Maria Diana Popescu: “Gândacii uriaşi şi acciza pe nunţi şi cumetrii”

19 Aug 2013 by admin, Comments Off on Maria Diana Popescu: “Gândacii uriaşi şi acciza pe nunţi şi cumetrii”

“Dacă statul va impozita nevestele casnice ale bogătaşilor, ele se transformă automat în active şi pot aduce profit, potrivit formulei: Active = Pasive+Capitalul propriu. Prin definiţie, un activ este o resursă controlată de societate, care aduce beneficii economice acesteia. Activul poate fi ipotecat, gajat, vîndut, donat. Sau, în speţă, pentru neplata impozitului, se pune sechestru pe nevastă. Nu cumva de aceea şi-a lăsat Ileana Cosînzeana cocoşul în ogradă şi-a fugit măre colea? Ca să nu profite statul de pe urma ei. Dacă guvernul propune taxa pe nevasta casnică a celor cu bani, eu plusez şi propun acciza pe amante şi preacurvie, pe nunţile politicienilor, ale bogătaşilor, pe botezurile odraslelor, acestea fiind prilejuri excelente de a da/primi şpagă fără teamă de lege. Fostul tăricean – ministru prim – bietul de el, s-a însurat de cinci ori pînă acum. Dacă ar plăti impozit pe toate cele cinci neveste, ar fi sumă bunicică!

Iaca de ce Fiscul şi îşi face poliţie proprie, cu uniforme, pistoale, spray-uri paralizante şi bastoane cu electroşocuri.  Poate pentru a contrabalansa disponibilizările de la Oltchim, C.F.R.-marfă, Poşta Română şi alte companii electrice şi neelectrice. 2.000 de inspectori anti-fraudă vor primi maşini similare cu cele ale agenţilor şi jandarmilor. Vor avea la dispoziţie 490 de maşini cu sirene şi girofar pentru care vor avea dreptul la 500 de litri de benzina lunar, ceea ce le-ar permite să călătorească aproximativ 7000 de kilometri. Sigur, astea sînt doar mărunţişurile. Chestiunile mai serioase nu ajung pînă la noi. Dar cu „păcătoşii” de poliţişti, neagreaţi de şeful statului, cum rămâne? Nu tu dotare, nu tu parale… Ca pe timpuri: „Şantieru’ Cucu, bani puţini şi mult de lucru!” De-aia au dat cu caschetele de-a dura în faţa Cotrocenilor. Pe noi, ăştia „de rînd” cine ne mai apără de hoţi şi de agresorii de tot felul? O ţară de birouri speciale pentru o mînă de muncitori, cîţi au mai rămas. Mediatori, recuperatori, executori, iaca şi inspectori o grămadă, pe lîngă armatele de funcţionari din administraţii, Guvern şi restul structurilor organizatorice. Cred eu că, special pentru ei, construieşte Ţiriac super-baza „Stejarii Country Club” în Băneasa, în valoare de 82.494.812,75 de lei, d-ăştia noi. Nu-i aşa că pădurea era prea deasă şi era musai să mai tăiem din ea? Alte păduri au fost distruse de gîndacii ăia uriaşi, Haisamm, Seche, Hrebe, care au împărţit frăţeşte buştenii de pe Valea Trotuşului, din Suceava, Neamţ, Bacău, apoi s-au mutat în Covasna şi Harghita, unde i-a ajutat din plin, însuşi Verestoy baci.

Revenind la super-baza din Băneasa şi la viitorii membri, adică mistreţii milionari, ei au nevoi personale ieşite din comun: servicii wellness, relaxare şi sport, fitness, aerobic, piscină, terenuri de squash, terenuri de tenis, paddle, pereţi de căţărare, arte marţiale, gimnastică şi S.P.A. Iată unde se duc banii încasaţi, ca orice bancher „isteţ”, din clauze abuzive, comisioane uriaşe şi penalizări ilegale, percepute clienţilor băncii. În loc să lumineze cîteva sate complet neelectrificate din Ţară, să construiască şcoli, grădiniţe şi case în satele uitate de lume, nu scapă niciun prilej să mai puşte nişte mistreţi, să mai taie nişte copaci. Statul român ar trebui să facă un exerciţiu de normalitate şi să ceară îmbogăţiţilor prin fraudă să direcţioneze plus valoarea spre normalizarea civilizaţiei prin unele sate, unde românii vieţuiesc la fel ca în evul mediu. Fără lumină electrică, se spală în lighean sau în butoi şi au privata în fundul curţii, săpată în pămînt. Un muncitor cinstit abia reuşeşte să-şi întreţină familia şi copiii la şcoală, trăind la limita sărăciei din pricina salariilor mizerabile şi ale serviciilor către populaţie extrem de scumpe, iar bogătaşii strîmbă o dată din nas şi îşi mai fac două trei căsoaie din banii statului. Nici nu-i de mirare de unde au aşa averi! Ajunşi la guvernare, găsesc la discreţie modalităţi ca să-şi bage bani în buzunare.

Un caz recent, Legea nr.96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, potrivit căreia banii de cazare se acordă doar „deputaţilor şi senatorilor care nu au domiciliul în Bucureşti sau judeţul Ilfov”. Cu toate acestea, au fost identificate mai multe cazuri de aleşi ai neamului care, deşi au averi impresionante, case în Capitală, vile pe alte coclauri şi conturi grase, au cerut Parlamentului să le deconteze cazarea. Paradoxal e faptul că tot ei au votat prevederea care le interzice să ceară bani de cazare. Dacă nu ar frauda, cum ar putea să-şi petreacă concediile la Miami-Beach, Bahamas, pe Coasta de Azur, la Monte Carlo, Dubai… Un singur parlamentar, unul măcar, din armata care se roteşte de 23 de ani la putere, n-a demonstrat prin fapte că a intrat în politică să ajute Patria. Toţi, după luat. Dacă tot e vorba de înşelăciuni şi gafe, cîţiva „oficiali” isteţi s-au deplasat pînă, hăt, în Taiwan, deşi România nu are relaţii diplomatice strînse cu această ţară. Şi încă ceva: cît timp se merge la vot doar de dragul de a vota, fără să se penalizeze promisiunile deşarte, aşa vom trăi. Parlamentarii papă numai pe chirie aproape 15 milioane de lei anual, adică peste 3 milioane de euro. Să li se reducă suma la atît cît este necesar, nu cît cer ei. Şi numărul lor să se reducă, pentru că avem cei mai mulţi din lume, raportaţi la numărul de locuitori! Să vedem atunci cîţi mai stau în politică pentru bani puţini. Dacă n-ar mai fi grosul de pus în traistă, credeţi că ar mai rămîne vreun parlamentar sau guvernant de dragul Ţării? Avram Iancu şi-a lăsat toată averea naţiunii române. Paraziţii noştri şi alţi paraziţi străini au luat cît ai zice peşte averea şi palatele naţiunii. Şi parlamentul comunist de pînă în 1989, Marea Adunare Naţională avea foarte mulţi parlamentari, cu deosebirea că se întruneau doar de cîteva ori pe an. În restul timpului, fiecare profesa meseria pentru care îşi primea salariul din care trăia. Capitalismul a făcut din politică o profesie fără limită de vîrstă. Adică pot fura fericiţi pînă cînd moartea îi desparte de putere. Ce-ar fi ca demnitarii să iasă la pensie potrivit Codului Muncii, tot la 65 de ani, ca restul lumii? Domnule preşedinte, domnule premier, ia, hai, operaţi acest amendament!

Aruncîndu-mi ochii prin punctele fierbinţi ale globului, am văzut cum Obama şi-a luat jucăriile şi s-a bosumflat pînă prin 2017 pe Rusia, după ce Putin l-a lăsat să se umilească cu tot felul de cereri prin care dorea predarea lui Snowden (un fel de Pacepa – Made în U.S.A.). Mînios că Putin a acordat azil fostului consultant american Edward Snowden, Obama a anulat întîlnirea cu Ţarul, programată în septembrie. Statele Unite ţin, ca întotdeauna, nasul pe sus şi „nu doresc să coopereze cu Rusia pe picior de egalitate”, a afirmat Iuri Ushakov, consilierul diplomatic al Kremlinului.”

 

Maria Diana Popescu  

Sursa: Revista ART – EMIS

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii