Sandu Cătinean: Versuri
Amurgul
Amurgul curge sângeriu
Pe dealuri se strecoară umbre
E întuneric şi pustiu
Iar visele sunt tot mai sumbre
Doar Ana mai oftează stins
Cu ochii pironiţi pe ape
Iar Ion cu fluierul de gât
Se dă de Ana mai aproape…
„Ioane, trestiile-s moi
Şi se afundă-adânc în ape
Noi, cred c-om piere amândoi
Şi în curând or să ne-ngroape”…
„Ană, Ană, vântul suflă
Şi mă-ngroapă sub ninsori
Nu pleca de lângă mine
Nu vreau Ană ca să mori”…
„Ah, Ioane cum se scutur
Florile de pe salcâm
Cum se-ntunecă pământul
Doamne Ioane, ce de chin”…
„Ană, Ană viaţa noastră…
S-a topit prin văi cu soare Doamne,
Ană cum ard norii
Doamne şi ce rău mă doare”…
„Ioane, scumpul meu bărbat
Cum miroase a furtună
Au plecat cu toţi din sat
Ţine-mă mai strâns de mână”…
Şi prin albia de veacuri
Someş curge trist şi gol
Nu-s copii să râdă-n soare
Nici vreun fâlfâit de stol…
Au pierit cu toţi prin lume
Şi s-au risipit ca fumul
Au rămas doar pietre goale
Dealuri reci, şi-n coastă drumul…
„Ioane-aş vrea să spun o rugă”
Şi prin nori se aude-un tunet
„Doamne, ţine-ne-mpreună !
” Strigă Ana…cu un urlet…
Sandu Cătinean din Bonţida
Ioane…
Ioane vezi de-adapă vaca
Că apar iar norii reci
Vezi Ioane să dai apa
Că noi om pieri pe veci
Ioane ! vântul iar răstoarnă
Buruieni din negrul drum
Zilele se zbat grăbite
Şi-a pieri tot ce e-acum
Vaci şi câmpuri înflorate
N-or mai fi prin văi domoale
Ioane ! noi vom fi morminte
Când v-or fi nisipuri goale
Doine câmpuri doruri hore
În miresme de uitări
S-or zdrobi de obiceiuri
Ce ne vin din depărtări
Ioane mână mai cu milă
Oile prin vadul cald
Vezi Ioane cum vin norii
Doamne ce cumplit mă ard…
Păsări negre hrăpăreţe
Se rotesc în valea-albastră
Ioane simt cum toate-a noastre
N-or rămâne-n urma noastră…
Lumi străine reci şi fade
S-or lăţi pe la nucet
Vezi Ioane cum dai apa
Mângâie izvoru-ncet…
Nu-l mai supăra Ioane
Vezi cum dragul greu suspină
Pune apa mai cu milă
S-aibă parte de hodină…
Ce-i frumos în lume Ioane
Ce dureri dor mai cumplit
Ce vor fi copiii noştri
Fără hore fără cânt …
Nori sălbateci zburdă-n ceruri
Vânturi sure suflă negru
Florile se-ascund speriate
In curând dispare codru…
Peste câmp scaieţi deşertici
Se gonesc în dimineţuri
Lumea-aceasta cu flori mândre
Moare-ncet topită-n ceţuri…
Ioane ţine-mă de mână
Hai sa ne-nchinăm tăcuţi
Vino Ioane sa bem apa
Vacilor ce pier în munţi…
Ţine-mă mai strâns de mână
Hai ! zâmbeşte-mi înc-o dată
Ioane…când vom fi cenuşă
Vom mai fi noi laolalta ?…
Sandu Cătinean – din Bonțida –
