Sandu Cătinean: Plânsul toamnei
Plânsul toamnei
Plânsul toamnei, ce tristeţe
Nori năuci agită câmpul
Stropi de ploaie dau bineţe
Sărutând în fugă timpul
Lacrimi reci adulmecând
Din văzduh năluci ciudate
Frunze moarte adumbrind
Umbra unor flori pudrate
Plânsul toamnei mă-nfioară
Ramuri goale tremurând
Din tării dureri coboară
Peste vis adulmecând
Plânsul toamnei, ce candoare
Smulge poala timpului
Sorb luminile din soare
Puritatea gândului…
Umbrele mai des coboară
Valuri reci de ceţuri dese
Întunericul măsoară
Îndoielnicul ce-l ţese…
Toamna tot mai tare plânge
Moartea care-o răspândeşte
Prin păduri culori de sânge
Întunericul sporeşte…
Eu ascult cum plânge toamna
Şi-mi perind tăcerile
Ah, cum mă-ntristează Doamna !
De-mi trosnesc durerile…
Sandu Cătinean din Bonţida
