Albert Thomas: Prefață la NOUA CETATE A LUI DUMNEZEU.Traducere din limba franceză de George ANCA

14 Feb 2014 by m.gurza, Comments Off on Albert Thomas: Prefață la NOUA CETATE A LUI DUMNEZEU.Traducere din limba franceză de George ANCA

NOUA

CETATE A LUI DUMNEZEU

I

CALEA

SAU

CUM JUSTIFICĂ FILOSOFIA ISTORIEI

SOCIETATEA NAŢIUNILOR

ŞI IDEOLOGIA SA: NEO-CREŞTINISMUL

Prefaţă de Albert THOMS

Directorul Biroului Internaţional al Muncii

Traducere din limba franceză de George ANCA

PREFAŢĂ

A trecut deja mult timp de când prietenul meu Draghicesco mi-a vorbit de marea sa operă şi mi-a dezvoltat, într-o conversaţie încrezătoare, ideile principale ale acesteia. Încă de atunci, i-am promis să i-o prezint publicului francez.

Unii poate că s-ar mira. Într-adevăr, în această carte, sunt multe idei la care eu nu pot subscrie. Prietenul nostru a notat el însuşi că mai multe concluzii ale studiului său erau în contradicţie cu „manierele sale obişnuite de a vedea”, cu „vechile sale convingeri”. Acestor vechi convingeri, eu rămân, din partea mea, obstinat credincios. Nu pot subscrie la critica sa faţă de Democraţie. Nu pot ajunge să înţeleg nici legătura pe care el pretinde a o stabili între ideea Societăţii Naţiunilor şi unele principii teologice. Aş fi gata să mă bucur de o înnoire a tradiţiei creştine. Marele nostru Saint-Simon trăgea din această tradiţie, acum ceva mai mult de un secol, primele afirmaţii socialiste, principiile unei reconstrucţii a comunităţii umane. Neo-creştinismul pe care Draghicesco îl prezintă ca ideologie a Societăţii Naţiunilor îmi pare dificil a trebui să integreze toate afrmaţiile fremătătoare care afluează astăzi din mii de tradiţii diferite şi care toate tind egal la stabilirea unei solidarităţi internaţionale noi. Mi-e teamă că în bucuria sa mistică de a descoperi „Noua Cetate a lui Dumnezeu”, prietenul nostru să nu se fi aservit un pic prea mult urmăririi fidele a dezvoltării vechimii.

Şi totuşi, după ce am citit-o, am simţit mai mult ca niciodată datoria de a-mi ţine promisiunea. Nu numai pentru că Draghicesco este un suflet sincer şi pasionat, unul din acele suflete „care sunt foc”, cum spunea un mare mistic; nu numai pentru că eu mă simt antrenat de valul abundent al gândirii sale! Dar mai ales pentru că lupta pe care el vrea s-o intreprindă, şi ca apostol şi ca profet, în favoarea Societăţii Naţiunilor, este urmare a marii bătălii care ne-a unit în trecut, bătălie pentru dreptul popoarelor de a dispune de ele însele, bătălie pentru independenţa naţionalităţilor. Prietenul meu reaminteşte în introducerea sa cum, în 1918, la Roma, noi am acţionat împreună pentru libertatea românilor, a sârbilor, a cehilor şi a polonezilor şi pentru antanta lor solidară. Societatea Naţiunilor este astăzi complementul indispensabil al acestei politici. Noi continuăm lupta noastră fraternal. Câteva divergenţe de opinie nu ne pot face să ne renegăm amintirile.

Apoi Draghicesco pretinde a da Societăţii Naţiunilor titlurile sale. „Filosofia istoriei, spune el, o justifică.” Or, o astfel de justificare este preţioasă. Spiritul uman este astfel făcut. Chiar când logica pare a impune o soluţie, lui îi place să-i găsească antecedente, îi place să simtă că ea se inserează în trama eforturilor generaţiilor trecute. Societatea Naţiunilor nu este numai o improvizaţie a generaţiei umane ucisă de război. Ea este reuşita întregii istorii. Foarte puternic, Draghicesco preia o idee dragă lui Wells sau lui Ferrero, ideea că toată istoria universală se rezumă într-un efort al rasei umane spre unitatea sa. „Această tendinţă a unificării are atot-puternicia unui fatum şi aliura unei providenţe. Ea stăpâneşte umanitatea ca voinţă esenţială, dacă nu unică, a unei divinităţi implacabile.” În Asia şi în Africa, precum şi în Europa, în antichitate ca şi în timpul lui Carol cel Mare, în vremurile moderne cu tentativele lui Carol Quintul; mai târziu, cu Ludovic al XIV-lea, cu Napoleon I, „atâtea aspiraţii de a constitui umanitatea într-un vast corp organic”. Au existat multe tentative ratate. Au existat de asemenea reuşite momentane. Cea mai mare este cea a Romei. Societatea Naţiunilor, pe un câmp mai vast şi pe o durată mai lungă, nu trebuie ea să realizeze din nou „pacea romană” sau, mai degrabă, acum, „pacea umană”?

Astfel este marea teză a cărţii. Este necesar a sublinia, pe de o parte, cum ea prelungeşte tradiţia marilor filosofi ai istoriei, de la Vico la Michelet şi la Ferrero? Este necesar, pe de altă parte, cât este ea de reconfortantă pentru cei care, astăzi, şi-au plasat cele mai înalte speranţe umane în stabilirea solidă a unei Societăţi a Naţiunilor?

Dar meritul esenţial al acestei opere enorme este că ea este un act de credinţă antrenant.

Societatea Naţiunilor are adversari franci. Sunt oameni care cred în permanenţa, în binefacerea războiului. Cu excepţia Statelor Unite ale Americii şi a Rusiei, cea mai mare parte a statelor, este adevărat, participă la opera sa. Dar această participare nu este adesea formală? Cancelariile nu se resemnează adesea acestei colaborări internaţionale ca unei activităţi secundare? În fond, ele consideră Societatea Naţiunilor ca o oportunitate diplomatică putând la rigoare să nu fie lipsită de interes. Nu este, în sfârşit, starea de spirit curentă la Geneva că lucrările Societăţii Naţiunilor trebuie să se desfăşoare cu o extremă prudenţă, cu o rezervă atentă? Ce de apeluri la înţelepciune, la legile naturale, la necesităţile vieţii! Societatea Naţiunilor rămâne, în deciziile ei cotidiene, cu totul pătrunsă de grija intereselor particulare, interesele naţiunilor, interesele claselor, interesele industriilor.

L-am criticat pe Drăghicescu de a fi fost poate obsedat de marele său model, Sfântul Augustin. Dar cum să nu recunoaştem puterea convingerii şi a speranţei care se degajă din opoziţia dintre „Noua Cetate a lui Dumnezeu”, Societatea Naţiunilor astfel cum a conceput-o prietenul nostru, şi Societatea Naţiunilor empirică zbătându-se mereu în greutăţile ei de după război. Fără îndoială, profeţii, utopiştii sau „cranks” (căci, pentru pretinşii înţelepţi, toate aceste epitete sunt echivalente) sunt denunţaţi cotidian la Geneva drept cei mai răi duşmani ai instituţiilor noastre. Dar fără ei, vom ajunge noi cu adevărat, din mijlocul dificultăţilor şi nevoilor noastre zilnice, la menţinerea intactă a marii speranţe care, pregătită de secole, s-a formulat după război? Draghicesco are dreptate, „Oameni fără credinţă nu vor putea să dea viaţă unei Societăţi a Naţiunilor eficace şi durabilă”. „Noua Cetate a lui Dumnezeu sau Republica socială trebuie să se completeze cu Liga Naţiunilor, nu va fi niciodată opera unei umanităţi sceptice.” Mai mult, Societatea Naţiunilor nu va putea fi stabilită decât dacă crearea sa se însoţeşte cu o mare redresare morală, cu un mare efort de civilizare. Eu nu ştiu, încă o dată, dacă această redresare morală, această regenerare religioasă, în sens larg al cuvântului, se vor acompania în formele precise pe care le imaginează Draghicesco. Eu nu le recunosc mai puţin şi necesitaea şi deja existenţa.

Pentru că el ne face să simţim această credinţă, cartea lui Draghicesco va fi binefăcătoare.

Viaţa noastră de administratori internaţionali, viaţa noastră din Geneva solicitată de mii de detalii ale unei activităţi cu totul universală şi embrionară, imensă şi încă reţinută, este în orice zi aspră, adesea chiar descurajantă. Pentru a o trăi, noi avem nevoie, mai mult decât alţii, de a reflecta la „Noua Cetate a lui Dumnezeu”, de a ne întreţine şi exalta credinţa. Între discuţiile abstracte şi bizantine unde comisiile şi sub-comisiile par deseori a se înfunda, între aritmetica şi marile visuri ale filosofului, parcă există adesea un abis. În orele de tristeţe ce urmează deseori după zilele epuizante de muncă sau de dezbateri suntem, noi, recnoscători gânditorilor, de a veni să reanimeze flama speranţei noastre şi a credinţei noastre. Bătaie de joc cine va vrea entuziasmele noastre. Celor sceptici sau celor realişti, vom răspunde prin admirabilul cuvânt al luiVilliers de l’Isle-Adam: “Îmi place mai mult să am capul în nori decât picioarele în noroi”.

 

Albert THOMAS

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii