Emilia Ţuţuianu – Dizertaţii editoriale cu scriitorul Gheorghe A.M. Ciobanu

29 Apr 2014 by admin, Comments Off on Emilia Ţuţuianu – Dizertaţii editoriale cu scriitorul Gheorghe A.M. Ciobanu

Cu ocazia Zilei Cărţii, Casa Armatei din Iaşi prin col. Tiron şi pictorul ieşean Nelu Grădeanu, cu participarea Editurii Muşatinia din Roman, prin editor Emilia Ţuţuianu, au adus în atenţia iubitorilor de carte patru volume apărute la editurile romaşcane Filocalia şi Muşatinia: Identităţi artistice la Roman, autor Minodora Ursachi, Creştinismul abia începe, autor Ioachim Giosanu, Mioriţa mit triadic şi Mecena, medic, misionar – Teodorescu, autor Gheorghe A.M Ciobanu.
Prezent la invitaţia organizatorilor în capitala culturală a Moldovei, scriitorul şi eseistul romaşcan Gheorghe A.M. Ciobanu a oferit un regal literar de înaltă ţinută, într-o luare de cuvânt concretizată într-un summum de cultură romaşcană, o exegeză literar-filosofică asupra cărţilor amintite mai sus. Dorinţa omului de a depăşi teluricul, de a transcede bioticul într-o mai mult ca finită existenţă este gândul către care ne-a purtat discursul eseistului Ciobanu. În planul religiei, picturii şi mitologiei dorinţa omului de a fi şi dincolo de vieţuirea temporală a protoplasmei celulare, este concretizată prin credinţa într-o ,,lume de apoi”, ce prelungeşte viaţa prin duh, prin operele de artă care transced vieţii şi poartă numele creatorilor în nemurirea artistică la fel şi speranţa mioriticului cioban care îşi doreşte dac-o fi să mor o nuntă cu stelele universului.
Fragilitatea protoplasmei, determinismul cosmic, existenţial şi uman este duală în concepţia scriitorului Gheorghe A.M. Ciobanu, care a subliniat rolul ,,universului” cerebral, cu toate componentele sale vizibile şi demiurgice cât şi rolul materiei.
Pe 25 Martie 1925, de sărbătoarea creştină a Buneivestiri, se bunăvestea naşterea la Roman a celui ce avea să încununeze laurii socratici ai culturii urbei muşatine, viitorul profesor, eseist, prozator, poet, critic de artă, muzicolog, exeget al culturii romaşcane Gh. A.M. Ciobanu. După cursurile Şcolii primare nr. 4 şi a Liceul Roman-Vodă, în oraşul natal, este admis la mai multe Facultăţi: Medicină, Agronomie, Filozofie, licenţiat în Drept. Din motive materiale urmează cariera didactică în învăţământ unde a profesat timp de 50 de ani, predând discipline diverse ca matematica, filosofia, istoria muzicii, istoria artelor plastice, logica, în diferite instituţii de învăţământ din oraşul Roman precum Liceul „Roman-Vodă“ şi Institutul Teologic Franciscan. A desfăşurat o largă activitate culturală, concretizată în sute de conferinţe, nenumărate ore de audiţii muzicale, impresii critice la vernisaje de artă plastică. Timp de 26 de ani a susţinut lunar, la Palatul Culturii din Iaşi, cicluri de audiţii muzicale. Debutează literar în anii 1935-1947, cu poezii, apoi, mai târziu, cu nuvele (Deceneu, Egmont), teatru (Valea Uitaţilor), poeme eseistice (Cristal nocturn).
Din anul 1964, cultivă mai mult eseuri, apărute în peste 60 de publicaţii şi tipărite în câteva volume.
Este coautor al volumelor Pagini din istoria Liceului Roman Vodă (1992) şi Istoria oraşului Roman 1392-1992 (1992).
În 1998 îi apare lucrarea Locul şi spiritul – valori artistice din Roman, iar în 2000, Irimescu – statornicie şi zbor. Multitudinea vernisajelor, comentariilor şi cronicilor artistice a condus la apariţia, în toamna lui 2004, la editura bucureşteană Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti, a unui grupaj eseistic: Scrieri, alcătuit din cinci volume – Muzica, Litera, Plastica (2 cărţi), Varia. Încercările sale literare juvenile, văd lumina tiparului în primăvara anului următor, în volumul Primii fiori, apărut la Editura romaşcană Muşatinia. O altă osteneală livrescă: Mileniul Trei pe portativ, Editura Muşatinia, 2006, propune o abordare personală a fenomenului muzical în trei volume: Ontifonismul, Omnifonismul şi Olnefonismul.
În 1997 alături de alte distincţii naţionale i s-a atribuit titlu de Cetăţean de Onoare a Municipiului Roman. Alte cărţi ale celui supranumit pe bună dreptate Patriarhul culturii romaşcane sunt Mioriţa mit triadic, Portrete printre rame şi Mecena, medic, misionar – Teodorescu apărute la editura ,,de peste drum” Muşatinia din Roman.
Profesorul Ciobanu este un reper temeinic al literelor romaşcane, unanim apreciat pentru erudiţia sa, implicat activ în evenimentele culturale ale urbei muşatine, fiind apreciat în timp de personalităţi ale lumii culturale astfel:
„Dotat cu o înaltă pregătire intelectuală, profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu este capabil să încadreze fenomenul artei, în largi contexte culturale“ – acad. prof. dr. George Pascu,
• regretatul Iosif Sava se entuziasma de prezenţa profesorului Ciobanu spunând: „Domnule Ciobanu, sunteţi un miracol! … Şi nu vă ştie ţara?“,
„Hronicul“ (Locul şi spiritul– valori artistice din Roman) profesorului Ciobanu are meritul de a fixa definitiv identitatea culturală a urbei Roman. critic Cristian Livescu.
• „Ciobanu se impune ca un analist riguros al fenomenului spiritual de care dispune arta, ca un factor activ şi inepuizabil, cu însuşiri tainice pentru înnobilarea sufletului omenesc“ pictor Ion Irimescu
,,Filosoficul străbate, omniprezent, toate celelalte coordonate ale creaţiei poetico-româneşti, şi se încununează definitoriu, în sfera ipoteticului ştiinţific” consemnează prof. univ. dr. Tudor Ghideanu

Celor 7 cărţi ale eseistului Gh. A.M. Ciobanu editate la Muşatinia li se alătură acum şi unul dintre cele mai ample dicţionare ale artelor plastice publicat până acum la Roman şi chiar în Neamţ: Identităţi artistice la Roman, având ca autor pe muzeograf Minodora Ursachi.
Dorinţa de a cuprinde întreg domeniul artei romaşcane cât şi sinteza elementelor ce îi particularizează pe artiştii care au expus la Muzeul de Artă Roman ne conectează pe noi toţi, cei care citim această carte, la marele nucleu al artei româneşti.
Nu este mai mare bucurie decât de a picta şi de a dărui frumuseţe oamenilor! Zborul unui artist, în permanentă confruntare cu el însuşi şi clipa de popas a acestui zbor ne este dăruit de o distinsă Doamnă a culturii romaşcane Minodora Ursachi – care scoate la lumină filoanele de aur ascunse de timp şi uitare din istoria artiştilor plastici care au poposit cu lucrările lor pe simezele Muzeului de Artă romaşcan.

Emilia Ţuţuianu

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii