Sandu Cătinean: Când din genă…
Când din genă…
Când din genă, rău îţi vine
Şi te bântuie minciuna
Geaba-ai vrea să fugi de tine
Cale nu mai e niciuna…
Tare-ai vrea să nu ai vină
Şi-atunci strigi, cât poţi de tare !
Dar zadarnic, de te-anină
Nu mai ai deloc scăpare
Când te freamătă nimicul
Simţi prea bine că nu-i bine
Propriul rău ţi-e inamicul
Şi strânsoarea ce te ţine !
Tu te zbaţi, de simţi durere
Fugi în laturi, stai pe loc
Şi-o privire-i o părere
Şi te macină-acest joc !
Obosit, te stingi cu-ncetul
Sprijin n-ai, că n-ai la cine
Şi-atunci faci ce face-ascetul
Şi te-nchizi mai mult în tine…
Dacă-n hăuri vezi o rază
O priveşti cu disperare
Şi deodată te captează
Ce-ai zdrobit din nepăsare…
Chiar şi-o floare ţi-e comoară
Nu mai crezi că te-umileşte
N-o mai frângi, c-o să te doară
Mai ales dacă-ţi vorbeşte
Şi-atunci singura-ţi speranţă
Ce-i frumos, să vezi în lume
Fugi de rău, stai la distanţă
De nu vrei să te sugrume !
Căci ce-i rău, din rău porneşte
Din blestem şi moştenire
Dar de-o fiinţă te iubeşte
Stăpâneşte-ţi a ta fire…
Rău, pe rău, nu poate-a scoate !
Cum ce-i drag, pe veci iubeşte
Tu, te-ntreabă şi socoate
De eşti rău, ce-ţi foloseşte ?…
Sandu Cătinean din Bonţida
