La Maison Roumaine : Declaraţie privind alegerile parlamentare din Republica Moldova

27 Nov 2014 by admin, Comments Off on La Maison Roumaine : Declaraţie privind alegerile parlamentare din Republica Moldova

Asociatia La Maison Roumaine promoveaza cultura romaneasca, colaborarea culturala romano – franceza si contributia romanilor la cultura europeana indiferent de locul geografic  in care au trait sau traiesc acestia. Ea are de asemenea ca obiectiv sa contribuie la ancorarea valorilor europene de libertate, democratie, justitie, solidaritate in toate teritoriile locuite de Romani. In acest spirit La Maison Roumaine s-a pronuntat cu ocazia alegerilor prezidentiale din Romania si ia astazi pozitie cu ocazia alegerilor parlamentare din cel de al doilea stat romanesc, Republica Moldova.

Astfel, plecand de la constatarea ca:

– Republica Moldova este angajata pe drumul integrarii in Uniunea Europeana in ciuda eforturilor pe care comunistii autohtoni si acolitii lor le fac pentru a impiedica revenirea acestui fost teritoriu  romanesc in familia careia ii apartine:

– Populatia Republicii Moldova, dupa perioada comunista in timpul careia a fost supusa unei adevarat genocid pe considerente de apartenenta etnica si sociala si a unui intens proces de spalare a creierului, continua sa fie puternic dezinformata de profesionistii KGB-isti ai manipularii. Acest lucru este vizibil cu precadere la sate;

– Peisajul politic este confuz si coruptia este in floare. Exista disensiuni si intre cele trei partide pro-europene cu sanse de a trece pragul de 6% pentru a intra in Parlament: Partidul Liberal (presedinte Mihai Ghimpu); Partidul Liberal Democrat (presedinte Vlad Filat; Primul Ministru Iurie Leanca este membru al acestui partid) si Partidul Democrat (presedinte Marian Lupu – cel mai nesigur, mai putin fiabil, in angajamentele sale pro-europene);

– Rusia lui Putin, dupa esecul inregistrat in alegerile din Ucraina si rezultatul celor din Romania,  va face tot ce-i va sta in putinta, nedandu-se inapoi de la nici o ticalosie, pentru a mentine Republica Moldova in sfera ei de influenta;

– Alegerile din Republica Moldova au o importanta ce depaseste cu mult granitele ei; lupta se da intre valorile lumii occidentale, in principal cele europene, si valorile proprii totalitarismelor de stanga si de dreapta, care astazi sunt din ce in ce mai solidare;

– Diaspora din Republica Moldova care se afla in tarile occidentale si traieste intr-un cadru democratic poate juca un rol important in aceste alegeri. Rolul diasporei romanesti la alegerile prezidentiale din Romania este un exemplu de comportament civic si speram ca va fi urmat;

– Republica Moldova trebuie ajutata, iar agresivitatea ruseasca si cea a uneltelor lor autohtone denuntata. Acest lucru este de dorit a fi facut de catre toti cei care cred in valorile europene si pentru care solidaritatea nu este numai o vorba goala;

La Maison Roumaine consideră ca, in acest context dificil atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, la alegerile parlamentare din Republica Moldova din 30 noiembrie 2014, trebuie avuta o atitudine cat se poate de pragmatica si anume votat pentru partidele pro-europene indiferent de reprosurile sau criticile care le pot fi aduse. Miza este prea mare pentro o altfel de abordare.

La Maison Roumaine face apel la toti membrii si prietenii sai sa transmita acest mesaj cat mai multor cetateni ai Republicii Moldova cu drept de vot. Ea considera de asemenea ca diaspora din Republica Moldova trebuie sa se implice cat mai activ atat prin participarea la vot, cat si prin mobilizarea rudelor si prietenilor din Republica Moldova pentru a vota.

Moldova apartine Europei si trebuie sa revina acasa!

Alexandre Herlea, Preşedinte

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii