Maica Crinilor (Pieta): Zorica Lațcu
Maica Crinilor (Pieta)
Tu stai învăluită în lunga ta tăcere
În poală porți pe Fiul-mănunchi de crini zdrobiți
El poartă-n cap cunună din spinii cei slăviți
Și peste Fiul curge în val a ta durere.
Ce taină spui prin lacrimi mănunchiului de crini
Doar mâna Ta grăiește cu rănile din palmă,
Și mai grăiește fruntea cea netedă și calmă
Pe care stă înfiptă cununa Lui de spini.
Ființa ta întreagă grăiește către Dânsul:
Și eu am fost pe Cruce cu Tine, Fiul meu.
Și coasta mea-i străpunsă cu fierul lăncii greu
Și fața mea-i uscată de mult ce-a ars-o plânsul.
Și port și eu pe frunte cunună ca și-a Ta
Și din burete iată și eu am supt oțetul
Și mi s-a scurs și mie viața pe încetul
Ca lumii întregi viață cu Tine să pot da.
Și crinul meu cel dulce, căzut în sfâșiere,
Și eu, gustat-am, iată, paharul cu amar,
Și acum îmi dă, Stăpâne, și negrăitul dar
Să ajung să văd în față Slăvita Înviere.
Și-așa cum stai grăind cu crinii tăi
Parcă mireasma lor sorbind-o toată
Te pleci spre poala ta înmiresmată
Tu însăți, ca un crin înalt din văi.
Și-mi vine-așa să-mi plec genunchiu-n taină
Cu mintea uluită de copil
Și-apropiindu-mă cu pas umil
Să-ți sorb miresmele de crin din haină.
Zorica Lațcu
