Maria Diana Popescu: Furt din buzunarul cetăţeanului

29 Jul 2013 by admin, Comments Off on Maria Diana Popescu: Furt din buzunarul cetăţeanului

Hai să vedem prin ce ţări umblă deputaţii şi senatorii noştri, care sînt foloasele deplasărilor în străinătăţuri şi ce notă de plată plăteşte poporul pentru ei. Tot timpul se plîng că nu le ajung banii alocaţi şi cer alte şi alte fonduri de la Guvern, dar nu renunţă la ţările exotice, unde îşi prelungesc durata şederii. În ciuda bugetului „de avarie” pe care l-au invocat în mod repetat, în primele cinci luni ale anului s-au preumblat în afara ţării pe o notă de plată de 540.000 lei (circa 122.000 euro). Dacă o deplasare în Franţa sau Belgia cuprindea două-trei zile, în Maroc, Senegal, Ecuador, se întindea pe zece zile. Cu ce realizări vin ei de acolo? Cu maculatură pentru sertare şi cu suveniruri personale. La urma, urmei, cine să-i verifice la „măsele şi la portofele”? Bine că pentru aceste deplasări scumpe sînt bani, dar ca să facă şi ei ceva bun pentru Ţară, nu sînt! Îl văd, aşa, pe premier tot timpul cu foarfecele în mînă şi mă gîndesc că poate i-o da prin minte să mai reteze nişte bani din diurna de deplasare a demnitarilor, să mai taie din prea desele deplasări, pentru că toacă banii contribuabilului de pomană, pe excursii fără folos pentru naţiune.

În timp ce românul trăieşte de pe o zi pe alta, ei huzuresc cu burţile la soare sau la umbra palmierilor. Nu e criză pentru ei deloc! Nici la Benere nu-i vorbă de criză: profituri de peste două ori mai mari, de la an la an.  Numai la ei împuiază banii. Politicile monetare şi fiscale antinaţionale ale benere au sărăcit poporul. Cum ulciorul nu merge de prea multe ori la apă fără să se crape, iată că setea de bani nemunciţi şi lăcomia fără margini ale bancherilor au adus cele peste 40 de bănci de pe teritoriul Ţării la un pas de faliment. Şi îl merită din plin. Bieţii români, traşi pe sfoară prin contracte frauduloase, abia aşteaptă dispariţia băncilor. Lacheii lui Rothchild şi Rockefeller trebuie trimişi în şomaj şi lăsaţi să rabde de foame, pentru cît i-au jumulit pe români. Sau poate, de mila lor, Guvernul va mai îndatora România, împrumutînd alţi bani de la F.M.I., ca să infuzeze băncile. N-au fost de ajuns banii împrumutaţi pînă acum de la F.M.I.? Tot în bănci s-au dus indirect, prin reducerea provizioanelor de la B.N.R., odată cu intrarea împrumutului în conturile băncii centrale. Nu juraseră bancherii la Viena că nu vor transfera banii astfel cîştigaţi la băncile mamă? Totuşi, bancherii din întreaga lume au perseverat în „inginerii financiare” şi în fărădelegi. Spuneam şi în editorialul de la Agero că, toate guvernele româneşti au primit pe asasinii F.M.I. cu pîine şi cu sare, în timp ce Ungaria închide definitiv porţile acestui organism parazitar. Banca Naţională a Ungariei a cerut lui Lagarde să închidă biroul de la Budapesta, pentru că va returna împrumutul pînă la sfîrşitul anului, înainte de scadenţă. Taman ca Nicolae Ceauşescu… Să vedem ce-o să iasă!

Pentru că tot suntem la capitolul bănci şi hoţii, directorul Băncii Vaticanului, Paolo Cipriani şi adjunctul său, Massimo Tulli, şi-au prezentat demisiile în urma unei anchete a justiţiei italiene. Uite pînă unde a ajuns corupţia! Demisiile au venit în contextul în care monseniorul Nunzio Scarano a fost arestat, alături de un agent secret şi de un broker. Cei trei au fost acuzaţi că intenţionau să transfere 20 de milioane de euro în Italia din Elveţia pentru prietenii monseniorului Scarano. În aceste condiţii, guvernatorul recomandă băncilor din România că „abuzarea clienţilor e un rău necesar supravieţuirii lor”. Clauzele abuzive au devenit, astfel, oficial, piatra de temelie a sistemului bancar românesc, B.N.R. recunoaşte public că este complice furtului din buzunarul cetăţeanului. Deponenţilor ar trebui să li se spulbere încrederea în bănci, conştienţi fiind că băncile abuzează alţi clienţi, pentru a le păstra (în nesiguranţă, oricum) economiile.

Băncile străine care împestriţează peisajul mioritic nu sînt altceva decît un grup infracţional sub umbrela benere, care nu mai reprezintă interesele româneşti. Cu cît benere lungeşte boala cleptomanică a băncilor, cu atît acestea vor avea mai mult de tras. În România, orice credit, inclusiv cel de consum, reprezintă un furt sub pălăria legii, prin care cetăţenii Ţării sînt jefuiţi în scopul îmbogăţirii bancherilor. Cei care contractează un credit sînt obligaţi să restituie de trei ori suma împrumutată. Din cîştigurile ilicite, bancherii-cămătari finanţează reclame pentru prinderea în capcană a altor nevoiaşi. N-avem nevoie în Ţară de 40 de bănci cu mii de filiale ! Bancherii ştiau că va veni criza prefabricată şi că vor transfera efectele ei în spinarea clienţilor. De aceea au venit şi s-au aşezat confortabil, ca ciorile, pe crengile şi la adăpostul benere. Disponibilizările de personal din bănci sînt de ochii lumii, de fapt şi-au transferat slujbaşii în firmele de recuperatori şi de executori – alte căpuşe apărute instant în capitalism, care trăiesc din firmiturile de la masa bancherilor şi din comisioanele stoarse de la clienţii escrocaţi de bănci. Ce-i interesează pe ei drepturile consumatorilor prevăzute în directivele europene şi încălcate, nu numai de către bancheri, ci şi de şeful lor? Într-o ţară cu adevărat democrată poporul l-ar invita să-şi dea demisia. Cum la noi toată lumea se sfieşte să-i spună, în calitate de cetăţean european, care are şi drepturi, nu numai obligaţii, şi nu mai tolerează abuzurile, îl invit să stingă lumina, să închidă uşa pe dinafară şi să predea misiunea unui om competent şi cu dragoste de Ţară. Benere trebuie să menţină echilibrul, nu să favorizeze cămătarii.

Din momentul în care a prezentat public argumentul că bancherii pot fura liniştiţi prin clauze abuzive, ca să nu piardă profitul, Guvernatorul B.N.R. s-a auto-exclus ca profesionist şi şef al instituţiei. Acţiunile sale sînt antiromâneşti. Cum poţi afirma că trebuie să salvezi un sistem rapace în dauna deponenţilor şi împrumutaţilor? Cum poate afirma guvernatorul că „abuzarea clienţilor este un rău necesar?” Încasările băncilor prin fraude nu se iau în calcul? Cine are credite neperformante? Nu cumva „marii oameni de afaceri” şi „investitorii strategici” cu fir direct sau indirect la Guvern? Care nu-şi plătesc nici măcar impozitele la stat? De la „creditul cu buletinul” din 2007 şi pînă azi, cursul valutar a fost dublat. Cum sîntem plătiţi în lei, cine a cîştigat enorm din speculaţii şi din creditele în valută? Împrumutatul sau bancherii? „Unde eşti tu, Tepeş, doamne?” Poate că ar fi bine ca românii să-şi plătească creditele, precum le-a plătit Mihai Viteazul. Să bage niţel spaima în ei. Aşa cum Ţarul Putin a băgat spaima în deviaţii sexuali. După o lege în care termenul „homosexualitate” a fost înlocuit în constituţia Rusiei cu „relaţii sexuale netradiţionale”, votată în unanimitate de Duma de Stat, a promulgat o altă lege care interzice propaganda homosexuală, şi prevede pedepse cu amenzi şi cu închisoarea, lege aplicabilă inclusiv în cazul străinilor. Potrivit unui sondaj recent, 88% dintre ruşii sănătoşi la minte susţin interzicerea „propagandei homosexuale”, iar 54% dintre ei cer pedepsirea homosexualităţii. Aceste legi se înscriu în efortul Kremlinului de a promova valorile tradiţionale ale Rusiei în detrimentul liberalismului occidental deformator, văzut de Moscova drept sursă de infestare şi decădere a tinerilor. „Vrem doar să ne protejăm copiii. Le cerem celorlalte ţări să nu se bage în legile noastre interne” – a declarat Putin!

Maria Diana Popescu

Revista ART – EMIS

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii