Vavila Popovici: Banii și viața

11 Dec 2013 by admin, Comments Off on Vavila Popovici: Banii și viața

Banii si viata-255x169[1]„Dacă banul pentru dumneavoastră este speranţa de independenţă, nu va fi niciodată el. Singura siguranţă pe care un om o va avea în această lume este o rezervă de cunoştinţe, experienţa şi capacitatea.”

Henry Ford

Cu mii de ani în urmă, în așa numită Epoca de piatră, strămoşii noştri europeni trăiau din vânat sau lucrau pământul. Metalele încă nu fuseseră descoperite, prin urmare, oamenii lucrau folosind unelte de piatră, de unde și-a luat denumirea epoca respectivă. Femeile şi bărbaţii din acea Epocă nu aveau bancnotele şi monedele pe care le utilizăm noi în prezent, dar făceau schimb de bunuri de valoare între ei, schimb care purta numele de troc. Când oamenii au învăţat să prelucreze metalele, schimburile au devenit mai uşoare, întrucât metalele, precum aurul, argintul, cositorul şi fierul, reprezentau o valoare pentru toată lumea. Schimbai ceva pentru o anumită cantitate de metal, iar ulterior, puteai să folosești părți din metal pentru a-ți plăti dările. Era o posibilitate de schimb, de măsură a valorii.

   Primele monede, convenabile prin faptul că puteau fi repede manevrate – numărare în loc de cântărire –, au apărut în Asia Mică, în sec. VII î. H., dintr-un aliaj de aur și argint, iar Grecii antici au preluat rapid conceptul și au început să fabrice monede de argint şi de bronz, mai târziu numai din metale prețioase argint și aur, ele prezentând încredere şi devenind un „mijloc de schimb” eficient. Se foloseau totuși și metale neprețioase, cuprul și aliajele sale (cuprul cu staniu denumit bronz și cupru cu zincul denumit alamă), care aveau o valoare mai mică, necesară tranzacțiilor comerciale zilnice. Banii, deci au apărut ca o necesitate a practicării comerțului, ei reprezentând valoarea muncii.

   Cuvântul „monedă” provine de la primul loc unde se producea fabricarea lor în Roma Antică, numit „Templul Iunonei Moneta”. Mai târziu s-au deschis și alte monetării şi monedele romane au fost acceptate pentru schimburi în toată Europa, din Insulele Britanice până în Turcia. Când Imperiul Roman a început să se destrame și au apărut naţiunile în Europa, fiecare ţară a preluat și menţinut controlul asupra propriului sistem monetar.

  Până nu demult banii existau exclusiv sub forma monedelor – bani metalici –, o monedă conţinând o cantitate exactă de metal, precum aur sau argint, cu valoare cunoscută. Pe măsură ce comerţul s-a intensificat și era nevoie de tot mai mulţi bani ca mediu de schimb, băncile şi guvernele au început să emită bancnote – bani de hârtie – cu valoare nominală mai mare. Bancnotele nu conţin valoarea pe care o reprezintă, dar, emitentul unei bancnote garantează valoarea acesteia.

   De fapt banii în sine sunt aproape nimic, o hârtie inscripţionată dar care reprezintă un acord de încredere între stat şi cetăţenii lui, între agenţii economici externi şi cei interni, între ţările care colaborează economic la toate nivelurile, iar statul garantează bancnotele ca fiind purtătoare ale muncii pe întreg teritoriul ţării şi nu numai. Banii folosiţi în comerţ au o valoare clară, recunoscută de toată lumea, sau mai bine spus: „Banul vorbeşte în limba înţeleasă de toate naţiunile”.

   Aceasta fiind pe scurt istoria banilor, să vedem ce a ajuns să reprezinte banii în zilele noastre. Și fiindcă ne găsim în pragul Sărbătorilor Crăciunului și Anului Nou, ne dăm seama, mai bine ca oricând, că fără bani nu se poate trăi, nu se poate intra și ieși din această perioadă. Dacă pofta sexuală și cea a mâncării este intermitentă, pofta banului a devenit permanentă. Trăim într-o societate unde banii sunt la mare valoare, de fapt trăim într-o lume unde banii dau valoarea oricărui lucru. În societatea noastră pluteşte ideea că banii deschid orice uşă şi pot cumpăra totul, că banul ar fi un pașaport pentru lumea bunăstării și a fericirii. Iubirea de bani a luat amploare, a devenit „drogul” societății în care trăim și nu ne dăm seama că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor.

  Vedem cu ochii noștri și auzim cu urechile noastre atâtea cazuri în care banii nu aduc fericirea. Unii se exprimă cinic: „Banii n-aduc fericirea, ci numărul lor!” Cineva chiar a glumit pe socoteala acestei maxime, dându-și cu părerea: „Cine a spus că banii nu aduc fericirea înseamnă că nu a ştiut unde să meargă să facă cumpărături!?”

   Sigur că se poate glosa îndelung pe tema banilor care pot dezvolta pe lângă rarele calități întâlnite la oameni – de recompensă dreaptă pentru o muncă depusă, de cadouri pentru membrii familiei sau pentru prieteni la anumite ocazii, diferite acte de caritate – și cele mai urâte trăsături ale caracterului precum lăcomia, egoismul, parvenitismul, înșelăciunea, minciuna, furtul etc. Cu banii obținuți prin efort și muncă poți să-ți cumperi o casă, dar nu poți să-ți faci cu ei un cămin fericit, poți să-ți cumperi o mașină pentru a fi de folos timpului tău, dar nu poți avea siguranța vieții cu ea, poți să-ți cumperi medicamentele cele mai scumpe, dar nu și sănătatea, poți cumpăra haine scumpe, mobilă frumoasă, dar nu poți împodobi casa sufletului, poți aduce la masa ta sute de oameni, dar nu și prietenii adevărați, poți să faci tranzacții cu oameni, dar nu poți avea totodată respectul și mulțumirea lor, ș. a. m. d. Se întâmplă foarte des ca omul cu bani mulți să nu mai gândească normal, gândirea să-i fie pervertită și în acest caz, după spusele lui R. W. Emerson, omul „este mai atent la banii lui decât la principiile sale”; conștiința este învăluită și acel „tribunal al omului” de care vorbea Kant, cu adevărat omul nu-l mai simte.

   Și totuși astăzi, oamenii consideră că banii sunt foarte importanți! Încetul cu încetul s-a împământenit ideea că „banul, pilele și relațiile” te fac om, îți asigură succesul în viață, te fac fericit și politicienii de vârf cultivă, pe ascuns de cele mai multe ori, acest mijloc de îmbogățire. Aproape nimeni nu mai face nici un gest – intervenție (pilă) – fără să fie răsplătit cu bani, ceea ce nu corespunde cu firea românului – miloasă, ajutătoare, generoasă, corectă. Și în lipsa unor legi clare și morale care să pună stavilă acestui comportament, s-a ajuns la fenomenul corupției – abatere de la moralitate, de la cinste, la depravarea propriului eu. S-a ivit un apetit deosebit pentru a da și a lua, așa zisa șpagă. Fenomenul corupției avea și are și astăzi multe aspecte, de la „banii în plic”, trafic de influență, primirea de bunuri necuvenite, la devalizarea de bănci şi comisioane tulburătoare. El se întâlnește la multe niveluri și ceea ce este revoltător, este „acoperirea” furtului; cei corupți se acoperă unii pe alții, conducătorii ascund „petele negre” ale societății și inegalitățile grave ivite prin fenomenul corupției. Ori, în democrație așa ceva nu este permis, conducerea politică din democrație trebuie să respecte anumite reguli și principii de bază sănătoase ale societății, cerințele morale adresându-se „tuturor oamenilor, în orice moment și în orice condiții” ale vieții.

   Unii spun pe drept că degeaba ai bani dacă nu ai şi relaţii, fiindcă atunci nu prea știi sau nu prea poți să faci ceva cu ei. De multe ori ca să rezolvi o problemă nu-ţi sunt de ajuns banii, ci ai nevoie de o persoană sau de un grup de persoane cu putere de decizie care te-ar putea ajuta. Şi când zic asta nu mă gândesc la a face ceva ilegal sau la afaceri urâte, ci mă gândesc la lucruri simple care se pot ivi în viața oricui. Contează însă legalitatea și felul relațiilor. Când se plănuiesc afacerile urâte, acestea adună oamenii de calitate sufletească inferioară, se formează acele așa zise „clanuri” (părți mici ale societății uniți de interese comune), sau organizații criminale cu activitate infracțională, în scopul obținerii de venituri ilicite și care distrug valoarea societății construită cu mari eforturi. O metodă practicată intens în zilele noastre este împrumutul sumelor mari de bani care creează adevărate „imperii” ale datoriilor și al numărului de datornici. Oamenii harnici care recurg la împrumuturi (e dreptul lor!), prin muncă reușesc să se achite onorabil de datorii, oamenii profitori, leneși și păgubitori, dezechilibrează societatea prin aceste datorii, prin nemuncă și necinste. Repercusiunile sunt de ordin economic și politic ale țării respective.

   Toţi se gândesc la bani și la bunurile materiale, aleargă să obțină bani și să aibă cât mai multe bunuri. Este normal să muncești, este normal să vrei să câștigi bani, este normal să nu dorești a fi sărac, ci bogat, dar este cu totul altceva să ajungi să fii sclavul banului și el să fie stăpânul tău. Biblia ne învață că „nu este greşit să fii bogat, dar este greşit să iubeşti banii”, adică să fii împătimit de ei, căci drumul Răului pe cât este de atrăgător, pe atât este de amăgitor și distrugător! Goana după îmbogățire este într-atât de seducătoare, încât noblețea și omenia dispar. Confucius care a trăit într-o perioadă când țara sa se afla într-o stare de declin social și moral, spunea: ,,Virtutea omeniei este mai folositoare oamenilor decât apa și focul; am văzut oameni care au murit pentru că au pășit în apă și în foc; însă nu am văzut niciodată murind pentru că au pășit pe calea omeniei”.

  Uităm că nu luăm cu noi la plecare, nici banii, nici bunurile dobândite cu ei și o dată plecați, nu ne mai întoarcem la ele. Ce frumos ne grăiește Biblia!: „Nu vă strângeți comori pe pământ unde le mănâncă moliile și rugina, și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina, și unde hoții nu le sapă și nici nu le fură…” (Matei cap.6,19-21).

   Nu atât banii sunt problema, ci relaţia defectuoasă din viața noastră cu legile morale, cu Divinitatea, spre a înțelege bine rostul banilor, rostul vieții și a nu uita de comorile necesare sufletului nostru, pentru ca viața noastră să aibă valoare, prin acțiunile, faptele din timpul dăruit fiecăruia.

   Să ne amintim de frumoasa imagine invocată de Immanuel Kant: „cerul înstelat” – creația lui Dumnezeu (perfecțiunea) – și „legea morală” – conținutul sublim al creației – care definesc, adică ar trebui să definească, frumusețea vieții noastre.

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Convorbiri – Vavila Popovici

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii