Adrian Păunescu: România, ultimul bal

4 Nov 2014 by admin, Comments Off on Adrian Păunescu: România, ultimul bal

Adrian Păunescu

(n. 20 iulie 1943— d. 5 noiembrie 2010)

 

ROMÂNIA, ULTIMUL BAL

                           de Adrian Păunescu

 

 

În loc să fim o țară numai frați,
Simțim, în noua epocă barbară,
C-am fost, în viața noastră, blestemați
S-ajungem chiriași la noi în țară.

 

 

Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.

 

 

Trăim același tragic simțământ,
Sub politicieni și sub contabili,
Ca noi, ca neam, avem destinul frânt
Și suntem de prisos și nerentabili.

 

 

Umili, ne cerem scuze de la toți,
Că nu ne-au chinuit destul în viață,
Și ne conduc niște fanarioți,
Ce pe cei mici trădarea îi învață.

 

 

Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
De zici că ești din neam ce nu se lasă,
Când am ajuns în țara noastră slugi
Și suntem cerșetori la noi acasă?

 

 

Și vii, și morți, amestecați, acum,
Dispuși să emigreze se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromanizată.

 

 

Sus-pușii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate, jurământu-și schimbă,
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim și limba noastră-n altă limbă.

 

 

Și-acum se-aude clopotul fatal,
Vin vremuri de urgie și de grindeni
Și este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi români de pretutindeni.

 

 

Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Și toți in pribegie vom porni-o,
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mama patrie, adio!

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii