“Mihai Rădulescu – Un apostol al scrisului”

13 Aug 2013 by m.gurza, Comments Off on “Mihai Rădulescu – Un apostol al scrisului”

“Întâlnirea cu marele scriitor a fost un eveniment spiritual special în viata mea. L-am vizitat ca însotitor al Pãrintelui Sebastian – îndrumãtorul si povãtuitorul meu iubit, dar si al domnului Mihai, precum aveam sã constat cu aceastã ocazie.
A fost deosebit de emotionant sã asist la revederea dupã aproape cincizeci de ani dintre fostul student si tânãrul cãlugãr de odinoara; in anii ’50, si unul si celalalt – ca multi altii – fusesera arestati fara vina si bãgati în cele mai crunte închisori, în celule reci si întunecate, lipsiti de aer, înfometati si torturati. E greu si de închipuit! Mi-am dat seama de eroismul acestor oameni având ocazia de a sta o noapte numai, într-o celulã din arestul unei Politii în urma unui protest la care am participat. Dumnezeu a fãcut sã ajung acolo, tocmai pentru a vedea concret si a simti pe propria-mi piele o infima parte din conditiile în care au stat ei, Alesii lui Dumnezeu, in inchisorile comuniste.
Atat domnul Mihai Rãdulescu – în volumul „Rugul Aprins – Duhovnicii Ortodoxiei sub lespezi, în gherlele comuniste”, editura Ramida, Buc.1993, apãrutã în douã editii, cat si Parintele Sebastian – într-o carte în curs de aparitie, au adus marturii cutremuratoare despre detentia comunista, dar nici o carte, oricat i-ar fi cuvintele de iscusite, nu poate reda ce au trãit cu adevãrat eroii istorisirilor cuprinse in paginile ei; acele trãiri vor ramane însã înscrise în „Cartea vietii”, pentru totdeauna.
„Biserica si Liturghia se înaltã pe oase de mucenici, nu pe constiinte de crestini compromisi”, scria Pãrintele Ioan Iovan în celebrul sau Memoriu. Datoritã jertfei acestora s-a mai putut pãstra in tara noastra un filon de spiritualitate autenticã.
Dar sã revin la prima întâlnire cu domnul profesor Mihai Radulescu. Pentru Pãrintele Sebastian acesta rãmãsese acelasi Mihãitã, tânãrul pe care-l învãtase a se ruga cu inima si caruia ii predase cu dragoste din Vedeniile Mãicutei Veronica. Dedicatia pe care scriitorul o va inscrie pe prima pagina a cartii de povestiri: „Însemnãri pe Calendarul meu de Radu Gyr”, Fundatia Prof.George Manu, Buc. 2003, ne lamureste pe deplin asupra sentimentelor de recunostinta pe care Mihai Radulescu le nutrea fata de dascalul sau spiritual: „Pãrintelui Sebastian, a cãrui memorie – unde avea înscrise toate Vedeniile si Epistolele Vladimirestilor – mi-a tinut loc de excelentã bibliotecã a duhului” Mihai Rãdulescu, 20.09.2006.
Depanand amintiri din inchisoare, cei doi au evocat cu emotie întâmplarea care avea sa-i apropie si sa-i uneasca pe viata. Erau în Colonia de muncã fortatã Salcia din Insula Mare a Brãilei. Într-o dimineatã, in timp ce se aflau la programul de rugãciune: Pãrintele Sebastian – cãlugãrul de la Mãnãstirea Sihastru, Mihai Rãdulescu – studentul de la filologie din Bucuresti si un alt frate de mãnãstire, vine un activist si îi gãseste pe toti trei rugându-se. A fost adus imediat comandantul si loctiitorul politic. Adresandu-se grupului, acesta îi spune tânãrului student: „Dacã v-ati rugat, v-a dat Dumnezeu pâine? Ia rugati-vã mie, cã eu vã dau!” Dar Mihai ce-i rãspunde, inspirat de Cel cu care încã era în comuniune:
„Domnule comandant, daca Dumnezeu nu dãdea ploaie, nici dv. nu aveati pâine!”
„Bine te-a mai instruit popa ãsta” a ripostat mânios comandantul si ca pedeapsã, le-a ordonat sã se dezbrace, dupã care i-a scos afarã, tinându-i asa pânã spre searã, într-un ger de crãpau pietrele.
Tot timpul cat a durat pedepsirea, cei trei au spus Rugãciunea inimii. Nu numai cã au supravietuit, dar nici mãcar nu au rãcit, asa cum ar fi fost de asteptat. I-au dus apoi la „izolare”, unde au început Acatistul, iar Mihai a învãtat Otpustul, adicã pomenirea Sfintilor.
„A fost o minune a lui Dumnezeu!” au concluzionat acum, peste ani, cei doi fosti tovarasi de suferinta. O minune ce i-a fãcut sã rãmânã unul în inima celuilalt pânã în ultima clipã petrecutã pe acest Pãmânt, unde suntem doar trecatori. Nu avem decat sa privim viata acestor doi oameni, care nu mai sunt in prezent printre noi, pentru a primi raspunsuri la multe dintre nesfarsitele intrebari ale vietii.
Acum când scriu aceste randuri mã bucur enorm cã i-am cunoscut pe Parintele Sebastian si pe domnul profesor Mihai Radulescu si nu am cuvinte pentru a-i elogia îndeajuns, preamãrind astfel Numele lui Dumnezeu.
M-a intristat sa aflu ca în ultima parte a vietii domnul Mihai era foarte bolnav, ajungand sa fie dependent de un aparat ce îi asigura uneori oxigenul de care plãmânii lui aveau nevoie. Si cu toate acestea, in ciuda problemelor de sanatate, scria cu incrancenare, lucrand la mai multe proiecte in acelasi timp. Si-a dorit mult sa ajunga la Corod (Tecuci), acasã la Pãrintele, sã alcãtuiascã o carte – incununare a tuturor celorlalte toate -, despre monahul pe care-l considera drept ctitorul sãu spiritual.
Dar n-a fost sa fie, domnul Mihai nu a mai apucat sa implineasca acest vis. In schimb m-a impulsionat pe mine sã scriu, un fel de binecuvântare de la dumnealui – scriitorul talentat si experimentat. Cãci altfel cum sã reusesc eu, un biet inginer!? Pe mãsurã ce scriam îi dãdeam sã corecteze. Cu mult drag m-a îndrumat si m-a încurajat, spunând cã e bine, cu toate cã nu era întotdeauna. Pãstrez observatiile dumnealui ca un ghid pretios. M-am hotãrât sã continui a scrie pentru cã sunt prea putini cei care vorbesc despre lupta cea bunã împotriva antichristului dusã în perioada comunistã dar si dupã aceea. Da, si dupã aceea, din pãcate!
În septembrie 2006 l-am regãsit pe domnul Mihai la casa terminatã proaspãt, de pe malul lacului Fundeni. Nu mai stiam nimic de dumnealui. Îl cãutasem la vechea locuintã dar nimic. Norocul meu si rugãciunile Pãrintelui au fãcut sã dau de site-ul „Literaturã si detentie” pe Internet. Asa am reinnoit legatura si l-am putut vizita pentru a doua oara, ajungand la noua sa adresa impreuna cu Pãrintele Sebastian. A fost emotionant! Ca si atunci in tinerete, ca detinut in Colonia Salcia, domnul Mihai bolnav fiind, avea mare nevoie de prezenta duhovnicului sãu. Ca si atunci in tinerete, acum, spre sfarsitul vietii, Pãrintele Sebastian i-a simtit suferinta, ca doar s-a rugat pentru el în fiecare zi. În duh i-a fost alãturi tot timpul, dar a venit acum si personal sã-l binecuvânteze.
Si Pãrintele Sebastian avea o suferintã sufleteascã si domnul Mihai s-a hotãrât fãrã sovãire sã-l ajute. A redactat Scrisoarea cãtre Episcopie ce a dus la reconsiderarea Sfintiei Sale.
Ar fi mult mai multe de povestit. Nu am apucat nici pânã astãzi sã ascult înregistrãrile facute atunci ca sã pot scrie si despre frãmântãrile domnului profesor legate de editarea unor cãrti sau despre bucuria publicãrii unor articole în reviste din strãinãtate, caci domnul Mihai continua sa munceasca foarte mult, scriind fara intrerupere. Sigur, era îngrijorat din cauza bolii care se agrava tot mai mult. însã Pãrintele, care tot de inimã suferea, l-a încurajat, iar eu, la randul meu, i-am povestit ca il rugasem pe Parintele Ioan sa se roage pentru sanatatea sa.
Urmãtoarea întâlnire a celor doi a fost si mai profundã. Citind între timp cartile pe care i le adusesem in vizita anterioara – „Fecioara de la Vladimiresti” de Lascarov Moldovanu si „Cãlugãrul alb” de Petre Pandrea – domnul Mihai mi-a sugerat sã scriu un material despre Pãrintele Ioan, pe care l-a si publicat dealtfel pe site-ul dumnealui, la rubrica „Cartea prietenului meu”. Tot domnul profesor m-a indemnat sa scriu despre Maica Teodosia Latcu, poeta de la Vladimiresti, cand – intamplator sau nu – tocmai primisem cateva poezii inedite de-ale sale. Dorind sa stie cat mai mult despre aceasta sfanta maica, m-a impulsionat sa adun materiale de la cei care au cunoscut-o si astfel, nu numai ca am aflat o multime de lucruri uimitoare, dar s-a nascut cea de a doua scriere a mea, gazduita cu aceeasi generozitate pe site-ul Literatura si detentie.
La ultima vizitã ce i-am fãcut-o cu Pãrintele, pot spune ca domnul Mihai îsi simtea sfârsitul. Respira cu ajutorul tubului de oxigen, dar scria în continuare, spre a-si hrãni sufletul. Asa dupã cum spune Sf.Maxim Mãrturisitorul în Capetele Gnostice:
„De vrei sã fii drept cu tine, dã fiecãrei puteri din tine hrana ce i se cuvine: puterii cugetãtoare – citiri si meditatii, puterii iubitoare – rugãciune si multumire lui Dumnezeu iar trupului – cele de trebuintã, cu mãsurã!”

Închei cu cele doua dedicatii scrise pe cãrtile daruite cu ocazia ultimei intalniri („La capãtul iadului. Mãrturii si documente”, Fundatia „Gheorghe Manu”, Buc.2004 si „Bursierul în S.U.A. si alte povestiri”, aceeasi editurã):
„Tânãrului Nelu Baciu, aspirant la cele mai înalte realizãri umane – Biserica si Literatura – cu toatã prietenia lui Mihai Rãdulescu, 20.IX.2006”, si „Prietenului Nelu Baciu, în care regãsesc un frate de credintã si luptã”.
Randurile de mai sus scot in evidenta Reperele de netagaduit sub al caror semn s-a desfasurat viata si creatia lui Mihai Radulescu: Biserica, Literatura, Credinta si Lupta! “

Ioan Baciu

Sursa: Observatorul-Canada

Documente despre scriitorul Mihai Radulescu mai puteti gasi si pe:

Revista Agero Stuttgart – LUCIAN HETCO( http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/IN%20MEMORIAM/In%20memoriam%20Mihai%20Radulrescu.htm)

Alternativa – Canada(“Cartea pe net” – Monica Levinger, Israel  )

http://www.fericiticeiprigoniti.net/teologia-reeducarii

http://www.teologiepentruazi.ro/

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mradul/

etc.

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii