Valeriu Dulgheru: Istoria se repetă
“Istoria se repetă prin ea însăşi – întâi ca tragedie, a doua oară ca farsă“
(Karl Marx)
Pe parcursul dezvoltării ei civilizaţia umană a cunoscut nenumărate cazuri când istoria s-a repetat prin ea înseşi. Mă voi opri doar la unele dintre cele mai semnificative. La începutul sec. XIX împăratul Napoleon se “împrieteneşte” cu ţarul Rusiei Alexandru I. În rezultatul acestei “prietenii” Napoleon îşi dă consimţământul la anexarea de către Rusia a celor două principate româneşti. Spre norocul românilor prietenia celor doi nu a durat mult şi a început războiul între ei. Ţarul rus însă reuşeşte să rupă cea mai frumoasă parte a Moldovei – Basarabia cu cinci săptămâni înainte de începerea războiului. Dacă războiul între Napoleon şi Ţarul rus ar fi început ceva mai devreme şi dacă nu ar fi avut loc acea mare trădare a lui Moruzi Basarabia nu ar fi fost cedată ruşilor de către turci. Ce a însemnat această întârziere de câteva săptămâni pentru aşchia de popor român din Basarabia cunoaştem prea bine: rusificare acerbă; un jug incomparabil mult mai crud decât cel turcesc; mai târziu, deportări, genocid prin foamete, colectivizare forţată. Chiar dacă noii “eliberatori” erau de aceeaşi credinţă cu băştinaşii jugul bisericesc a fost mai crunt decât al necredincioşilor. Turcii îşi luau haraciul dar nu se amestecau în ale credinţei. Regimul ţarist a ajuns până la aceea că le-a interzis enoriaşilor basarabeni să se adreseze Domnului în limba maternă. Slujbele în biserici se ţineau doar în limba rusă pentru marea majoritate a enoriaşilor necunoscători ai limbii ruse. Poate anume din această cauză în acea perioadă s-au înmulţit diferite secte religioase, în care credincioşii se adresau Domnului în limba română.
Însă campania rusească a lui Napoleon se sfârşeşte cu ghinion pentru el (dar şi pentru noi, basarabenii). Chiar dacă după un blitzkrieg reuşeşte să ocupe Moscova în ajutorul ruşilor vine aliatul lor natural – gerurile ruseşti, care a jucat rolul hotărâtor în înfrângerea glorioasei armate franceze, care a adus la picioarele lui Napoleon întreaga Europă (cu excepţia Marii Britanii). Retragerea a fost ruşinoasă.
Istoria s-a repetat cu un grad major de coincidenţă peste 128 de ani. În a. 1939 Hitler se “împrieteneşte” cu Stalin (de fapt prietenia lor era mai veche. Se vorbeşte că înseşi aducerea lui Hitler la putere ar fi fost organizată de Stalin (altfel cum ar fi reuşit exportul de revoluţie în jumătatea de est a Europei), iar pregătirea aviatorilor şi tanchiştilor nemţi se făcea în URSS, Germania neavând dreptul conform Tratatului de la Versailles). În a. 1939 conform Pactului dintre cei doi căpcăuni Hitler îşi dă consimţământul la anexarea Basarabiei (pe lângă Ţările Baltice şi estul Poloniei). În scurt timp “prietenia” între cei doi ia sfârşit, Hitler atacând URSS-ul la 22 iunie 1941 (de fapt Hitler a reuşit primul să atace, Stalin pregătind în acest sens planul Fortuna. Istoricul rus V. Smirnov este de părerea că prin faptul că Stalin nu a construit linii de apărare pe teritoriile nou ocupate, distrugându-le pe cele vechi, el l-a ademenit pe Hitler în necuprinsa Rusie unde ia venit de hac). Astfel ca şi în cazul lui Napoleon Campania rusească a lui Hitler s-a înglodat în marea câmpie rusă, în ajutorul ruşilor venind iarăşi aliatul lor de nădejde – cumplitul crivăţ rusesc. Glorioasa Armata germană, care adusese la picioarele lui Hitler întreaga Europă (cu excepţia Marii Britanii), s-a spulberat spre ghinionul nemţilor dar şi al nostru.
97 de ani în urmă în rezultatul puciului bolşevic de la Petrograd se destrăma imperiul rus. În vecinătatea noastră ia naştere Republica Populară Ucraineană, mai apoi cea a Ucrainei Occidentale. La 2 decembrie 1917 în Basarabia se formează Republica democratică Moldovenească, declarată initial în componenţa Federaţiei Ruse (atât de puternică era influenţa rusă în Basarabia. De fapt majoritatea funcţionărimii în Basarabia erau ruşi. E a mirării că s-au găsit totuşi înaintaşi ca Inculeţ, Pelivan ş.a., care au reuşit să se distanţeze de Rusia). La aceasta au contribuit şi declararea independenţei Ucrainei de Rusia, de asemenea, pericolul care venea din partea Kievului, care năzuia să incorporeze Basarabia în componenţa Ucrainei, astfel că la 24 ianuarie 1918 Republica Democratică Moldovenească îşi declară independenţa. Pentru a restabili ordinea în Basarabia, încălcată de bandele bolşevizate ruseşti, Sfatul Ţării a cerut sprijin generalului rus Scerbaciov (comandantul trupelor ruseşti de pe frontal de sud-est), însă acesta nu avea forţe, armata rusă fiind în stare de anarhie. Atunci Sfatul Ţării s-a adresat României, care au restabilit ordinea în Basarabia, ea singură fiind într-o stare grea (2/3 din teritoriu era ocupat de Germania), iar la 27 martie a avut loc Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă, salvând-o de urgia războiului civil care a bântuit patru ani în Rusia şi Ucraina.
23 de ani în urmă avea loc destrămarea imperiului sovietic – URSS-ului după puciul lui Ianaev. Pe 23 august Ucraina îşi declară independenţa faţă de Rusia, iar pe 27 august – Republica Moldova. Cu regret conducerile de atunci de la Chişinău şi Bucureşti nu au fost la înălţimea aşteptărilor celor mulţi (cum au fost înaintaşii basarabeni de la 1918 aflaţi în condiţii mult mai grele), ratând reunirea atunci când în Rusia era o dualitate de putere (Gorbaciov şi Elţin). Acest lucru a dezlegat mâinile uliilor de la Kremlin. În a. 1992, nefiindu-i pe plac dorinţa de independenţă a Basarabiei, Rusia începe un război stupid împotriva Republicii Moldova chiar în ziua când tânărul stat era recunoscut de ONU. De rând cu tot soiul de scursuri ale societăţii trimişi de pe întregul teritoriu al necuprinsei Rusii (cazaci, puşcăriaşi, cu regret şi ultranaţionalişti ucraineni) luptau soldaţi ai armatei regulate ruseşti – Armata a 14-a înarmati cu tancuri, avioane. Şi până astăzi ruşii declară că sunt parte neimplicată în conflict ca mai apoi cu acceptul tacit al Occidentului luânduşi funcţia de pacificator. E ca şi cum ai pune paznic lupul la stâna de oi. În rezultat i-a rupt o parte din şi aşa ciuntitul teritoriu – raioanele din stânga Nistrului, creând un soi de bantustan rusesc pentru localnici. Pe teritoriul ocupat a instalat un guvernator cu numele Smirnov, creând în el o gaură neagră, care a subminat timp de peste 20 de ani economia Republicii. Rusia nu ia acordat independenţă Transnistriei nici până în ziua de astăzi, de fapt scopul final al Rusiei fiind ocuparea întregului teritoriu al Republicii Moldova. Astăzi când această enclavă rusească este izolată şi din partea Ucrainei, când comerţul ei cu Uniunea Europeană creşte (în a.c. 30% în UE contra 20% – UV), când Rusia a pierdut nădejdea de a returna cursul european al Republicii Moldova, Rusia, ca şi în a. 1812 (când a dorit ocuparea ambelor principate româneşti) ar putea să se mulţumească doar cu Transnistria, acceptând generoasă „dorinţa poporului” de unire cu Rusia, ecouri venind atât de la Tiraspol cât şi de la Moscova. „Chişinăul aproape că nu se gândeşte la Transnistria şi acţionează practic ca şi cum acest teritoriu nu i-ar mai aparţine. Bazându-ne pe această realitate, vom trage propriile concluzii” a declarat în acest an ultranaţionalistul rus Dmitri Rogozin.
În a. 2014, nefiindu-i pe plac dorinţa Ucrainei de aşi hotărî singură soarta, Rusia porneşte un război împotriva surorii mai mici Ucraina, ocupându-i nu numai Crimeea, dar şi o parte din estul Ucrainei – regiunile Doneţk şi Luhansk, în care şi-a instalat guvernatorii săi. Acum în aceste regiuni de rând cu tot soiul de scrursuri venite din Rusia luptă soldaţi ai armatei regulate ruseşti înarmate cu cele mai noi tipuri de armament greu (tancuri, lansatoare de rachete ş.a.). Ca şi în cazul raioanelor de est ale Republicii Moldova ruşii declară că nu sunt implicaţi în acest conflict (nici usturoi nu au mâncat nici din gură nu le pute!). „Dacă şi se mai întâmplă să fie depistaţi soldaţi ruşi ei sunt acolo de capul lor, la chemarea sufletului lor” declara nonşalant recent liderul de la Kremlin V. Putin. De fapt de ce ne-am mira de duplicitatea ruşilor. În 1939 – 1940 soldaţii germani ocupau ţară după ţară în vestul Europei, iar soldaţii sovietici – în estul Europei. Însă oficial în perioada 1 septembrie 1939 – 22 iunie 1941 URSS era considerată neutră(!!!), iar războiul ai doilea mondial a fost început doar de Hitler. În aceşti doi ani de „neutralitate” URSS a reuşit să cucerească 23 mln de oameni, a pierdut sute de mii de soldaţi în Finlanda şi Polonia, care erau acolo „de capul lor”!!!. Ce tâmpenii. Vă puteţi imagina ca în armata rusă subalternii să întreprindă ceva fără acceptul superiorilor de jos până sus la Putin? Scenariul în raioanele de est ale Ucrainei este ca tras prin indigo scenariul din raioanele de est ale Republicii Moldova de peste 20 de ani în urmă. Chiar şi arhitecţii sunt aceeaşi: Antiufeev şi Caraman care construind rmn-ul acum au fost transferaţi (de şefii de la Moscova) în Doneţk pentru a construi dnr-ul. Şi scopul declarat este acelaşi – apărarea ruşilor, care în 1989-1992 în Republica Moldova luptau împotriva limbii române, iar acum în Ucraina luptă împotriva limbii ucrainene. „Kievul nu se gândeşte la locuitorii Doneţkului şi Luhanskului, acţionează practic ca şi cum acest teritoriu nu i-ar mai aparţine” declara V. Putin după sistarea finanţării regiunilor secesioniste de către Kiev. Ca şi în cazul Republcii Moldova Rusia doreşte să atragă Ucraina într-un conflict îngheţat de lungă durată, pe care Kievul să nu-l poată câştiga. În acest scop îi organizează tot felul de explozii la Odesa, Har’kov, Mariupol’ ş.a. De aceea interesul Rusiei nu este de a alipi doar raioanele de est ale Ucrainei la Rusia ci prin intermediul lor de a recuceri întreaga Ucraină.
Acum când Ucraina merge cu paşi foarte hotărâţi spre integrarea în Uniunea Europeană şi blocul NATO acţinuile Moscovei sunt imprevizibile. Ministrul de Externe al Rusiei ne sfătuie să nu gâdilim Iscanderurile (rachetele nucleare). Situaţia de astăzi se aseamănă foarte mult cu cea din 1938 din pragul dictatului de la Munhen. Atunci liderul pro-nazist al Regiunii Sudete, Konrad Henlein s-a întâlnit cu Hitler la Berlin, unde a fost instruit să formuleze cereri inacceptabile pentru guvernul cehoslovac. Pe 24 aprilie, Partidul German al Sudeților a emis Decretul de la Carlsbad, solicitând autonomia Regiunii Sudete. Pe 30 septembrie 1938, cu acceptul Franţei şi Marii Britanii regiunea sudetă este anexată la Germania Hitleristă. În cazul Crimeii Putin nu a făcut nici măcar o cerere formală înaintată Ucrainei privind Crimeea.
Situaţia este deosebit de incertă. Partea bună este că, în sfârşit, şi fraţii slavi ai ruşilor, în primul rând ucrainenii, dar şi bieloruşii au văzut cine este fratele mai mare. Şi la noi tot mai mulţi înţeleg rolul nefast al relaţiilor moldo-ruse, în special, după embargourile Rusiei la produsele moldoveneşti şi implicarea directă a Rusiei pentru schimbarea cursului politic în Republica Moldova. „Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie” scria marele Nicolae Iorga. Prietenii noştri europeni ne învaţă ce trebuie să facem, iar duşmanul nostru estic ne obligă să facem ce trebuie. Chiar şi unii ezitanţi eurosceptici înţeleg tot mai mult acest lucru.
Să sperăm că şi în anul care vine Rusia prin acţiunile sale ne va ajuta să fim mai mulţi, mai uniţi şi mai hotărâţi în cursul spre integrarea europeană.
Dumnezeu să ne ajute!
Valeriu Dulgheru
https://drive.google.com/file/
