“Rugăciune către Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”

7 Nov 2013 by admin, Comments Off on “Rugăciune către Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”

“O, Sfinţilor Arhangheli Mihaile şi Gavriile, cei ce sunteţi nebiruiţi apărători creştinilor, cu zidurile rugăciunilor voastre oprind toate loviturile vrăjmaşilor noştri nevăzuţi, daţi-ne nouă mână de ajutor ca să ne ridicăm din groapa patimilor.

Ca unii ce vă îndulciţi neîncetat de vederea feţei dumnezeieşti şi pururea înconjuraţi pământul, ca să pliniţi voile Stăpânului, nu ne treceţi cu vederea nici pe noi cei ce am alunecat prin păcat şi cerem prin voi să ni se dea mare milă, ca să biruim toate necazurile acestei vieţi.

Cei ce aduceţi neîncetat tămâia laudelor îngereşti Celui Ce este Mireasma Raiului faceţi pomenire şi de noi, cei ce nu mai avrem îndrăzneală a ne ruga Ziditorului pentru mulţimea păcatelor noastre.

Ca cei ce staţi înaintea Domnului, gata spre auzirea dumnezeieştilor cuvinte ale voii Sale, plecaţi urechea şi auziţi şi suspinurile inimilor noastre, a celor ce suntem cuprinşi de legăturile durerii. Ca nişte milostivi slujitori ai Celui Milostiv mijlociţi pentru noi mântuirea sufletelor şi împărtăşirea din izvorul dumnezeieştilor daruri.

Stingeţi săgeţile ispitelor celor pornite asupra noastră şi sub acoperământul păcii ne primiţi pe noi, cei tulburaţi de viforul necazurilor.

Sub aripile rugăciunilor voastre ne ocrotiţi pe noi, cei ce alergăm la mijlocirea voastră şi îndreptaţi paşii gândurilor noastre pe căile înţelepciunii, ca împreună cu voi să aducem Treimii Celei de viaţă Făcătoare cântarea cea întreit sfântă ca pe o jertfă a nimicniciei noastre. Mijlociţi pentru noi adăpare din izvoarele pocăinţei şi din râurile gândurilor smerite, ca trecând fără tulburare marea acestei vieţi să aducem Ziditorului laudă, iar voi mulţumirea cuvenită: Slavă Ţie, Stăpâne Preasfinte, Cel Ce ne trimiţi nouă ocrotitori pe îngerii Tăi, ca să stârpească neghinele patimilor şi să sădească în inimile noastre florile gândurilor luminate ! Amin! “

Sursa: Intru vesnica pomenire a Parintelui Iustin Parvu.

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii