Cornel C. Costea: Poezii
R O U A S O A R E L U I
E încă dimineaţă, iar soarele îmi scaldă,
În roua de lumină, ferestre ce răsar
Din ale mele gânduri şi zboară către tine
Prietenă preabună cu suflet de cleştar.
Deşi suntem departe, ne-atingem inefabil
Cu valuri de petale ce se revarsă-n noi
Din râuri nevăzute ce şerpuiesc năvalnic
Prin munţi de fericire ce se înalţă-n doi.
Sunt sigur că de-acum putem privi spre soare
Şi ne putem plimba prin roua de senin
Ce ne veghează-n taină ştiind că nu-ntâmplarea
Făcut-a să te caut pe-acest tărâm divin.
Cernavodă Pod, 29 noiembrie 2005
D I M I N E Ţ I
Ionelei
Deşi e încă toamnă, a iernii sită cerne
Din înălţimi sublime, podoabe de pripas
Ce îţi dezmiardă fruntea la ceasuri de taifas
Cu zvârcoliri de rouă ce-n suflet se aşterne.
Deşi nu ne cunoaştem, ne preumblăm prin lume
Vrând parcă să-nţelegem întregul Univers,
Şi o privire-n grabă-i mai dulce ca un vers
Pe care, cu-ncântare, îl înşirăm pe strune.
E timpul un cântar ce ne va spune-odată
C-ai noştri paşi n-au fost o joacă de copii,
Ci mersul înţelept al unor magici fii
Pe care Preaînaltul îi aştepta în poartă.
Cluj-Napoca, 24 noiembrie 2004
P R I V I R I
Aprinde o lumină în negura-nserării
Şi fă-o să vegheze al nopţilor hotar
Dezvăluind în cuget misterul fericirii
Pe care o tot cauţi, dar pare în zadar.
Nu te-ntreba acuma ce e această lume
Şi pentru ce poeme se scriu în pribegie,
Întreabă-te, mai bine, de ce sub al tău nume
Se-ascunde-un infinit de doruri şi magie.
Sunt dorurile vieţii ce se trezesc în tine
Şi e magia clipei ce veşnică rămâne,
Atunci când vei cunoaşte că totul e în sine
Şi-e dincolo de spaţiu, dar regăsit şi-n mine.
Cluj-Napoca, 24 mai 2005
U I T A R E
Vei întâlni pe altcineva
şi mă vei uita.
Vei uita lacrimile, poeziile, privirile.
Vei uita clipele de dor, de zbor şi de cădere.
Universul le va păstra, însă,
pentru totdeauna
în memoria lui necuprinsă.
Cluj-Napoca, 11 august 2006
Î N T Â L N I R E
Privirile trec dincolo de hotarul întunericului
şi deschid o poartă spre lumină …
E lumina inimilor noastre
ce bat, în tăcere, în acelaşi ritm.
De ce ne-am întâlnit?
E o întrebare simplă
ce-aşteaptă un răspuns pe măsură
desprins din poveştile cu zâne
ce ştiu că fericirea există şi poate fi atinsă.
Ne-am întâlnit pentru a zbura împreună
cu aripi de dor
pe cerul vieţii
ce e, pentru noi, senin.
Ne-am întâlnit pentru a plânge împreună
tu acolo, eu aici şi amândoi
atât acolo, cât şi aici
pentru a gusta din fructele raiului
ce nu ne sunt interzise.
Ne-am întâlnit pentru a înţelege
că sufletul e un ocean
în care se scaldă zi de zi
privighetori atinse de degetele noastre
ce colindă prin anotimpurile Iubirii …
Cluj-Napoca, 17 iunie 2006
C E T Ă Ţ I L E L U M I N I I
Cetăţile luminii rămân necucerite,
Iar zidurile albe se-nalţă spre zenit.
Te caut, preaiubito. Pe unde ai fugit?
Voiai s-ajungi tu prima pe-aleile sfinţite?
Atunci când noi umblam să cucerim lumina
Pornită la-ntâlnirea cu albii pescăruşi
Ce-şi cântă fericirea pe mări departe duşi
Neştiind că fluturi negri au înghiţit fântâna
Din care nu o dată sorbit-au fără teamă
Caimanii singuratici uitaţi de a lor mamă…
Sibiu, 11 noiembrie 2008
R U G Ă C I U N E
Îţi cer, acum, Părinte, să mă ajuţi să fiu
O mare de iubire, un înger străveziu
Ce ştie să Te vadă şi-n lacrima durerii
Curgând din ochii celui ce e supus căderii.
Îţi cer, acum, Părinte, să mă ajuţi s-ating,
Cu-a Ta blândă privire, făclii ce nu se sting,
Când vântul îndoielii porneşte iar la drum
Cu gândul să prefacă iubirile în scrum.
Îţi cer, acum, Părinte, să mă ajuţi să trec
În Liniştea din care să nu mai vreau să plec
Şi unde la o masă cu-ai mei fraţi serafimi,
Să ne privim Iubirea, tăcuţi şi fără patimi.
Lechinţa, 28 iulie 2007
P A T R I A M E A
E-o patrie-acolo
în inima mea
cu munţi şi legende
cu linişti de stea.
O văd cum îşi scrie
al ei sfânt destin
în roca din care
se-nalţă-un suspin
La margini de umbre
topite de-un vis
în Hora Unirii
din Paradis…
Apahida, 8 decembrie 2009
CORNEL C. COSTEA
