bruyere descrie astfel pe egoist: “cel ce nu se constrange pentru nimeni, nu plange pe nimeni, nu cunoaste decat nenorocirile sale, nu plange deloc moartea altora, nu se teme decat de a lui, pe care ar rascumpara-o bucuros cu pretul stingerii genului uman ” (Les Caracteres)

Indemnul Mantuitorului insa e sintetizat la urma in cel de-al treilea text, cu privire la care ne-am pus intrebarea cum ar trebui talcuit. Acum il putem intelege usor. “Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte se vor adauga voua”. Se vor adauga, dar nu de la sine. Cautarea imparatiei e prin lucrare, intr-ajutorare, milostenie, iubirea aproapelui, asa incat cautand imparatia asa cum se cuvine, ne ajutam noua insine, si ni se adauga reusita si succesul. imparatia se afla acolo unde i-a lasat loc liber egoismul. Interesul pentru tine sa fie in acelasi timp si interes pentru altii. Toti suntem fiii lui Dumnezeu si fata de fiecare din noi Providenta divina isi indreapta atentia in mod egal. Noi nu avem dreptul sa monopolizam pentru noi insine nici interesul nostru, nici interesul lui Dumnezeu.

Sfantul Clement Romanul invata:
“Ziua si noaptea sa va luptati pentru binele tuturor fratilor… Sa nu va caiti pentru nici o binefacere. Fiti gata pentru tot lucrul bun” (Epistola I Cor. 2). Si Sfantul Bamaba spunea: “Aveti imprejurul vostru oameni carora puteti sa le faceti bine. Nu incetati a-l face” (Epistola, 2).

A ne preocupa si “de celelalte”, nu e interzis. Mantuitorul stabileste doar prioritatile. El zice: “mai intai” imparatia Iui Dumnezeu, dar dupa aceea si “celelalte”, pentru care ne promite si concursul Sau. Iata cum, citite cu atentie, chiar cuvintele aparent grele din Sfanta Scriptura isi lumineaza intelesurile.
Auzind acestea, “sa fim nu numai auzitori, ci si implinitori ai cuvantului” (Iacov 1, 22).”

IPS Antonie Plamadeala

Predica rostita in catedrala din Sibiu in anul 1986.

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii