“Pastorala Preasfințitului Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului la praznicul Naşterii Domnului din anul 2013”
† LUCIAN,
DIN MILA LUI DUMNEZEU EPISCOP AL CARANSEBEŞULUI
Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini, binecuvântare, bucurie şi pace de la Dumnezeu Cel în Treime lăudat: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh
„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc, că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci.” (Condacul Naşterii Domnului)
Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,
,,Am început cuvântul acestei scrisori pastorale cu inegalabilul condac al Praznicului Naşterii Domnului, compus de Sfântul Roman Melodul în chip minunat, cu binecuvântarea şi cu ajutorul Fecioarei însăși.[1]
Naşterea Domnului Hristos din Preacurata Fecioară Maria este cel mai important eveniment care s-a petrecut în istoria neamului omenesc după crearea lumii şi căderea oamenilor în păcat. Venirea în lume a Pruncului Mesia, Dumnezeu desăvârşit care se face om desăvârşit, este consemnată de Sfântul Ioan Damaschin ca „cea mai mare noutate din toate noutăţile, singurul lucru nou sub soare, prin care se arată puterea infinită a lui Dumnezeu, căci ce poate fi mai mare ca Dumnezeu să se facă om?”[2]
De aceea, Naşterea Domnului a devenit evenimentul care a împărţit timpurile şi a centrat istoria omenirii, iar Sfinţii Părinţi au numit-o maica tuturor sărbătorilor. Crăciunul împlineşte şi desăvârşeşte Bunavestire şi este prilej pentru celelalte praznice împărăteşti. Fără Naşterea din Maica Fecioară nu ar fi existat nici Boboteaza, nici Patimile, nici Răstignirea, dar nici Învierea şi Înălţarea lui Hristos la cer, cu alte cuvinte nu ar fi existat mântuire. Toate praznicele stau într-o legătură tainică, pe care o trăim şi noi în mod permanent prin Sfânta Liturghie.
Dreptmăritori creştini şi creştine,
Mari şi minunate sunt întâmplările ce au însoţit Naşterea Domnului şi toate o au în centru pe Maica Domnului nostru Iisus Hristos. A doua zi de Crăciun preacinstim Soborul Preasfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cea care a prilejuit Praznicul de faţă prin evlavia şi ascultarea ei.
Importanţa Maicii Domnului pentru mântuirea noastră este profeţită neamurilor încă din primele cărţi ale Vechiului Testament. În Cartea Facerii Dumnezeu ne revelează mântuirea prin femeie şi făgăduinţa izbânzii asupra diavolului ispititor, metamorfozat în şarpe: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facere 3, 15). În viziunea patriarhului Iacob, Maica Domnului se aseamănă cu o scară rezemată de marginea cerului, prin care cerul se coboară pe pământ şi pământenii se urcă la ceruri: „Şi a visat (Iacov) că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea. Apoi S-a arătat Domnul în capul scării… şi, spăimântându-se Iacov, a zis: «Cât de înfricoşător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!»” (Facere 28, 12-13 şi 17). Deci, Fecioara Maria, Maica Domnului, avea să unească cerul cu pământul, fiindcă Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc din ea, coborându-se la noi. Profetul Isaia, evanghelistul Vechiului Testament, a prezis că o Fecioară îl va naşte pe Mântuitorul Hristos în chip minunat, acesta fiind semnul de izbăvire a lumii: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel“ (Isaia 7, 14). Un alt mare prooroc, Iezechiel, a vestit despre Maica Domnului şi despre naşterea ei minunată, spunând: „Şi mi-a zis Domnul: Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă“ (Iezechiel 44, 2). Proorocul Ieremia şi-a închipuit tot Israelul ca pe o fecioară care se întoarce la Domnul şi Stăpânul ei pentru ascultare, ca să devină „Locaş al dreptăţii şi munte sfânt“, binecuvântat de Dumnezeu (Ieremia 31, 21-23); iar psalmistul David o descrie pe Sfânta Maică Fecioară ca pe o Împărăteasă ce stă de-a dreapta lui Dumnezeu: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumusețată“ (Psalm 44, 11).
Părinţii Bisericii au reliefat în multe din scrierile lor importanţa Maicii lui Dumnezeu în iconomia sărbătorii Naşterii Domnului. Sf. Andrei Criteanul este cel care a evidenţiat în imnurile sale rolul central pe care-l ocupă Maica Domnului la această sărbătoare: „Să dăm Fecioarei titlurile ei de laudă. Să aducem ca daruri reginei neamului nostru omenesc şi ca miruri de mare preţ profeţiile proorocilor. Să i ne adresăm împreună cu Gavriil. Să zicem aceleia, care a dat naştere bucuriei: «Bucură-te, ceea ce eşti cu dar dăruită»; «Bucură-te, cea plină de strălucire, prin care întunericul a fost alungat şi prin care lumina a fost adusă». «Bucură-te cea cu dar dăruită, prin care legea a încetat şi harul a luminat»”.[3]
Acelaşi Sfânt Andrei Criteanul mai spune: „Despre tine, o, Marie, toţi cei insuflaţi de Duhul cântă. Nicăieri nu te poţi uita în Sfânta Scriptură fără să găseşti vreo trimitere la fecioara. Bucură-te Mijlocitoare a Legii şi a harului, pecete a Vechiului şi Noului Testament, cu adevărat împlinitoare a tuturor profeţiilor, a adevărului Scripturilor însuflate de Dumnezeu, ceea ce eşti carte vie şi preacurată a lui Dumnezeu-Cuvântul, în care, fără de glas sau scriere, El se citeşte în fiecare zi.”[4]
Prin naşterea lui Hristos, Fecioara Maria a fost înălţată nu numai pe culmea umanităţii, ci şi a cetelor îngereşti, adică a întregii creaţii. Sfântul Teofan al Niceei afirmă şi el în acest sens: „Cum nu s-ar numi mai presus de toţi îngerii cea lăudată de noi ca podoaba îngerilor…, cea care a adus zidirii întregi nu doar cuvinte şi vreun sfat dumnezeiesc, cum au adus îngerii şi proorocii, ci pe Însuşi Cuvântul ipostatic Cel unic şi Unul-Născut al lui Dumnezeu, Care rămâne în veci…” [5], iar Sfântul Grigorie Palama crede că: „Toată Scriptura cea insuflată de Dumnezeu a fost scrisă pentru Fecioara, care L-a adus pe lume pe Dumnezeu cel întrupat”.[6]
Iubiţi închinători ai Pruncului Mesia,
Icoana Naşterii Domnului este un alt reper pe care trebuie să-l avem atunci când vorbim despre Maica Vieţii. În toate variantele iconografice, scena Naşterii Domnului o are în centru pe Fecioara Maică, alături de Iisus înfăşat, celelalte personaje fiind reprezentate discret. Îngerii, Dreptul Iosif, păstorii şi magii sunt şi ei prezenţi la locul Naşterii doar ca vestitori, martori sau închinători ai Pruncului divin şi ai Macii Sale.
Prin evenimentul întrupării şi Naşterii Domnului, Fecioara Maria devine Maica lui Dumnezeu şi element indispensabil al mântuirii noastre. Naşterea feciorelnică devine o taină a cerului şi a pământului, depăşind condiţia umană unde fecioria exclude naşterea. Maica Domnului e şi fecioară şi mamă în mod desăvârşit. Această situaţie excepţională între femei e datorată Pruncului nou născut, care e Fiul lui Dumnezeu.[7]Maica Domnului se defineşte prin Hristos-Dumnezeu, pe care l-a născut cu trup omenesc şi, de aceea, puţine sunt icoanele care o înfăţişează pe Maica Sfântă fără Pruncul Dumnezeiesc purtat în braţe.
În chip teologic, importanţa Maicii Sfinte în actul Naşterii Domnului este arătată şi din întâlnirea Fiului lui Dumnezeu cu umanitatea. Hristos primeşte şi îşi asumă firea omenească din Fecioara Maria. În această legătură rezidă şi suprema iubire dintre Maică şi Fiu,[8]precum şi cinstirea pe care oamenii o datorează în chip cu totul deosebit Născătoarei de Dumnezeu.
Textele liturgice ale sărbătorii sunt şi ele grăitoare în acest sens: „Toiag din rădăcina lui Iesei şi floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Cel lăudat din muntele cel cu umbra deasă. Venit-ai întrupându-Te din cea neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu. Slavă puterii Tale, Doamne!… Din pântece pe Iona, ca pe un prunc, l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit. Iar Cuvântul în Fecioară sălăşluindu-Se şi trup luând, a ieşit lăsând-o nestricată; că Cel ce n-a pătimit stricăciune, pe ceea ce L-a născut a păzit-o nevătămată.” [9]
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Modelul pe care îl oferă lumii Maica lui Dumnezeu este modelul rugăciunii, al ascultării şi al jertfelniciei. Cu aceste calităţi, Fecioara Maria s-a învrednicit a fi „chivot al lui Dumnezeu” şi „locaşul sfânt al Domnului”, aşa cum este numită adesea în textele bisericeşti. Ea a devenit şi model de vieţuire pentru toate mamele creştine, dovedind că naşterea de prunci este binecuvântată de Dumnezeu.
Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare şi Sfânt, prin viaţa şi petrecerea ei, a urmat Maicii Domnului. Prin rugăciune, a fost luminată de Dumnezeu şi a crescut un fiu care a schimbat cursul lumii, arătând omenirii rostul şi importanţa mântuirii în Hristos. Sfântul Împărat Constantin, influenţat de educaţia pe care i-a oferit-o mama sa, a devenit eliberatorul creştinismului şi primul său legiuitor civil. Sfânta Elena a dublat faptele fiului său prin organizarea operelor de binefacere şi prin ridicarea şi împodobirea de biserici creștine.[10]
Una din bisericile ctitorite de aceşti sfinţi împăraţi, numiţi, pentru faptele lor, „cei întocmai cu apostolii”, a fost şi Biserica Naşterii din Betleem, biserică ce preamăreşte Naşterea Domnului din Fecioara Maria.
Urmând Maicii Preacurate, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, pe care i-am prăznuit anul acesta pe întreg cuprinsul Patriarhiei Române, au fost izvoare de roade duhovniceşti, spre lauda lui Dumnezeu. Pentru noi, creştinii, Sfinţii Împăraţi sunt descoperitorii Naşterii Domnului şi a întregii sale activităţi mântuitoare, dar şi exemple de vieţuire după modelul Maicii Domnului.
La acest mare praznic al creştinătăţii, să-L rugăm pe Dumnezeul nostru Cel întrupat, ca pentru rugăciunile Maicii Sale să ne învrednicească pe toţi de o viaţă aleasă şi sfântă. Bucuraţi-vă de aceste sărbători ale Naşterii lui Hristos şi împreună să o preacinstim pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii. AMIN! “
Al vostru al tuturor de tot binele doritor,
† LUCIAN,
Episcopul Caransebeşului
NOTE:
[1]. Înainte de începerea slujbelor de la Vecernia Praznicului Naşterii Domnului Sfântul Roman Melodul se găsea în Biserica Kyrou din Constantinopol şi, după obicei, se ruga în faţa cunoscutei icoane a Maicii Domnului – Kiriotissa. Întotdeauna Sfântul Roman se ruga pentru ajutor la cântările lui, dar mai ales în seara aceea, când era rândul lui la strană. Ştia că nu poate cânta la fel de bine ca şi ceilalţi şi că nu poate alcătui cântări tot atât de frumoase precum ale lor, dar îi cerea Maicii Domnului să îl ajute. După ce s-a rugat astfel vreme îndelungată, a aţipit din pricina oboselii, iar atunci Fecioara i s-a arătat în vedenie şi i-a spus: „Deschide gura să îţi pun înăuntru acest Condac.” Diaconul a făcut ascultare, iar Preacurata i-a pus pe limbă un sul şi i-a spus să îl mănânce. Supunându-se el şi mâncând sulul, îndată s-a trezit din somn, dar nu a mai văzut pe Maica Domnului. Simţea doar o dulceaţă plăcută în gură. În seara aceea a mers la Patriarh şi a cerut binecuvântare să slujească. A îmbrăcat veşmintele de diacon şi, apoi, în mijlocul bisericii, şi-a deschis gura să cânte. Şi, iată, minune: vocea lui a răsunat puternic şi plăcut. A cântat acest Condac al Praznicului, pe Glasul III, uimindu-i pe toţi cei de faţă. Astfel, prin mijlocirea şi cu binecuvântarea Maicii Domnului, Sfântul Roman a primit darul cântării şi al compunerii de condace. Apud Viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, ediţie îngrijită de arhim. Constantin Chirilă, editura Doxologia, Iași 2013, p. 483-484;
[2]. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, traducere de pr. D. Fecioru, Editura Scripta, Bucureşti, 1993, ediţia a III-a, p. 96;
[3]. I. G. Coman, „Şi Cuvântul Trup s-a făcut”. Hristologie şi mariologie patristică, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1993, p. 372;
[4]. Viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, ediţie îngrijită de arhim. Constantin Chirilă, editura Doxologia, Iași 2013, p. 142;
[5]. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, în „Dumitru Stăniloae – Opere complete”, Editura Basilica, Bucureşti 2013, p. 592;
[6]. Viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria…, p. 142;
[7]. I. G. Coman, op.cit., p. 368;
[8]. Dumitru Stăniloae, op.cit., p. 588;
[9]. Din Canonul Naşterii Domnului, Cântarea a IV-a şi Cântarea a VI-a;
[10]. Eusebiu de Cezareea, Scrieri. Viaţa lui Constantin cel Mare (Studiu introductiv de Prof. Dr. Emilian Popescu, traducere şi note de Radu Alexandrescu), în P.S.B., vol. 14, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1991, p. 142-143.
