Părintele Justin Pârvu – “portret de mare duhovnic şi apărător al Ortodoxiei…”

21 Jul 2013 by admin, Comments Off on Părintele Justin Pârvu – “portret de mare duhovnic şi apărător al Ortodoxiei…”

Părintele Constantin Catană, m-rea Văratec: „Pentru Moldova, Părintele Justin Pârvu a rămas portret de mare duhovnic şi apărător al Ortodoxiei”

Părintele Constantin Catană, Mănăstirea Văratec: “Mi-aduc bine aminte, când l-am întâlnit la Mănăstirea Secu, aşa cum am mai spus, era o umbră de om, cu chipul său bizantin, purta în el o remarcabilă dispo­ziţie duhovnicească şi la Sf. Bi­serică, psalmodia împreună cu noi, atât de corect şi stăruitor că­tre Dumnezeu cu rugăciunea şi dăruire de sine. Aveam modelul vieţii lângă noi, împins de vitre­gia vremurilor, la umilinţă. (…)

Astăzi, înţeleg şi mai bine că Părintele Justin de la Sf. M-re Petru Vodă, prin răbdare, a cunoscut cele două suferinţe: una este cea a pro­priei suferinţe, venită din presiunea din exterior, pe motiv de adevăr şi de credinţă, care i-a adus încarcerarea şi cea de a doua suferinţă a fost pentru celălalt, pentru aproapele, ca să-i fie bine şi să ducă viaţa fără de păcat. Dar şi una şi alta au fost bine purtate, chiar dacă trupul i s-a veştejit, sufletul i-a rămas puternic şi curat.

Dacă pentru Ardeal, Părintele Arsenie Boca a rămas „o statornică mângâiere”, pentru Dobrogea, Părintele Arsenie Papacioc a rămas „taina credinţei întru ştiinţă curată”, pentru Moldova, Părintele Justin Pârvu a rămas „portret de mare duhov­nic şi apărător al Ortodoxiei”.” – Integral la Atitudini – Revista Manastirii Petru Voda

 Sursa: Victor Roncea

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii