Cuvânt și iubire

„Nu am poftă să cânt în faţa celor care mi-au furat mormântul mamei!”

(Eugeniu Doga.  Ziarul de Gardă, nr. 39,25.10.2012 )

            Marele maestru, care le-a lansat în viaţa profesională pe Sofia Rotaru, Nadejda Cepraga, Anastasia Lazariuc, nu-şi poate imagina cum ar cânta în faţa celor care „iau furat pământul, mormântul mamei sale” (se referea la regimul de la Tiraspol – n.n.). Iată că unii dintre mai tinerii discipoli ai săi (Rotaru, Ciolacu, Ţopa, Lozanciuc ş.a.) au putut să cânte pentru cei care ne-au furat nu numai pământul ci şi sufletele, care au împlut Siberia cu bunii noştri bunici, părinţi, buni gospodari, osemintele cărora sunt împrăştiate până la cercul polar. E ca şi cum ar juca tananica pe osemintele strămoşilor lor. Aceştia sunt Dodon, Usatîi, Voronin, Şelin, Garbuz. Dar şi S. Mocanu, Iu. Roşca, care se află în aceeaşi coaliţie de luptă contra cursului proeuropean al Republicii Moldova. Să nu ne ţină de proşti. Chiar dacă declaraţiile sunt altele esenţa acţiunilor spune totul. Spre exemplu, S. Mocanu se declară pentru „cursul european”, dar şi-a pus drept scop major „luptă contra partidelor de la guvernare mafiotizate”. Să admitem că printr-o minune trece barajul de 6% cu cine va promova cursul european? Cu Dodon, care si-a declarat deschis scopul de bază – denunţarea Acordului de Asociere cu UE şi încheierea unui nou acord cu uniunea euroasiatică inexistentă şi efemera uniune vamală. Cu Iu. Roşca, care tot atât de deschis şi-a declarat scopul de „a mobiliza toate forţele sănătoase necorupte în lupta cu partidele corupte ale alianţei de guvernare”? Cu V. Voronin, bosul său de altă dată, care, de asemenea, şi-a declarat cursul spre uniunea vamală? Cred că oricine cu mintea trează, care gândeşte, înţelege că aşa numita „luptă cu mafia” este un truc electoral, un paravan sub care se ascunde adevărata esenţă a acţiunilor sale – fragmentarea cât mai puternică a dreptei – segment care deranjează cel mai mult ursul. Despre Usatâi nici nu mai vorbesc, s-a vorbit atât de mult. El nici nu încearcă să se ascundă sub alt paravan, acţionează deschis şi afişează cu bravadă „ajutorul, pe care-l primeşte din Rusia”. Cât despre Dodon, cel mai elocvent vorbește clipul său electoral „…este cel mai de nădejde partid pentru Rusia (S. Narîşkin)”. Acoperindu-și goliciunea spirituală cu un deşănţat moldovenism Dodon este poate cel mai duplicitar actor în actualele alegeri. Este foarte clar că în momentele de cumpănă, prin care trece această aşchie de ţară – alegerile din 30 noiembrie, în care se vor alege nu doar 101 deputaţi ci şi vectorul orientării pentru următorii 4 ani (sau poate 50 de ani), are loc un proces de developare a aşa numiţilor „luptători pentru statalitatea Moldovei”. Acum e momentul să separăm grâul de neghină.

Ei bine, ca să nu fiu învinuit de fals privind duplicitatea lui Dodon voi aduce câteva argumente. Priveam deunăzi imaginile, care l-au surprins pe Dodon mărşăluind alături de „icoana sfântului Serghie din Radonej”. El, care la manifestările sale de 1 mai, la alte manifestări dodoniste, mărșăluiește sub însemne sataniste (steaua roșie cu 5 colţuri) şi declară fidelitate pe veci învăţăturii „marelui Lenin” (care a fost şi cel mai înverşunat satanist!), acum se pune în ipostază de mare creştin, mare promotor al credinţei ortodoxe. Cum vă place stimaţilor alegători creştini, pe care vă va împinge păcatul să-l votaţi pe antihrist în chip de înger? Cum pot mărşălui alături preoţi cu crucea în mână alături de tipi cu însemnele diavolului (steaua roşie cu 5 colţuri, imagini cu craniu ş.a. cum se vede din imaginea alăturată). Dodon cu steaua roșie cu 5 colţuri arsă pe frunte, mergând alături de sfântul care şi-a dat viaţa pentru promovarea creştinismului în solul păgân, idolatru al poporului său? Oare nu este acest lucru o blasfemie în adresa creştinismului. Iar pentru stăpânii săi de la Moscova, care folosesc aceste lucruri sfinte în businessul politic murdar, nu este oare o batjocură în adresa sfântului. Cât priveşte isprava lui Dodon de a aduce icoana sfântului din Radonej (pentru a-l ajuta în alegeri) nu este nouă. În antichitate conducătorii de oşti apelau la ajutorul zeilor (însă doar a propriilor nu celor străini!!!) pentru a câştiga luptele. Dodon însă, pentru a câştiga bătălia electorală, apelează la zei străini. Se vede că, aşa cum este plin de păcate în faţa propriului său popor, nu mai are încredere în propriii îngeri păzitori. Oare CEC-ul nu ar trebui să se autosesizeze pentru faptul că Dodon organizează autobuze care îi transportă pe gratis pe credincioşi la Bălţi să se închine sfântului. Oare nu este clar pe ai cui bani şi în ce scop se face această „binefacere”? După Bălţi icoana sfântă a fost adusă la Catedrala Metropolitană din Chișinău, iar apoi va fi dusă la Cahul şi Comrat, dar şi în alte localităţi. . Şi în satul Cioara, raionul Hâncești, au fost aduse Sfintele Moaște ale Sfântului Alexandru de Svir. De ce anume acum, în aceste momente de cumpănă?

Sunt şi eu creştin ortodox şi nu mă încumet să împart sfinţii pe naţionalităţi. Toţi şi-au dat viaţa pentru apărarea creştinismului, cu toate că există şi unele deosebiri: dacă e să vorbim despre sfântul Alexandr Nevski, întreaga sa viaţă s-a luptat cu vecinii săi catolici, tot creştini, atunci când Sfântul Ştefan cel Mare toată viaţa s-a luptat pentru credinţă cu turcii şi tătarii. Mă deranjează însă modul cum se face, timpul ales pentru această necesară acţiune de purificare a sufletului, adevărata misiune a acţiunii fiind cerşirea în acest mod de voturi pentru antihristul Dodon. Mă deranjează divizarea care o fac ei. În bisericile ce ţin de patriarhia Moscovei nu ve-i auzi nume de sfinţi români. Oare sfinţii noştri daco-români, care au propovăduit credinţa lui Hristos încă de la începuturile creştinismului, sunt mai puţin importanţi pentru creştinism? Printre ei aşi nominaliza doar câţiva: Sfântul Apostol Andrei (cca 64 – 67); frații Pasicrat și Valentin (298, Durostorum, Silistra de astăzi); Episcopul Efrem al Tomisului, decapitat în 7 martie 304); Sfântul Ioan Casian, originar din Dobrogea (cca 435); Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, ocrotitorul Bucureștilor, moaștele sale aflându-se la Catedrala Patriarhală din Bucureşti ( 27 octombrie 303); Sfinții mucenici Brâncoveni, martirizați de către turci la Istanbul: Constantin Vodă şi cei patru fii ai săi Constantin, Ștefan, Radu și Matei (15.08.1714).

            Revin (a câta oară!!!) la cel care, pe bună dreptate este considerat cel mai mare Iuda contemporan al poporului nostru – Iu. Roşca. Înrolându-se cu mare pompă în actuala campanie electorală, înscriindu-se pe locul 2 în lista electorală (probabil a dormit lângă uşile CEC-ului pentru a reuşi acest „succes”) Iu. Roşca continuă să îngroape ceea ce a fost cândva atotputernicul Front Popular, alături de tinerii săi sclavi puşi în fruntea partidului preşedintele Victor Ciobanu şi secretarul general (ce pompos sună!) Dinu Ţurcanu. Nu mai sunt alături de el Ştefan Secăreanu şi nici Vlad Cubreacov, care formau garda personală a lui Roşca. S-au distanţat de el. Prea târziu, mult prea târziu pentru a mai putea salva ceva din ceea ce a fost cândva Frontul Popular. Fiind atenţionaţi asupra faptului că acţiunile de astăzi ale ppcd-ului nu sunt conforme Statutului secretarul general a declarat că va urma convocarea congresului partidului, care va înlocui Statutul şi Programul politic în vigoare cu altele conforme noului curs. Iar Statutul actual prevede că „Obiectivele strategice ale PPCD sunt integrarea într-o Europă a națiunilor și înfăptuirea unității naționale” (art. 8, Capitolul II al Statutului actual) ”PPCD rămâne atașat ideii de unitate națională, care trebuie acceptată ca un dat și ca o condiție primordială a păcii în regiune. Ideea de unitate națională trebuie să fie luminată de morala creștină,  (Programul actual, art. 41. Unitate națională). „Aderarea Republicii Moldova într-un viitor previzibil la Uniunea Europeană constituie pentru noi un obiectiv strategic major….(Program, art. 42. Integrare europeană). „Având în vedere situația geopolitică a Republicii Moldova, PPCD apreciază drept inadecvat principiul neutralității fixat în Constituție. Opțiunea strategică irevocabilă a PPCD de integrare a Republicii Moldova în Alianța nord-atlantică (NATO) constituie singura soluție viabilă pentru apărarea independenței, suveranități și integrității statului” (art. 44. Securitatea noastră militară). Cum   s-a întâmplat această turnură la 180^o a marelui strateg Iu. Roşca ca acum să declare absolut totul invers? Este foarte clar că a fost întotdeauna omul Moscovei.

Le-aşi sugera tinerelor marionete ale lui Roşca să pună în discuţie nu numai modificarea Statutului şi a Programului ci şi denumirea partidului (care nu mai are nimic comun cu creştin democraţia), mai conformă noului curs, de exemplu, pnrv (partidul nepopular roşchisto-voronist), dar poate mai bine desfiinţarea lui ca un hoit politic aflat într-o stare avansată de putrefacţie, care nu mai poate fi salvat. Ppcd demult a încetat să mai fie un partid de dreapta. Numai orbii aflaţi alături de Iu. Roşca se făceau că nu observă acest lucru. Exclus din familia Partidului Popular European pentru deturnarea geopolitică spre o orbită răsăriteană, călcând în picioare stindardul luptei de eliberare naţională şi antisovietică, mânat către fundătura eurasiatică şi înrolat în frontul unic al partidelor promoscovite împotriva orientării proeuropene – acesta este ppcd-ul de astăzi. Partidul naţional antimperialist sovietic de ieri s-a transformat într-un partid antieuropean, antiNATO, antiamerican şi antiromân pe de o parte şi promoscovit, eurasianist, proseparatist disimulat. „În schimbul acestei prezențe militare ruse neplăcute, indezirabile, dar inevitabile (ca să vezi, mai ieri cânta altfel!) pentru noi, un obstacol pe care nu-l putem depăși și pe care îl putem transforma într-un avantaj” declara Iu. Roșca în conferința de presă din 19 martie 2014. După cum vedeţi nu mai este pentru retragerea armatei a 14^-a din Transnistria. S-a copt la minte băiatul de altă dată, s-a maturizat. A devenit mare promotor al ideologiei eurasianiste a „filosofului” de la Moscova A. Dughin, supranumit şi cardinal din umbră, ideolog al Kremlinului, care reprezintă o colecție de falsuri şi speculații preluate din arsenalul țarismului, kominternismului, național-bolșevismului, panslavismului, misticismului politic sau panortodoxismului rus. Scopul adepților ideologiei eurasianiste este readucerea Republicii Moldova în ţarcul geopolitic al Kremlinului sub pretextul unui pericol din partea Occidentului „decadent”, „putred” și „muribund” (Petru I şi Ecaterina a II de asemenea, îşi justificau războaiele de cotropire, spunând aceleaşi lucruri) şi un soi de dragoste patetică față de o Rusie ”puternică”, ”apărătoare și promotoare a valorilor creștine”, ”aflată în plin avânt”. Eurasianiștii visează la o ”Rusie Mare din Carpați până la Oceanul Pacific…”, la o supremaţie globală prin anexarea Uniunii Europene, care să fie pusă sub sceptrul unui țar rus îl numește ”наш русский римский царь” (țarul nostru roman rus). „Taigaua  e a ursului şi el nu permite nimănui să-şi bage nasul în ea” a declarat acest nou plămâdit ţar Putin recent la anualul „shod” de la Valdai, făcând aluzie la faptul că Ucraina e a ursului. Iar taigaua lui Putin se întinde până peste munţii Caucaz şi până la hotarul cu Uniunea Europeană. Acesta este scopul Moscovei realizat cu mâinile vânzătorilor de neam Dodon, Usatîi, Voronin, Tkaciuc, Garbuz, Formuzal ş.a. Spre ea ne cheamă acești intruși.

Iar Rusia adevărată este cu totul alta. „În realitate, Rusia cu 52% de atei și agnostici declarați, o comunitate musulmană de 20…30 de milioane de etnici neruși, doar 2% dintre ruşii declarați ortodocși frecventează biserica măcar o dată pe an, 10 mii de avorturi zilnic (locul întâi în lume!), 5 milioane de persoane vagabonde (așa numiții ”bomji”), peste 3 milioane de prostituate în interior și 1,5 milioane de rusoaice prestatoare de  „servicii sexuale” peste hotare (datele Comisiei ONU pentru combaterea exploatării sexuale), peste 22% dintre femeile din Rusia au fost violate cel puțin o dată în viață (date ale ONU), 5 milioane de narcomani, cu o rată a mortalității de peste 100 de mii anual, 6 milioane de persoane infectate cu virusul HIV-SIDA, peste 6 milioane de persoane alienate ori suferind de diverse boli mintale, 7 milioane de cupluri infertile, peste 3 milioane de infracțiuni anual, dintre care peste 80 de mii de omoruri (locul al doilea în lume, după India cu peste 1300 de milioane de oameni), peste 1 milion de deținuți (mai mult decât în întreaga URSS în timpul represiunilor staliniste), cu o rată de 800-810 deținuți la 100 de mii de locuitori, peste 42 de milioane de alcoolici în stadii diferite (locul întâi în lume, care i-a și atras Rusiei supranumele de Imperiu Alcoolic!), 31 de milioane de copii sub 18 ani, dintre care peste 30% bolnavi grav sau cronic, peste 750 de mii de orfani de ambii părinți (peste numărul de la încheierea celui de al Doilea Război Mondial, când, în întreaga URSS, existau 678 de mii de orfani), 20,3 milioane de familii monoparentale (așa-zisele mame solitare – materi odinociki), peste 2 milioane de analfabeți și 1,5 milioane de funcționari în aparatul administrativ (triplu față de perioada sovietică!), mita și șpăgile constituind circa 33,5 miliarde de dolari anual. La capitolul narcomanie și alcoolism, Rusia depășește toate cele 28 de state membre ale UE luate la un loc!” ne relatează cu referire la datele Comisiilor ONU V. Cubreacov. Aceasta este doar o faţetă a adevăratei și nenorocitei Rusii, atât de ridicată în ceruri de Dodon, Voronin, Roşca ş.a. Şi în acest rai ne cheamă alde Dodon, Usatâi, Voronin ş.a.?

Valeriu Dulgheru